Actualitate

Start lucrărilor la stația de epurare care va deservi malul drept al Lacului Colibița

Săptămâna aceasta au început lucrările de construcție a stației de epurare care va deservi malul drept al Lacului Colibița, un pas esențial pentru dezvoltarea corectă a zonei, anunță Aquabis: ”Continuăm concret măsurile pentru gestionarea apelor uzate menajere în zona Colibița”.

Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor, finanțate prin aport de capital al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și Fondul de Întreținere, Înlocuire și Dezvoltare, este martie 2027.

Totodată, s-a achitat avansul pentru o autovidanjă de 6 mc (investiție din surse proprii), echipată pentru condiții dificile de teren: șasiu întărit și suspensie adecvată pentru drumuri de piatră, pompă de mare capacitate, capabilă să preia ape uzate inclusiv din cămine aflate la cote inferioare. Aceasta va intra în dotarea Secției Apă-Canal Bârgău și va deservi direct și zona Colibița.

”Cele două măsuri sunt complementare și fac parte din aceeași strategie: dezvoltăm infrastructura de epurare și, în paralel, asigurăm capacitatea operațională necesară pentru intervenții rapide și eficiente în teren. Investim în lucruri care contează: igienă, protecția mediului și condiții normale de trai și turism. Nu mai e doar un proiect. E un pas clar înainte”, informează Aquabis.

1 comentariu

  • Mai bine mai târziu decât niciodată. După amenajarea acumulării de la Colibita multi dintre proprietari au ingrădit si ce nu-i a lor. Au mers cu gardul până la oglinda apei luând până si zona de protectie din jurul lacului. La asta se mai adaugă si construirea haotică, adică fiecare dupa cum il taie capul, fără nici o normă sau plan de sistematizare. Cea mai gravă este problema deversării dejectilor direct in lac. Altfel, lacul Colibita risca sa ajunga o imensa latrina:
    (Vezi: https://timponline.ro/tablou-cu-tevi-duc-direct-in-lacul-colibita-comisia-infiintata-in-2014-sa-faca-ordine-a-taiat-frunze-la-caini/)
    Lacul de acumulare de la Colibiţa reprezintă un ecosistem, care pe lângă functia hidro-energetică si de protectie impotriva inundatiilor mai indeplineste rolul de sursă de apă potabilă pentru localitătile din aval. In acest sens, solutiile tehnice de realizare a obiectivului de investitii trebuie să tină seama de recomandările expertilor UE, in sensul să fie „prietenoase cu mediul”. In plus, odată cu lucrarile de consolidare a barajului, a venit vremea să fie realizat un sistem de canalizare si o statie de epurare pentru ca dejectiile de la vilele baronilor locali să nu mai fie deversate ditrect in lacul Colibița, care asigură sursa de apa potabila pentru localitătile din aval, inclusiv a orasului Bistrita.

    17
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.