Statul a primit o lovitură! Îl doare cumva? Bine!

Iată, de exemplu, apelul doamnei Monica Macovei: „Oameni, treziţi-vă! Suntem în plină lovitură de stat. Ponta şi USL se şterg pe picioare cu Constituţia, legea şi instituţiile democratice. Trăim zile de urgie care şterg 22 de ani de construcţie democratică. Astăzi Ponta şi USL dau o lovitură de stat, au înlocuit legea cu propriile pofte tiranice (…) E timpul ca toţi românii să vadă adevărul şi să se opună, altfel dictatura şi tirania se instalează peste noapte”.

Eu când aud astfel de îndemnuri revoluţionare, chiar nu pot sta indiferentă, dar, înainte să mă opun, ascultând de îndemnul doamnei Macovei, m-am gândit să mă întreb ce este statul şi ce a însemnat el pentru mine până acum.

În anii copilăriei mele, statul le asigura părinţilor mei locuri de muncă. Nu câştigau mult, dar îşi permiteau să ne trimită la şcoală. Tot datorită statului, aşa comunist cum era, aveam asistenţă medicală gratuită şi mergeam vara, în tabere, la mare sau la munte. În adolescenţă, am avut parte, tot graţie statului, de o bună educaţie primită de la profesori care m-au îndemnat să învăţ ca să ajung cineva în viaţă. Statul mi-a mai asigurat şi condiţii să dau examene (nu-mi amintesc să se fi răsturnat pe atunci baremele de la o zi la alta) şi mi-a creat senzaţia că, dacă înveţi sau munceşti, reuşeşti. Tot statul mi-a mai oferit posibilitatea să studiez gratuit într-o facultate în care profesorii universitari ţineau cursuri şi seminarii nefiind ocupaţi cu predatul la alte zece universităţi private. Nu cred că am realizat, la vremea aceea, ce înseamnă statul, dar acum pot spune, cu mâna pe inimă, că acel stat dezamăgitor din prisma democraţiei, a drepturilor şi libertăţilor umane, a avut totuşi grijă de oameni simpli ca mine.

După ce am terminat şcoala, am lucrat o vreme la stat, ca profesor. Era în anul 1996 când cei care voiau, şi aici mă refer la colegii profesori, făceau şcoală de calitate. Alţii însă au descoperit că în privat se câştigă mai bine şi urmând principiul „să fentăm statul”, şi-au păstrat job-urile din învăţământ în timp ce se ocupau de propriile afaceri. Totul se întâmpla cu ştiinţa şi încuviinţarea conducerilor de şcoli numite politic. Reţeta de succes „să lucrăm la stat să ni se ştie vechimea la pensie” şi în alte „n” locuri a fost aplicată în toate domeniile. Statul a devenit un soi de „încornorat” al societăţii de la care toţi voiau să ia şi să nu dea.

Abia când nu am mai lucrat la stat am început să îl percep cu adevărat drept un duşman. De fiecare dată când ajung la stat, acesta mă dezamăgeşte într-un fel sau altul. Dacă am probleme de sănătate şi nevoie de spitalizare trebuie să pregătesc plicurile pentru medicii care altfel nici nu se uită la mine, deşi iau salarii de la stat. Dacă am de circulat cu maşina trebuie să îndur drumuri proaste şi să-mi pregătesc un buget mare de reparaţii, deşi eu plătesc taxă de drum şi statul ia accize mari din vânzarea carburantului. Dacă am de schimbat acte, trebuie să alerg între „n” instituţii la ghişeele cărora să depun hârtii şi să plăteasc sume exorbitante de bani. Drept bonus, am parte şi de diverse tratamente arogante din partea angajaţilor de la stat cu salarii grase. Aş putea continua la nesfârşit cu exemple.

Astăzi, când aud că se dă o „lovitură de stat” parcă simt un soi de răzbunare pentru toate momentele în care statul a fost duşmanul meu fiindcă statul de acum nu mai este cel care are grijă de cetăţean, e cel care îl batjocoreşte şi îl umileşte cu concursul direct al oamenilor de stat.

Veşnic numiţi în funcţii pe criterii politice, aceştia năvălesc şi înfulecă precum apucaţii tot ce le-au lăsat predecesorii: contracte de provatizare, bani publici, fonduri europene, orice. Nu fac nimic pentru oameni, totul pentru ei, dovadă că e aşa fiind colecţia de vile, maşini şi conturi grase a tuturor politicienilor cu influenţă, dar şi hoarda de supuşi care stă veşnic în jurul lor în aşteptarea de noi şi noi ocazii de a suge sângele statului.

Oamenii de stat, adică politicienii, ar vrea să ne fie milă de ei când îşi iau puterea unii altora? Mie nu îmi este milă deloc. Dimpotrivă, aş putea spune că mă bucur sincer când văd că unii revin cu picioarele pe pământ, în lumea noastră, a celor cărora statul le ia şi nu le mai dă nimic fiindcă nu are de unde, săracul. Cei de la putere iau tot şi roata se mai şi învârte, nu prea des, dar se învârte.

Am auzit azi că s-au prăbuşit instituţiile fundamentale ale statului. Care sunt respectivele? Nu s-a prăbuşit nimic. Au fost şi vor fi schimbaţii unii cu alţii. Doar cei care cred că mamele lor le-au lăsat moştenire pe viaţă nişte jilţuri în care să zacă şi să ia sute de milioane de lei pentru asta ţipă cât îi ţine gura de mare că se desfiinţează instituţiile. Nici vorbă de aşa ceva!

Avocatul Poporului? A apărat vreun sărac, vreun oropsit, a pledat pro bono nenea cu pricina despre care nu am auzit niciodată cine este şi cu ce se ocupă? Am înţeles, în schimb, că a atacat la Curtea Constituţională ordonanţe care prejudiciau interesele PDL. Pentru asta a luat salarii uriaşe plătite de mine şi de dumneavoastră, să execute comenzi politice?  Probabil că ar trebui să mă îngrijoreze că o astfel de instituţie extrem de politizată de unii va fi, de mâine, politizată de alţii. Vezi să nu!

Ar mai trebui să fiu îngrijorată, şi potrivit lui Ioan Oltean, că nu ştiu ce judecători de la Curtea Constituţională vor fi schimbaţi cu alţii. De ce să fiu? A protestat vreunul când statul i-a luat mamei bani din pensie sau când Botiş le-a tăiat indemnizaţiile mamelor? A renunţat careva la suma exorbitantă primită drept salariu? Nu-mi amintesc. La fel, nu îmi amintesc ca domnul Augustin Zegrean să fi dat vreun concurs pe postul de judecător. Nici el, nici alţii. Ştiu, în schimb, că toţi judecătorii „inamovibili” au salarii de sute de milioane de lei vechi. De ce să-mi pară rău pentru dânsul? E bolnav, e sărac, e bătut de soartă? Nu cred. A făcut la CCR exact ce i-a dictat cel care l-a numit, respectiv preşedintele Traian Băsescu. Sunt profund dezamăgită de toate deciziile pe care le-a luat. Nu cred că România trebuie să aibă Curte Constituţională. Trebuie să aibă o Constituţie clară care să nu lase loc la interpretări, dar atât timp cât are, să ajungă să facă parte din ea doar cei care dau concurs, nu pupilele partidelor politice, puse să execute comenzi. Să-i schimbe pe toţi, nu am niciun folos de pe urma existenţei lor şi niciun regret dacă pleacă!

Aşadar, bătălia de la televizoare în care subiectul e „lovitura de stat” pe mine mă lasă rece. De fapt, e lovitura dată de unii altora. Cum interesele sunt atât de mari şi de-o parte şi de alta, se lasă cu sânge.  Îi doare pe oamenii de stat? Să-i doară, dar rău. Niciodată nu îi va durea suficient de mult ca să le plâng eu de milă.

Cristiana Sabău