Actualitate

Stelian Dolha: Bistrița și-a ales drumul

ACTUALIZARE ”Bistrița și-a ales acum drumul pentru patru ani. Vă mulțumesc tuturor celor aproape 4.900 de bistrițeni care mi-ați acordat votul, încrederea și susținerea! Am avut alături de mine oameni foarte sufletiști, plini de energie și entuziasm, colegi cărora le mulțumesc pentru un efort intens și căldura cu care m-au susținut, necondiționat în aceste două luni. Felicitări câștigătorilor!”, a scris pe Facebook candidatul PNL la Primăria Bistrița, deputatul Stelian Dolha.

ȘTIREA INIȚIALĂ Am pierdut Primăria Bistriţa!

Deputatul PNL Stelian Dolha a declarat pentru Timp Online că a pierdut „la scor” Primăria Bistriţa în faţa primarului în funcţie Ovidiu Creţu, al treilea clasat fiind Vasile Moldovan (ALDE).

„Am pierdut nişte primării mari astăzi, printre care şi Bistriţa. Am pierdut şi Rodna, şi Maieru, şi Dumitriţa … Primăria Bistriţa am pierdut-o la scor. Mă situez pe locul al doilea. E o diferenţă destul de mare. În momentul în care dreapta se împarte între 10 candidaţi sau câţi sunt, astea sunt rezultatele. Sunt foarte mulţi candidaţi pe dreapta şi s-a ajuns aici şi pentru că segmentul căruia eu m-am adresat nu a prea ieşit la vot. O să facem o analiză, dar, în principiu, cam asta este. Eu contam pe o prezenţă mai mare, dar poate că nu sunt cetăţenii de vină, ci trebuia să ne unim noi, forţele de dreapta, aşa cum am făcut deja apelul”, a declarat Stelian Dolha pentru Timp Online.

Pe locul al treilea s-ar clasa Vasile Moldovan (ALDE).

40 comentarii

  • Ultimul strigat de disperare al pnl-ului :))) psd nu s-a luptat in campania asta ca nu a avut cu cine.sunteti slabi neica si la idei si la tot.nu aveti oameni, vii ia psd-ul usor pe toti. mereti acas.

    • La participarea asta PSD si-a facut nestingherit numarul…In privinta lui Dolha terminati cu tampeniile. Daca intra oricine altceva scorul era ca la Bucuresti, de 11 procente. Si-a asumat barbateste o lupta in care practic se sacrifica ci 2 luni inainte de campanie A fost zi de zi in campanie ca nimeni altul, are o putere de munca extraordinara si o carisma pe masura.

    • Zice Fane si marmota invelea ciocolata. Lasa Fane cu ajutorul tau, care ai votat impotriva sau ai stat pe facebook si ai trancanit, PSD si-a facut numarul: retele si tot tacamul. Daca de participare era mare si decalajul era redus. Dar vreme buna, mici bere, lasa ca nu ne deranjam noi sa votam. Si ce-am semanat asat culegem..A fost pe locul 2 cu tot cu Moldovan si ceilalti candidati ai dreptei stangiste

  • Sa fii la granita cu judetul cluj, sa te uiti cu jind la viata de acolo, la cultura si civilizatia de acolo si cand ai ocazia sa-ti dai tie si orasului o sansa, sa te afunzi mai tare in mocirla sistemului, pentru inca cel putin 4 ani. Halal conjudeteni avem!
    Mi-e o scarba, de ma doare…

    • Asa e. Prin sectiile de votare au trecut mosii, babele, imbulzitii si asistatii sociali. cand aparea cate unul mai de varsta mijlocie se uitau toti din sectii ca la urs. In sectii intregi n-a pus piciorul un tanar. Astia au decis in locul celor care stam acuma si clevetim. Din pacate la 35 % niciun sondaj n-a indicat decat asta: victoria partidului babeloe si asistatilor.

  • dolha a desfiintat dreapta in bistrita. El e responsabil pt infrangere.Au fost multi candidati de dreapta din cauza lui. Sa platesca .Sepuku

    • Hai Turc si acolitii, unu-doi cati sunteti-nu va mai prefaceti ca voi stiti ce e aia dreapta, . Linistiti-va, ca tot sapand groapa lui Dolha, de 2 ani incoace n-ati obtinut decat asa ceva. Si mai e ceva baiatu,. Tu in 2008 cand erai pe cai mari, cu toata guvernarea si banii ei- ca erati singuri cu Tariceanu al vostru- ai scos modestul loc 3. la Primaria Bistrita. Pe o participare cu 10 procente mai mult. Hai, ca tu esti o fantoma. Nu stiu ce te face sa crezi ca vei ramane altceva..

    • Si Florian alalalt mare co-presedinte, cu ala nu aveti nimic? Ca el nici in alegeri nu s-a bagat, a stat chitit sa pozeze in semipresedinte pe munca si banii altora.A pierdut Maieru, Rodna, comune mari tot fofilandu-se cu Turc dupa el pe post de secretara. A incurcat pe toata lumea si acuma umbla pe la Bucuresti sa-i ia capul singurei locomotive pe care o are partidul asta. Incetati sa mai scrieti cum va taie capul. Dolha a salvat municipiul de la un dezastru asemanator Bucurestiului.

  • Auzi bai la comunisti. Sunteti multumiti cum o duceti ? Nu . Poi voi conduceti tara nenorocitilor de aceea merge asa bine .

    • ce inseamna comunist Bopu? adica cine nu e cu voi e impotriva voastra??? cine e mai comunist??

    • Am votat si am pontat: 4 ani de comunism: majoritate absoluta si tiranozaurus la carma Bistritei. Cum v-ati asternut asa dormiti. Păcat de Dolha, ca-i baiat cinstit, ca s-a luptat si cu partidul lui si cu aialalti. Nu te lasa! tu vei fi primarul la runda urmatoare!

    • Comunistii pe intelesul tau sunt babele, asistatii si alte specimene pe care i-ati scos voi la vot. Sa pricepi si tu Raducule

    • Mai toti amicii care ascuteați de zor cutitele pentru gatul lui Stelica, in timp ce ati stat o campanie intreaga la berica si gratarel avem o veste proasta pentru voi: nici de data asta nu scapati de el. De cE? Fiidca: Sami, Nelutu Turc, Dorinel, Cristisor si altii ca voi, baiatul asta e greu de ucis? al catelea episod ar fi: cred ca 5.
      deci ruleaza: Stelică greu de ucis5

  • Lesinatul asta atata se mai plange. DE CE AI FACUT ALIANTA CA PD? ati crezut ca oamenii uita? De ce ai lasat sa plece oamenii cu coloana si te-ai inconjurat de lingai? Ai terminat un partid care mergea bine….cine sa se increada in Dolha cand nu a fost capabil sa conduca un partid, darmite un judet. Hello trezirea pisi…..!!!

    • Iuliana daca PDL-ul se retrage in patru ani poate sa redevina un partid puternic in schimb PNL-ul ajunge la nivelul PNTCD! In acest moment oamenii din PDL au dus PNL-ul pe linia de plutire.

    • Lasa firoscosule, sunt oameni ok in ambele partide. Dar si loaze printre care beizadea Cristian si secretarul, Nelutu T.

    • Nici nu vreau sa ajung la nivelul lui:)))ar fi foarte trist:)))nu oricine poate respira sub apa:)))) e sub nivelul marii:)))

  • Nu ati pierdut, ati primit o lectie . Oamenii s-au saturat sa ii tot speriati ca vin rusii, vin coministii, ciuma rosie si alte lozinci expirate. Acum cativa ani mai functionau, dar acum oamenii vor campanie pozitiva.
    Din ce am vazut pe net, ati facut cea mai mizerabila campanie. M-as fi asteptat de la PMP sa faca genul de campanie pe care ati facut-o voi, dar, spre uimirea mea, au facut o campanie OK.
    Electoratul nu mai considera ca scopul scuza mijloacele, mai ales ca scopul era de fapt „votati-ne pe noi sa nu iasa ceilalti!”. eu am vazut ca i-ati atacat mai mult pe ceilalti colegi de asa zisa dreapta, ati fost disperati ca au indraznit si altii sa candideze.
    Urat, foarte urat! Sper sa invatati din aceasta umilinta, pentru ca ati fost umiliti, si pe viitor sa veniti cu un alt fel de campanie.
    Daca veti invata ceva dupa aceasta infrangere, atunci poate veti avea sanse in toamna, altfel o sa patiti la fel.

  • Din păcate daca dreapta era unita matematic vorbind castiga chiar fără udmr….păcat păcat păcat…dezamăgită!dar ma bucur ca sudul începe sa nu mai fie exclusiv rosu!bravo lor!si ma rog ca Bistrita sa fie singura exceptie din Transilvania…

    • care dreapta??? hai sa fim seriosi! nu au nici o doctrina de dreapta, nici nationala nici liberala.Si-au zis de dreapta ca da bine la electorat. Dar iata ca electoratul a apreciat mai tare consecventa stangii si faptul ca aceasta nu s-a disipat in 5 parti si in orgolii prostesti!!!Acum ei mananca floricele in consilii iar dreapta papa pufuleti….. ce sa faci? unde nu-i cap, vai de picioare!!!! si aveau si Presedintele tarii cu ei, doar ca acesta la ora asta are treaba in alta parte, nici el nu mai stie cine e PNL-ul…..

    • Peteleu va da clasa la orice ora. De ce sa planga? Ca nu i-au votat mosii si asistatii? Eventual ca mai ia Cretu un credit pentru Aqualand. Pentru 20 de ani. Si peste 4 ani deconteaza la pensie in timp ce noi platim.

  • Județul nostru este singurul din Ardeal în care PSD face legea. Rezultatele se vad. Suntem cel mai sărac județ din zonă. Din păcate acest electorat se mulțumește cu un kg de zahar si o sticla de ulei.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.