“Eu spun că, pentru prima dată după 20 de ani, PNL are un conducător cu viziune, adică vede, ca şi Take Ionescu, România peste 20 sau 30 de ani. Să vii acum şi să vorbeşti de o schimbare a conducătorului vizionar, nu numai că mi se pare ipocrit, ci nelalocul ei această idee. E clar”, a spus Stelian Dolha pentru Timp Online.
Liderul PNL a adăugat că el crede că preşedintele Crin Antonescu trebuie să rămână în funcţie. “Categoric eu susţin că trebuie să rămână în funcţie. Nici nu se poate altfel, mai ales că a primit un mandat cert pentru a negocia cu Victor Ponta din partea Biroului Permanent Naţional. Probabil că astăzi (marţi –n.r.) acesta va fi întărit, eu cred că asta o să se întâmple,”, a spus Dolha.
În ceea ce priveşte soarta USL, Dolha a declarat că acest proiect trebuie păstrat până în 2016 cel puţin. “Este proiectul nostru comun, şi al liberalilor, şi al social-democraţilor până cel puţin în 2016. Aşa că eu cred cu tărie că USL trebuie să-şi continue parcursul ei, mersul ei, până în 2016, dar nu oricum. Proiectul pe care noi l-am scris în 2012, contractul acela cu România, trebuie respectat. Trebuie să ne întoarcem în timp, să vedem care este, care sunt clauzele şi doar să-l respectăm. Atâta tot. Nu trebuie să facem altceva. Nu trebuie să cerem mai mult nici noi, liberalii, nici partenerii noştri social-democraţi. Trebuie doar fiecare în parte să vedem ce s-a negociat acolo, ce s-a scris acolo”, a spus Dolha.
Liderul PNL Bistriţa-Năsăud a adăugat că USL a pornit de la “prietenia între Crin Antonescu şi Victor Ponta” care ar trebui “revigorată”. “Ce-mi doresc eu cel mai mult este ca prietenia, colegialitatea, parteneriatul între ei doi să fie revigorat pentru că de aici pleacă totul, de la încrederea unuia în celălalt”, a spus el.
Întrebat cum ar putea fi revigorată această relaţie, el a spus: “Bazându-ne numai pe corectitudine fiindcă orice prietenie se bazează pe corectitudine. Când celălalt vrea mai mult, se strică ceva, se şubrezeşte. Ca să fii prieten trebuie să fii un partener corect. Dacă acestea sunt principiile care ne mână în această guvernare, atunci o ducem mai departe cu certitudine”, a adăugat Dolha.
Senatorul PNL Sorin Ilieşiu susţine schimbarea din funcţia de preşedinte al PNL a lui Crin Antonescu, susţinându-l pentru această poziţie pe fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, care să fie candidat la prezidenţiale sau candidat pentru funcţia de premier din partea USL.
Liderul PNL Crin Antonescu a convocat pentru marţi Biroul Politic Naţional, în legătură cu criza din USL, pentru ca Biroul să spună dacă doreşte să se facă vreo schimbare, inclusiv la nivelul conducerii, a mandatului pentru discuţiile cu PSD.
Bravo! Cu Crin mergem inainte
trebuie respectat pactul USL pentru votatntii acestei formatiuni, eu sper sa nu se rupa si Iohannis sa fie vicepremier ca astfel de om poate face lucruri minune pt Romania, sa lasam politica si sa-l lasam la fraie pe Iohaniis
Mai frate, io, liberal pana in panzele albe, dar care n-o mai putut 2 cicluri electorale sa mai voteze PNL, din motive de igiena intelectuala, va recomand sa lecturati o carte, scrisa de un economist de sorginte liberala, anume Friedrich von Hayek, ce se cheama ” Drumul catre servitute”. O sa pricepi domnule Dolha, de te duce mintea, cam despre cei vorba intr-o relatie ce implica principii socialiste si oameni ce le slujesc.
E o nebunie abil intretinuta de oameni de stanga, conform careia principiile ideologice sunt un moft, ca nu conteaza ce-mi stanga, ce-mi dreapta, noi sa fim sanatosi, ca numai asa putem sa vedem de destinul tarisoarei. Cam asa s-a ajuns in situatiunea de acum, cand un partid cu pretentii, reprezentat in istoria acestei tari prin fapte nu prin vorbe, a ajuns la mana unor borfasi la drumul mare, de teapa lui Ponta, Dragnea, Voiculescu, Mazare, Oprisan si toata compania, de iti vine sa te haiducesti si sa reincepi lupta-n munti, cu scopul de a scapa de raiosii astia. Statul bunastarii nu poate fi cladit doar cu manipulare si jocuri de imagine, cum se intampla acum. Statul bunastarii vine prin educatie si respectarea de valori verificate in timp, de la care nu se abdica de dragul de a trage nu stiu cui presul de sub picioare. Ori, aici a gresit onor liderul liberalilor din acest moment, musiu George Crin Laurentiu Antonescu, ce abia acum incepe sa se prinda cam cum sta treaba. Dar, tot mai bine si mai tarziu decat niciodata. O sa aiba de platit cam scump aventura in care a tarat PNL, dar, desi pentru mine este un anti model de actiune liberala, in orice confruntare cu ciuma socialista, musai ca am sa-mi autoimpun sa-i tin partea.
orice cetatean stie de ce USL s-a format! si iti zic eu ca-s cioban de la oi ca so format ca sa scapam de Basescu omul meu, asta e motivul si raman la guvernare pt ca lumea io votat si daca s-ar despartii ar fi dezastru in romania! tu cu cartile tale eu cu oile mele..viziunea cine o are?
Pai, tocmai aici ii gresala domnule Ion, ca USL -ul s-o facut pentru un scop absolut cretin, nu pentru ceva, ci impotriva cuiva, o alianta impotriva naturii… Ori, acum George Crin Laurentiu Antonescu, tocmai ce a realizat ca dejaba te faci frate cu dracu’ ca sa treci puntea, pe malul celalat ai ocazia sa dai de taica-su… da’ vorba ardeleanului: patasti!
Ori, a la conu Iancu: „o sotietate fara printipuri, care va sa zica nu le are”. Curat murdar, coane Ioane.
domnule Dan, cand e vorba de siguranta Romaniei trebuie sa respectam niste princiipii de moralitate si nu mai conteaza cine e in opozitie, ma refer cand era PDL la putere restu au fosrmat USL ca acum sa ne fie mai bine! si eu sincer sper la o Guvernare marca liberala cu economie crescuta, locuri de munca ..asa ca in 2008
…pai si io tot de principii morale povestesc. Unul este: sa nu te bagi in laturi, sigur te-or manca porcii!
Dolha asta e om mare pe la bucale deja http://www.stiripesurse.ro/antonescu-comparat-cu-take-ionescu-lider-pnl-vede-romania-peste-20-de-ani/
O fi cu viziune, Crrin, dar a rămas fără televisiune.
pana la urma ce face omul asta ?face politica?!!si ce vorbim aici? domnule safriuc ar trebui sa va tratati! ce conteaza televiuziunea..conteaza ca el face cu adevarat ceva si prin planurile lui strategice a reusit sa duca partidul mai sus si sa faca ceva cu Romania alaturi de guvernantii de acum! Punct
Dolha nu prea stie ce vrea. Cu cateva zile in urma cerea PSD-istilor ca liberalii sa fie dati afara de la guvernare. De fapt, prin infiintatra aliantei USD, liberalii, au fost invitati indirect sa iasa de la guvernare. E un fel de “bate saua sa priceapa iapa”. Dolha este in contratimp. El inca mai spera in revigorare USL, bazandu-se pe “prietenia între Crin Antonescu şi Victor Ponta”. Care prietenie? Crin vedea in Ponta un „parsivel” in timp ce Ponta l-a facut pe Crin „mincinos”. De fapt insasi USL a pornit ca o alianta nefireasca. Un fel de struto-camila. Liberalii care mai spera in viitorul USL fac un mare rau partidului, reducandu-i credibilitatea pe termen lung. Este momentul trezirii la realitate. Daca nu cumva chiar si acum e prea tarziu.
tu ori urmaresti presa cand te plictisesti, ori nu sti sa citesti si nu ai capacitatea sa intelegi comunicarile presei…nu vreau sa-ti raspund, vreau doar sa-ti propun sa vezi partile bune de la acest om si lasa legaturile sa le faca cei care au habar despre ce vorbeste acest deputat de dreapta!
Take Ionescu a avut viziune si a plecat din PNL imediat. La fel si Valeriu Stoica. Nu o sa-i placa lui Crin comparatia.
sesermane, iar vorbesti din plop, hai lasa-ne ca nu ai demonstrat nimic, lasa-i pe cei care conduc sa conduca, tu vz de fotbalul tau si de proiectele cu baschet!
Ce te faci d-le Dolha cu „vanatorii de functii ” pe care ii ai pe plan local?Cred ca s-au legat deja cu lanturi de scaune ca sa nu-i dea jos vantul schimbarii USL-iste.Crezi ca pe astia ii intereseaza binele poporului si a partidului pe termen lung?In cazul ruperii USL,n-ajungi d-ta la Bistrita si esti vandut de haita de lingai pentru doi arginti.
alo Capsunica , vezi ca acele persoane de care vb si detin functii banoase nu pe Dolha o sa il vanda ci pe Tinteanu cel care i-a pus in functii , doar nu crezi tu ca adevaratul presedinte al PNL BN este Dolha:)
adevaratul presedinte este Stelian Dolha! Din cate se vede si se simte, hinele de la bucuresti sunt inlaturate ca tinerii sa vina cu forte noi, deci prin urmare lasati tineretul sa-si faca treaba si nu mai tot comentati mancatorilor de informatie virtuala, pune-ti mana si lucrati ceva nu tot comentati ca babele..probabil esti vreo baba..cu siguranta!
Mai Dolha sa-l compari pe Cacarau cu Take Ionescu este o ineptie. Intr-adevar Take Ionescu era un vizionar, pe cand a lui Cacarau este cel mult un visator care i se trage de la atata somn. Mai degraba seamana cu personajul Take din Take, Ianke si Cadâr .
is ion din deal si din deal se vede ca Crin a facut alinata pe care romania da roade, crin a inlaturat toti vulturii din PNl cu interese murdare, Crin are o gandire buna si negociaza la sange cu comunistii, Crin are atitudine si se delimiteaza de toate infectiile din partid si oamenii depasiti, ocazie fiind Iohanis care il sustine!! De ce Iohannis , neamt, il sustine? ei stiu de ce…pt ca merita ca liberalii sa conduca, pentru ca oamenii au alte perceptii, pt ca oamenii ca tine care se uita la televiziunile lui Voiculescu si Ponta pun botul!
Crin Antonescu este un lider puternic si cel care a reusit sa aduca cele mai bune conditii de pana acum PNL-ului si est un om pe care trebuie sa il respectam pentru ceea ce a reusti sa faca pana acum. Ma bucur ca dl. Dolha il sustine si se merge spre unitatea partidului
Viziune?!… Cacarau se trezeste după doua zile! Este o vorba: pnl-istii ar vrea sa fie si cu sufletul in Rai si cu…
Stimabilul domn, constată avergura vizionară a șefului de la București, fără să definească cu minime argumente revelația avută. Lauda șefului nu doar că este o dovadă de ipocrizie, dar prin exagerare pare o felație în public. Să ne reaminitim că domnul Ilieșiu a intrat în PNL cu două săptămâni înaite de întocmirea listelor de alegeri la propunerea vizionară a președintelui iubit cu nume de floare. Detractrolor, ce cu bune intenții, se gândesc la sănătatea mea, îi rog să-și amintească cine l-a trecut pe liste pe domnul Becali în urma unei viziune de neegalat în spațiul noastru politic.
„Avergura”, „reaminitim”, „detractrolor”, câteva mostre că tastatura sau mansarda îi fac d-lui Vasile problemuţe. Atât de mari sunt problemele, încât a ajuns stimabilul domn Vasile sa vorbească despre felaţii in public. Până acum credeam că e suficient faptul ca se defulează postând comentarii pe unde apucă. Se pare însă că nu e…
Detractorilor le reamintesc că anvergura servicilor lor de urmărire a anonililor ce fac câteva amârîte de comentarii, nu aduc nici o satisfacție politicienilor, e mai util să rămână la cea propusă și recunoscută drept jenantă de Adina. Un josnic individ îmi recomanda un tratament, grija ta Adina de-a mă urmării unde și ce comentari postez îmi adunc aminte de trecutele vremurii. Mă bucur pentru corecturile aduse, recunosc am o formă ușoară, zic eu, de dislexsie, am o orientare în spațiu deficitară și o imposibilitate de a remarca erorile de text scris. Pe stradă ies alături de alți oameni deși nu sunt nici pe departe posesorul unui fizic grațios, mă bucur de orice dialog cu semeni deși am o dicție deficitară, cu amici la un pahar cânt chiar de pisicile o iau la goană, poate pentru uni sunt un hadicapat deși uni mă iubesc. Dragă Adina nu eu sunt cel pe care l-ai votat, nu eu îți mânânc bani munciți de tine și luași prin taxe și impozite de politicieni libidinoși, sunt liberal și am câștigat dreptul la opinie, dacă cuvintele mele îți supără simțurile sensibile te asigur că nu semnez niciodată cu alt pseudonim. Nu mai citi, sau cere doamnei Cristiana Sabău să mă restricționeze, tot este dânsa pornită împotriva pârliților de anonimi.