Actualitate

Stelian Dolha: Ceaușescu reales la al XIV-lea Congres

”PSD Bistrița-Năsăud a votat în unanimitate o rezoluție, în urma căreia prea iubitul lor conducător condamnat și urmărit penal, domnul Dragnea, să continue în funcție. Trist e că nu le-a cerut-o nimeni. Trimisul de la București, ministrul Apărării, le-a a spus destul de explicit că nu le cere nimeni să depună rezoluții. Dar n-a contat. Radu Moldovan, în memoria căruia refrenele din tinerețe sunt încă vii și sună mobilizator ”Ceaușescu reales la al XIV-lea Congres”, ce s-a gândit: e momentul să îi arate șefului cât e devotat el și cât de devotată e filiala pe care o conduce. Dacă se oprea la Bistrița mai era ceva, numai că exemplul lor a fost preluat în toată țara”, a spus într-o conferință de presă prim-vicepreședintele PNL Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha.

El a adăugat că nu poate să nu se gândească la ce se întâmpla pe vremuri în PCR, ”unde unul era mandatat să se ridice, să aplaude și restul după el aplaudau în cor”: ”Interesant e că atunci când le spui că dacă procedează așa sunt continuatorii comunismului ei sunt ofticați. Mai vin și mai spun și despre propășirea PSD și ridicarea lui pe înalte culmi, de aia trebuie să îl punem iar pe domnul Dragnea președinte. Social-democrația înseamnă altceva, înseamnă un interes pentru sănătate, învățământ, protecție socială și așa mai departe. Numai că oamenii ăștia au de o bucată de vreme o singură obsesie: îngenuncherea Justiției. Atât, în rest nu-i mai interesează nimic”.

Într-o conferință extraordinară a Organizației Județene PSD Bistrița-Năsăud, social-democrații și-au declarat în unanimitate susținerea pentru liderul partidului Liviu Dragnea în vederea Congresului care va avea loc la București în 10 martie. Aici detalii.

3 comentarii

  • Stelică nu uita ca datorită PSD-ului ai tăiat 4 ani frunze la câini in parlamentul României de ce uiti de gasca voastră cu USĂLĂ-u e frumos Stelică? Ce nume predestinat ptr.caracterul de 2 bani. Lovi-var ghezășu pe toti politicienii din tara asta vorba regretatului Păunescu „Ce au avut părinții vostri-n spermă?”

  • Alo tovule Dolha!
    Aţi uitat de acea alianţă USL făcută cu cei din PSD? Alianţă numită „ANUS CONTRA NATURII”?
    Nu mai căscaţi gura că miroase a… SCONCS!
    PS
    Ba aţi votat la cot cu ei împotriva înfiinţării unui Muzeu al comunismului. Măcar aţi vizitat măcar o dată Memorialul de la Sighet unde au fost ucişi liberalii adevăraţi, Brătienii, de către urmaşii comuniştilor, foştii aliaţi din USL?
    Să vă fie ruşine!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS