Politică

Stelian Dolha despre ”Victor Viorel Mesia”, Nicolae Ceauşescu, Elodia şi expresia ”fă”

Deputatul Stelian Dolha, preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, a afirmat că oamenii simpli ”sunt dezamăgiţi, se simt umiliţi, nu ştiu încotro se îndreaptă România şi se întreabă când se termină cu hoţia”: ”Social-democraţii din Bistriţa să vină să mergem împreună la oameni să afle adevărul, percepţia despre Victor Viorel”.

”Oamenii sunt dezamăgiţi, se simt umiliţi, nu ştiu încotro se îndreaptă România, o Românie a baronilor locali, în care în fiecare zi cineva e anchetat de DNA. Poate nu e rău că lucrurile astea se întâmplă, oamenii simpli se întreabă: se termină odată cu hoţia în România? E cuvântul de ordine. Ce e trist e că în momentul în care vorbeşti cu oameni de peste 60 de ani, care ar putea să ne fie părinţi sau bunici, şi faci o comparaţie cu perioada de dinainte de 1989, aleg fără să clipească perioada de dinainte de 1989. Când le pui pe tapet şefii de stat, preşedinţii care ne-au condus, aleg iar fără să clipească pe Nicolae Ceauşescu. Asta se întâmplă în România anului 2014. E un mare semnal de alarmă pentru politicieni, pentru ţară. Când vorbeşti despre personalităţile politice actuale şi ajungi la Victor Viorel, premierul, sunt câteva etichete lipite de el: mincinos, lipsit de respect, fără scrupule. Dacă social-democraţii din Bistriţa sau din altă parte vin să ne spună altceva despre Victor Viorel, să mergem împreună la oameni să afle adevărul”, a spus Dolha într-o conferinţă de presă.

El a declarat că în ultima vreme ”acest personaj Victor Viorel s-a încărcat de ridicol, în acea barcă transă de jandarmi în apa de 20 de cm, între cele două celebre deja expresii ”fă” şi ”măi”. ”Vorbea cu nostalgie despre refacerea USL. Nu cred că îi e atât de dor de USL, dar îi e dor de vremurile roz bombon în care guverna cu 70%, iar acum se gândeşte cu groază trebuie să guverneze cu sateliţii ăştia de zero virgulă ceva la sută şi că trebuie să intre singur în campania pentru prezidenţiale. Mai marii PSD strigă că USL trăieşte, asta îmi aduce aminte de scenariile alea OTV-iste cu Elodia. Cam aşa e. PSD-iştii trebuie să se obişnuiască cu PNL în opoziţie. Maturizaţi-vă şi încercaţi să guvernaţi, ceea ce defunctul USL v-a trimis să faceţi. Dacă nu puteţi, lăsaţi-i pe alţii care nu o să-i spună niciodată unei doamne ”fă” şi unui vicepremier ”băi, Liviule”, a comentat Dolha.

Deputatul liberal a menţionat că a văzut ”scene de un servilism politic greu de imaginat”: ”Oprea şi Constantin îl imploră pe Victor Viorel să candideze la Preşedinţie ca şi cum ar fi Mesia, salvatorul neamului. Oprea s-a apucat să strângă semnături, el conducătorul oştii de trădători şi migratori, iar Constantin vorbea de prizonieratul din PNL, omul tractat de PNL să ajungă deputat şi ministru, vicepremierul cu datorii pe viaţă către Felix. Păi el e prizonier pe persoană fizică la Felix, iar PC e prizonier pe viaţă faţă de partidul baronilor, al lui Victor Viorel, că îi ţine la guvernare”.

8 comentarii

  • Auzi,prietene,Dolha-Nechita Stelian…astia ai lui Victor Viorel te-au facut deputat ! La tine , la partid …te-a numit Tintean ,presedinte,ca de alegeri nici nu poate fi vorba si acum tu ce faci ? Arunci cu cacat si-n stanga si-n dreapta ? Crezi ca asa o sa te voteze lumea? Nechita Stelian…nu asa se face politica,altfel…

    • Mai domnu Muri cu o floare nu se face primavara. Liberalii si toate fortele de dreapta chiar si ghiuri din Bretea care este un pui de comunist cu adeziune semnata la Lenin.

  • Da asa este Grigore votam oameni cinstiti cum este deputatul Dolha nu hotii lui Bonta Biorel Bictor pe voiculescu nu-l poate baga nimeni in beci dupa cum se vede .

  • Domnul deputat Dolha va respectam si va votam nu putem vota incompetentii sinteti si un om sompatic si mai este unul in saful d-voastra din odorhei tot simpatic care se zbate pentru comuna Sieu Odorhei si se impotriveste celor care vor sa imprimute comuna cu 20 miliarde.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS