Actualitate Politică

Stelian Dolha: Îi aştept cu demisiile pe cei care vor să trădeze. Popescu discută mai mult pe Facebook

Liderul filialei judeţene PNL, Stelian Dolha, a spus că toţi cei care vor să adere la PLR ”pentru 30 de arginţi” ar trebui să facă un minim gest de curaj şi să îşi depună demisiile. ”Dacă vor funcţii, bani, putere, acolo le e locul, la Tărciceanu, eu îi aştept cu demisiile”, a fost mesajul deputatului liberal.

”N-aţi văzut ce spun şi Dorin Popescu şi ceilalţi? Că nu pleacă din PNL, că s-au dus la Congresul PLR ca invitaţi, dar că ei rămân încă membri ai PNL. Sigur, nu fideli. Am spus deja cine e artizanul acestei mişcări. Dacă am discutat cu domnul Popescu? El discută mai mult pe Facebook, e activ. Eu le-am mai spus-o, pe cei care vor să plece şi trădează partidul îi aştept cu demisiile. Aici, la sediul partidului, nu în altă parte. Le-am spus şi locaţia. Aşa că îi aştept aici. E opţiunea lor, vor funcţii, vor bani, vor putere, acolo e locul, la Călin Popescu Tăriceanu. PNL are altă istorie, are nevoie de liberali adevăraţi”, a spus Stelian Dolha.

Preşedintele filialei judeţene PNL a afirmat că toţi cei care pleacă din PNL ar trebui să aibă curajul să-şi prezinte demisia. ”Repet: e vorba de curaj, ca să nu mai folosesc termenul ”bărbăţie”, că se interpretează greşit apoi. În momentul în care aderi la un alt partid pentru funcţie, deci trădezi PNL, ai măcar curajul, că nu mai vorbim de demnitate în astfel de cazuri, să vii cu demisia la partidul ăsta, care te-a propus acolo. Vino cu demisia: ”Eu plec la Tăriceanu, acolo e locul meu”! Pentru 30 de arginţi, fără 30 de arginţi, cum ar fi ei. Dar vino cu demisia şi las-o aici. E un act de curaj. Putem vorbi odată în politica asta de un minim act de curaj?”, a subliniat Dolha.

El a precizat că retragerea sprijinului politic ţine de partidul care a propus o anumită persoană pe listele de consilieri judeţeni sau locali: ”Vorbim despre retragerea sprijinului politic, deci de pierderea calităţii de consilier. La înlocuire da, e nevoie de semnăturile celor trei copreşedinţi USL. Îşi pierde calitatea de consilier judeţean sau local în momentul în care PNL îi retrage sprijinul politic”.

Weekend-ul trecut, la Congresul Partidului Liberal Reformator, în cadrul căruia Călin Popescu Tăriceanu a fost desemnat preşedinte al PLR, au mers în calitate de invitaţi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Dorin Popescu, directorul AJPIS Ani Bob, consilierul judeţean Mircea Mereuţă, consilierul municipal Marius Armean, primarii Ioan Mate (Sânmihaiu de Câmpie), Ioan Moniţa (Romuli), Eugen Benţa (Poiana Ilvei), Ioan Cămărăşan (Silivaşu de Câmpie), Dumitru Tomşa (Urmeniş), Ioan Dedean (Şieuţ), Dumitru Bendean (Miceştii de Câmpie), viceprimarul comunei Livezile, Petru Cifor, preşedintele PNL Dumitra, dar şi un reprezentant al primarului din Tiha Bârgăului, Vasile Dologa.

7 comentarii

  • Politicienii care doresc sa migreze trebuie dati afara din functii .Au fost alesi pe listele si cu sustinerea unui partid si cu increderea oamenilor .Atunci cand unul din aceste criterii nu le mai indeplinesti trebuie sa lasi locul urmatorului de pe lista.Prea multe vanzari si cumparari de politicieni . Omul voteaza PNL si se trezeste dupa un an ,doi ca a votat UNPR sau PDL sau PC ,naiba stie ce .Ce sa mai creada cetateanul .Mai are rost sa aleaga ?Ce ?NISTE TRADATORI .

  • Corect ,omul voteaza USL(cu PNL),cu toata convingerea impotriva PDL si se trezeste ca PNL-ul devine PDL.Rusine Dolha…esti un tradator ! Demisia Dolha din Parlament ! Ai ajuns acolo ca USL ,nu ca PDL !

    • Fac ei tot felul de … . O sa vada ce se intampla cand o sa fie de pus stampila … . Surprize, surprize. Chiar ne cred prosti? (Asa se pare)

  • Ar trebui oprita fuziunea si acceptata doar o ALIANTA pentru prezidentiale. Dupa ce 10 ani PNL a luptat cu abuzurile PDL, printr-o fuziunea acum, cu un PDL care nici macar nu pretinde ca ar regreta greselile trecutului, PNL se decredibilizeaza.

  • Alianța cu PSD a fost contra naturii. O hidoșenie. Bine că s-a sfârșit! Am înțeles că era necesară pentru a lupta contra partidului Elenei Udrea, Traian Băsescu etc. Cei doi nu mai reprezintă PDL, prin urmare liberalii au format alianța cu cei care, într-un fel sau altul, reprezintă dreapta românească. Era de așteptat, mai ales că Alianța DA a fost, până când Tăriceanu și Băsescu au distrus-o, o alianță care a avut efecte pozitive.

  • Demisia ar trebuii sa ti o dai tu Dolha si ar merge lucrurile bine si in Pnl da cand seful partidului este demagog populist corupt tradator vanzator de tara lucrurile nu pot merge bine ba mai mult acuma scoate fosilele comuniste de la naftalina din lipsa de oameni tineri ce mai un om de nimic

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS