Recomandări Social

Stelian Dolha, întâlnire cu locuitorii din Bistrița Bârgăului

”În Bistrița Bârgăului l-am întâlnit pe Nicu, un tânăr al locului, care, după foarte mulți ani petrecuți în străinătate, unde a plecat pentru un trai mai bun, s-a întors acasă. După izbucnirea pandemiei în Spania, acolo unde lucra în domeniul turismului, s-a hotărât să revină pe meleagurile natale, parcurgând peste 2000 de km pe un triciclu. Cu toate experiențele frumoase adunate peste hotare și oportunitățile care i s-au deschis departe de țară, Nicu își vede viitorul totuși aici, în locurile natale, unde speră să își deschidă propria afacere.

El este unul din tinerii pe care ni-i dorim acasă, însă pentru a-i păstra trebuie să le oferim oportunitatea de a se dezvolta și de a-și întemeia o familie într-un loc sigur, la standarde europene, un loc de care să nu îi lege doar originile, ci și gândul că standardele unui trai decent pot fi asigurate și aici.

Bistrița Bârgăului este o comună cu un potențial extraordinar, care mai are însă nevoie de rezolvarea unor probleme pentru a se putea dezvolta armonios. Valorificarea potențialului turistic prin, de exemplu, amenajarea de trasee și refugii montane în zonă, amenajarea unor parcări în zonele frecventate de turiști, zone de campare, dar și sprijinul oferit locuitorilor prin consultanță pentru proiecte de accesare a fondurilor europene sunt doar câteva din lucrurile necesare aici. Cred în tineri, cred în dezvoltarea rurală, așa că hai să contribuim la creșterea lor!”, spune candidatul Alianței PNL USR PLUS la funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha.

https://www.facebook.com/StelianDolha/posts/2805272102908211

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS