Actualitate

Stelian Dolha și-a depus candidatura la șefia CJ. Promisiunea pentru care își pune mandatul pe masă

Fostul prefect Stelian Dolha și-a depus, la Biroul Electoral Județean, candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și a făcut totodată o promisiune locuitorilor județului.

El a fost însoțit de colegi de partid, de primari liberali, de șefi de instituții, de secretarul de stat Diana Morar de la Ministerul Justiției și de reprezentanți ai Alianței PNL USR PLUS.

”Am decis să candidez pentru președinția CJ Bistrița-Năsăud renunțând la funcția de prefect din mai multe motive. Unul este că m-am săturat ca județul Bistrița-Năsăud, timp de opt ani de zile, să fie o feudă roșie, politizată cap-coadă. În cele opt luni în care am fost prefect al județului mi-am dat seama că instituțiile din județ sunt căpușate politic, sunt pline de nepotism și de oameni care au fost aleși după un singur criteriu: carnetul roșu de partid. Cu astfel de oameni nu vom putea face niciodată administrație, performanță administrativă.

Oamenii care au performanțe, care se pricep să facă administrație, copiii noștri pe care îi punem să învețe și să aibă rezultate bune la învățătură, nu au acces în aceste instituții publice pentru că nu au girul celui de la etajul al doilea (Radu Moldovan – n.r). De asta!

Indiferent cât de mult ar încerca să fie progresiști acum (cei de la PSD – n.r.), o zicală românească spune așa: Lupul își schimbă părul, dar năravul ba. Nu poți fi progresist după ce patru ani ai stat la braț cu Dragnea într-o perioadă în care Dragnea ar fi făcut orice numai să scape de pușcărie. Nu poți fi progresist în condițiile în care 3-4 ani ai mandatat-o pe Viorica Dăncilă. Nu ești că nu ai cum și nu te mai crede nimeni. Indiferent cât de mult s-ar ascunde de culoarea roșie și de cei trei trandafiri, rămân aceiași pe care îi știți foarte bine.

https://www.facebook.com/StelianDolha/posts/2798048740297214

M-am decis să candidez pentru că județul Bistrița-Năsăud nu are viziune. Astăzi suntem un fel de Teleorman al Transilvaniei sau un fel de Vaslui al Transilvaniei pentru că avem cele mai mici salarii. Toată perioada de pandemie în care am lucrat cu Asociația OM mi-am dat seama că în Bistrița-Năsăud oamenii nu sunt așa de fericiți și de zâmbitori precum cred unii care lucrează mai mult pe la stat de o bună bucată de vreme și cam atât. Nu ai dreptul să spui că în Bistrița-Năsăud, unde sunt cele mai mici salarii, lucrurile sunt în regulă”, a spus el.

El a adăugat că promisiunile PSD Bistrița-Năsăud legate de aducțiunea gazului în județ s-au dovedit vorbe în vânt pentru că, deși PSD a avut timp de opt ani vicepremier și miniștri în guvernele României, în județ, a fost creată doar o ”formă fără fond”, ADI Gaz, în timp ce județe precum Suceava și Maramureșul au făcut progrese din acest punct de vedere.

”Eu spun că gazul în județul Bistrița-Năsăud o să ajungă, dar adus de Stelian Dolha, de echipa din spatele lui și de guvernul liberal. Asta este promisiunea pe care o fac locuitorilor din Bistrița-Năsăud. În patru ani de zile, gazul ajunge în fiecare casă din județul Bistrița-Năsăud și îmi pun mandatul pe masă. Atât! Duc gazul în fiecare casă. Împreună suntem o forță pentru că am PLUS lângă mine, am USR. Le mulțumesc pentru încredere, le mulțumesc colegilor, Guvernului și premierului. Mergem la victorie! Fiți siguri de asta”, a spus Stelian Dolha.

Președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc: ”Este un moment important pentru Alianța PNL USR PLUS și pentru candidatul nostru Stelian Dolha, care pleacă cu multă determinare pentru a câștiga CJ. Singurul candidat care poate să îl trimită pe Radu Moldovan într-un concediu prelungit este Stelian Dolha, iar singura alianță politică, care poate, de asemenea, să trimită actuala majoritate a PSD în opoziție este PNL USR PLUS. Ne bazăm în efortul nostru pe faptul că oamenii au înțeles că PSD este forța politică nocivă care a ținut județul și țara pe loc. Avem o uriașă oportunitate la aceste alegeri pentru a ne restarta, pentru a ajunge de la județul cu cele mai mici venituri din România pe cap de locuitor la un județ de top al țării”.

Deputatul USR Cristina Iurișniți: ”Alianța USR PLUS este alături de candidatul dreptei pentru a duce PSD în lada de gunoi a istoriei din punctul de vedere al reprezentativității la nivelul președinției CJ. Avem acest candidat unic pe care îl susținem. Alianța USR PLUS vine cu 14 angajamente pe care le va urmări și le va susține alături de partenerii noștri. Dorim să avem propria noastră linie de comunicare. De când USR e partid parlamentar, din 2016, am susținut întotdeauna lupta împotriva corupției,. pentru drepturile omului și statul de drept. Susținem o politică pentru cetățeni care se face cu cetățeni”.

Lorant Sas, președinte PLUS Bistrița-Năsăud: ”USR PLUS este alături de cel mai puternic candidat, singurul candidat de dreapta care poate să câștige președinția CJ. Credem cu tărie acest lucru și credem că alături de candidatul nostru vom putea moderniza cu adevărat acest județ. Ne dorim redarea demnității și încrederii satului românesc și mediului rural. Avem mare nevoie ca tinerii noștri să se întoarcă acasă din străinătate, să creăm toate premisele ca ei să se întoarcă, să continue afacerile părinților într-un alt mod, să vină cu tot ce au învățat acolo în străinătate și să facem pași mari înainte. Votați Stelian Dolha pentru că, cu siguranță, vom fi pe PLUS”.

PNL a depus la BEJ și lista pentru alegerea consilierilor județeni: Nechita Stelian Dolha, Robert Sighiartău, Sorin Hognogi, Grigore Țiolan, Sorin Mititean, Ioan Dedean, Samuel Coman, Ovidiu Florean, Octavian Ganea, Florin Moldovan, Ioan Zăgrean, Gheorghe Scuturici, Cristian Cârlig, Marius Marica, Viorica Calo, Marin Rus, Doru Rus, Călin Sbârciu, Doina Sigmirean, Alin Cristea, Alin Ionuțiu, Gheorghe Hognogi, Cosmin Wechter, Mihai Mureșan, Teodor Hășmășan, Alexandru Pop, Dorin Vlașin, Bogdan Rusu, Roxana Pașc, Elena Pop, Mihai Scridonesi, Doru Sas, Ionel Ropan, Marian Forogău, Sorin Avram, Octavian Cicșa, Nicolae Timbușiu, Login Guzu.

https://www.facebook.com/PNL.BN/posts/3190116697720431

24 comentarii

    • Dupa cum se aranjeaza astrele, epoca chelnerului cu alba/ neagra incepe sa apuna! Pe nevasta-sa a pus-o sefa la Curtea de conturi, pe frati-su sef la Aquabis etc,etc… Barosane!!! Steaua ta apune, te poti intoarce la Barbut!

    • Adica tu, locul doi pe lista de candidati nu esti prezent la lansarea ta in calitatea de candidat de consilier judetean si vrei sa te cred ca iti doresti sa ma reprezinti pe mine un simplu cetatean al judetului?
      Robert Sighiartau chiar iti doresti votul sau esti pe lista pe post de „scara” pentru alianta?

  • Doar adevaruri a spus. Ultimul judet la capitolul salarii, dezvoltare, inovatie.. psd ne tine in spate .fac bine doar pt ei si atat!!

    • De ce PSD? Ce ii oprește pe patroni sa dea salarii mai mari?????? Ia gândiți-va!!!! Oare ptr ca profitul lor sa fie mai mare???? Și unde a fost marele viitor consilier județean Sighiartau la propria-i lansare??? A fost o lansare in lipsa???asa ba arată munca lui? Doar de fațada in speranța ca vin la vot supușii in credință?? Și credință gesturile acelea cu brațele deschise și fâlfâielile de mâini ca la altar? Pe scările prefecturii erau? Adică e ok??? Putem și noi oricare??? Dacă nu suntem in funcție??? Și Turc era din timpul serviciului cumva???? Adică vorbim una și facem alta??????

    • Mergem pe PLUS cu d-na Dobranis, prima femeie primar!
      Cu votul în alta parte am merge muuult pe minus!

  • Nea’ Dolha, ca o garantie pentru ce spui ca vrei sa faci la sefia CJ, spune-ne ce ai facut in viata in afara politicii? Educatie, specializari, activitate profesionala!?
    Faci niste gesturi atat de teatrale care te fac potrivit pentru Teatrul Nescris din Sant, nicidecum pentru o functie publica. Cat despre lista de consilieri, doar cu intentie se poate face o lista atat de slaba, plina de nulitati, copii de bani gata si oameni fara ocupatie.
    Din pacate pentru tine, lucrurile astea ti le scrie un votant de dreapta, nu un pesedist cum probabil esti tentat sa crezi.

    • CV-ul sau e public. Pana la 28 de ani a fost electrician la laminorul din Beclean si de frica sa nu se curenteze isi tot tragea mainile, cred ca de acolo a ramas cu datul din maini atat de strident. =))

  • Dom’le Stelian Dolha, dumneata cunosti faptul ca in Romania, nu doar in judetul Bistrita-Nasaud, sunt locuinte fara electricitate? Dumneata cunosti faptul ca in Romania aproximativ 21,5% dintre copii traiesc in conditii materiale extrem de precare? Haideti sa nu ne avantam in a face declaratii grandioase doar pentru ca suna bine „fiecare casa”, dumneata nu cunosti toate localitatile din judetul Bistrita-Nasaud, daramite cate „fumuri” sunt in judetul acesta. Ramai te rog la mancarea de animale si nu mai vinde gogosi.

  • Gogonel, ai facuto gogonata.
    De ce nu l intrebi pe chelner unde s au dus banii si de ce n a facut electricitate etc.
    Bani au mers in Republica Moldova la Glodeni pe terenuri de sport, stadioane, scoli.
    Cine sa l verifice acolo.
    Nu te e rusine sa l iei la rost pentru ce nu au facut altii de 8 ani la CJ?
    Bani au mai mets pe drumul de la Colibita unde au viloacele sa nu i hurduce.
    Dr ce n au facut drumul care leaga Bistrita de Maramureș pe la dealul Stefanitei sau pe la Pasul Rotunda asfel se putea dezvolta turismul.
    A asfaltat drumuri agricole, drumuri forestiere si au betanat paraiele, ude este mai greu de verificat.
    In afara de drumuri n-a facut nimic asa ca edti liber sa l intrebi

    • Eu cred ca incurci oalele, ce treaba au drumurile nationale comandate de la Bucuresti cu drumurile agricole, forestiere, vai betonate si altele? Ca nu s-a facut Pasul Rotunda …. s-a facut Stramba, s-a asfaltat de la Nasaud la Maieru, e asfaltat si spre Romuli… daca te-ai fi uitat la inundatiile de anul trecut ai fi vazut important regularizarii vailor si a paraielor, sunt lucrari necesare. Dar sa te bati cu pumnul in piept de o grandomanie execrabila, mi se pare ca te minti pe tine si dupa poporul.

    • Am zis eu ca nu sunt onorabile?
      Un om intrebase, eu am raspuns si mi-am spus si parerea mea despre datul din maini.

  • D-le Dolha, usurel cu mainile, nu de alta, dar s-ar putea sa va luati zborul si ramane judetul fara bunatate de presedinte CJ !!!

  • Vă rog să nu vă supărați pe mine,dar după dezamăgirea cu lista de consilieri județeni de la PSD,unde-l găsim pe loc eligibil pe Lăcătuș,Puica și alte marionete,am sperat că măcar la PNL,să nu fie păcăleală.În primii 6 sunt 5 primari și Robiță,deci clar că toți se vor retrage în favoare lui Calo,Florian…aștept să văd USR-iști,iar dacă și acolo-i țeapă bultetinul 4 ,cel cu consilierii județeni nu-l votez.
    PĂREREA MEA!

  • Daca Dl Stelian Dolha va lua lucrurile in foarte serios poate produce o surpriza pe care o asteapta locuitorii acestui judet.Nu zice nimeni ca Radu M.Nu a facut nimic pt judet.Dar , s-au facut multe lucruri fara logica,fara consultarea oamenilor.S-a exagerat cu drumurile prin paduri,s-au favorizat comunele cu primari psd isti,au fost neglijate interese fundamental necesare:Apa,Gazul ,Scolile de la sat,Dispensare.Ce logica are faptul ca se fac canalizari ,dar apa nu este?Daca vreti sa castigati alegerile,dle Dolha,promiteti oamenilor ca veti fi un altfel de presedinte:PENTRU OAMENI!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS