”Ţinutul Secuiesc Autonom – o entitate condamnată să moară înainte de a se naşte”
Liderii secuilor agită zilele acestea vorbe mari despre „Ţinutul Secuiesc” pe care îl socot un soi de tărâm tirolez al tuturor posibilităţilor, îşi scot copiii în stradă să ceară autonomie, aşa cum i-am văzut în weekend, îşi imaginează scenarii cu trenuri sabotate şi scriu de zor la proiecte de legi care vizează autonomia teritorială.
Ignoră însa, sfidând toleranţa proverbială a statului român, stat pe care l-au condus în diferite formule de guvernare, un principiu de bun simţ: acela că ţinutul lor autonom n-are nici o şansă din punct de vedere economic. Că, dacă, prin absurd, şi-ar căpăta statutul pe care-l râvnesc atât, s-ar îneca în faliment după numai câteva zile. Că, vorba unor economişti şugubăţi, este un ţinut pe care nu are cine să-l ţină.
O analiză făcută anul acesta, în februarie, de o publicaţie economică pornind de la datele Institutului Naţional de Prognoză pe 2012 arăta care este viabilitatea economică a judeţelor din aşa-zisul „Ţinut Secuiesc”: Un PIB pe capita de 5000 de euro, asemănător celor mai sărace ţări ale lumii, adica 25,6 miliarde de lei împărţite la cei 1,12 milioane de locuitori şi cu un angajat la cinci locuitori. Cu un teritoriu de 75 % muntos, bazându-se pe exploatarea lemnului, şi fără o industrie care să duduie, ţinutul ar trebui să susţină 8 municipii, 8 oraşe şi peste 100 de comune, 120 de unităţi medicale, 450 de unităţi de învăţământ, secţii de poliţie, unităţi militare, la care se adaugă sute de kilometri de drumuri şi lista poate continua.
Auzeam printre vocile protestatarilor secui de la marele miting pro autonomie tot soiul de afirmaţii, care arătau cât de puţine ştiu oamenii aceia despre realităţile economice, cât de multe le-au ascuns liderii lor care i-au mânat în stradă. Un protestatar spunea bunăoară că vrea ca taxele lui să nu se mai ducă la statul român, să rămână în regiune, pentru dezvoltare. Un altul îşi imagina viitorul ţinut precum Tirolul de Sud, cu salarii mari, practic fără somaj şi cu o prosperitate obţinută după ce impozitele lui vor rămâne să alimenteze doar economia locală, pe principiul “ce lucrăm noi, la noi să rămână“.
Ce nu ştiu oamenii scoşi în stradă este că tocmai statul român distribuie din zonele sale mai prospere suma necesară pentru buna funcţionare a ţinutului. Că numai în 2013 din cotele defalcate de TVA s-au dus pentru a echilibra balanţa bugetară a celor trei judeţe 108,9 milioane de lei. Şi aceasta este doar una dintre sumele aflate într-un lung şir de exemple. Dar retorica naţionalistă nu are nevoie de cifre exacte şi nici de statistici, ci de emoţii, fraze goale care sună bine şi reanimă patimi şi mai ales de multă manipulare, bazată pe lipsa de informare. Cei care o practică au, probabil, ţintele lor ascunse de a controla şi de a manevra. E periculos şi nu ajută nimănui.
Stelian Dolha, deputat PNL
Inconsecventa guvernului Ponta in problema regionalizarii, creaza un precedent periculos. Dupa ce initial a declarat ca regionalizarea va tine cont de cele 8 regiuni de dezvoltare conturate inca din timpul guvernarii Nastase, ulterior s-au „razgandit” si au anuntat 10 regiuni prin separearea regiunilor Dobrogea si Sibiu, probabil ca urmare a presiunilor facute de „baronii locali” Radu Mazare si Klaus Iohanis.Spre exemplu, crearea regiunii Dobrogea, alcatuita doar din judetele Constanta si Tulcea. Ar fi cea mai mica regiune atat ca suprafata cat si ca populatie, chiar mai mica decat Tinutul Secuiesc, format din judetele Mures, Harghita si Covasna. Asadar, din ignoranta, prostie sau interese subterane se creaza un precedent periculos. Apoi, daca tot s-a renuntat la cele 8 regiuni de dezvoltare, atunci de ce sa nu se adopte varianta cu 16 regiuni si sa se desfiinteze judetele.
A propos de aceasta regionalizare. Daca ea se va infaptui doar „pe hartie” si ordinele guvernatorilor regionali vor veni tot de la Bucuresti, atunci mai bine sa renuntam acum! Merita facuta regionalizarea doar in conditiile in care apar „parlamente” regionale care sa fie si organe consultative pentru Parlamentul Romaniei dar sa fie si organe decizionale regionale, mai ales pentru buna gestionare a acestora! Practic, prin regionalizare se poate face treaba dar nu pentru „baroni”, ca ei oricum fac ce doresc, ci pentru populatie, care ar putea recastiga foarte multe lucruri pierdute si importante ca de exemplu apartenenta la o comunitate…. O simpla parere!