Actualitate

Stelian Dolha: Unde e lege nu va fi tocmeală

Legea privind reducerea risipei alimentare, care prevede vânzarea la preţ redus sau donarea unor produse aflate la limita datei de expirare pentru consum şi impune sancţiuni de până la 10.000 de lei pentru agenţii economici care încalcă prevederile acestui act normativ, a fost promulgată.

”Vestea bună e că legea împotriva risipei alimentare, la care am lucrat alături de un grup mai larg de colegi aproape un an, a fost promulgată miercuri de președintele Iohannis. Va intra în vigoare peste 6 luni, după elaborarea normelor metodologice. Este important că România, care are cifre ale risipei alimentare îngrijorătoare (aruncăm anual cam 2,2 milioane tone de alimente) are una dintre primele legi din Europa care combate risipa, după Franța, care a adoptat-o în 2015 și aproape deodată cu Italia. Supermarketurile sunt reticente, ne-au spus-o reprezentanții lor în multele întâlniri din comisia de agricultură și ar prefera varianta distrugerii alimentelor aproape de expirare, care e mai ușor de gestionat, decât cea a donării către ONG-uri. Se vor conforma și ei, pentru că unde-i lege nu va fi tocmeală și amenzile sunt usturătoare. Îmi doresc doar ca normele metodologice pe care le va realiza un grup de lucru la MADR să fie bine făcute și să nu blocheze cumva aplicarea unei legi generoase așa cum s-a mai întâmplat de atâtea ori”, a postat pe Facebook deputatul PNL Stelian Dolha.

Legea a fost adoptată de Parlament pe 18 octombrie. Proiectul de lege a fost iniţiat de un grup de 52 de deputaţi PNL, UDMR, minorităţi şi neafiliaţi şi a primit un raport de admitere cu amendamente din partea comisiei de industrii. Propunerea legislativă a fost respinsă iniţial de Senat, dar adoptată de Camera Deputaţilor. Guvernul a susţinut adoptarea de măsuri pentru diminuarea risipei alimentare, cu luarea în considerare a observaţiilor transmise pe acest proiect.

Legea stabileşte definiţia risipei alimentare ca situaţia în urma căreia alimentele ies din circuitul consumului uman şi din princina degradării şi sunt distruse, conform legislaţiei în vigoare. Potrivit legii, operatorii economici din sectorul agroalimentar sunt obligaţi să întreprindă acţiuni de prevenire a ripisei de alimente, începând cu producţia, procesarea, depozitarea, distribuţia, comercializarea produselor. În plus, operatorii economici din sectorul agroalimentar trebuie să ia măsuri privind vânzarea cu preţ redus a produselor aflate la vânzare, conform legislaţiei în vigoare şi să transfere alimentele, prin donare, sau sponsorizare, pentru consumul uman, dar aflate în aproape de data expirării, către intităţi înregistrate la ANSVSA, cu oblligaţia respectării prevederilor legale privind condiţiile de igienă, temperatură, în timpul depozitării, precum şi etichetarea corespunzătoare.

Proiectul mai prevede că o serie de subproduse nedestinate consumului uman va fi direcţionate către consumul animal. În plus, produsele agroalimentare devenite improprii consumului uman sau animal vor fi transformate în compost sau biogaz.

Potrivit legii, agenţii economici care nu respectă prevederile legii  riscă amenzi cuprinse între 1.000 şi 3.000 de lei pentru microîntreprinderi,  de la 3.000 la 6.000 de lei, pentru IMM-uri,  şi de la 6.000 la 10.000 de lei pentru întreprinderi mari.

Autorităţile, împreună cu Ministerul Agriculturii, au la dispoziţie 6 luni de la data publicării legii pentru elaborarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS