Actualitate

FC Bistrița nu s-a prezentat la meciul de la Cugir. Ce spune președintele clubului

FC Bistrița, locul 13 în Seria V a Ligii a III-a, nu s-a prezentat la meciul din deplasare cu Metalurgistul Cugir, programat vineri 18 noiembrie, ora 14.00, în etapa a 13-a. Motivul? După ce greii Costin, Chibulcutean și Nalați au renunțat, nici ceilalți jucători din lot nu au mai venit la antrenamente, anunțând că nu mai vor să joace pentru FC Bistrița, nemulțumiți de faptul că nu li s-au achitat restanțele financiare. În plus, antrenorul Eugen Voica a primit două etape de suspendare după ce a fost trimis în tribună de arbitru în etapa precedentă.

În aceste condiții, în teren la Cugir ar fi trebuit să intre juniorii, însă având în vedere experiența neplăcută de la Dej, când în condiții similare FC Bistrița a pierdut cu 11-0, pentru a evita un nou dezastru pe tabelă președintele clubului, Florin Sângeorzan, a decis ca echipa să nu se prezinte la Cugir, urmând să piardă la masa verde doar cu 3-0 și să înregistreze astfel al șaselea eșec consecutiv.

Echipa bistrițeană va juca totuși în orice condiții, chiar și cu juniorii, ultima partidă din acest an, pe teren propriu cu CS Oșorhei (vineri 25 noiembrie de la ora 14.00, în etapa a 14-a), pentru că altfel ar fi exclusă din campionat, a spus Florin Sângeorzan. În runda a 15-a (3 decembrie), ultima a a turului și a anului 2016, FC Bistrița stă.

Florin Sângeorzan a precizat că FC Bistrița nu va muri: ”Terminăm turul așa cum putem, iar în pauza de iarnă vom vedea ce este de făcut. Drumul nu se oprește aici, vom continua în Liga a III-a, bineînțeles nu așa. Am ajuns în această situație mai ales din cauza faptului că administrația locală nu a alocat bani pentru FC Bistrița. Avem timp în pauza competițională să găsim cele mai bune soluții pentru a aborda returul”.

Celelalte partide ale etapei cu nr. 13: ASA Tg. Mureș II – Sănătatea Cluj 0-1, Unirea Jucu – FC Hermannstadt 2-1, CS Oșorhei – Recolta Dorolț 1-0, ACSF Comuna Recea – FC Zalău 3-2, CS Iernut – Unirea Dej 1-1, Avântul Reghin – Viitorul Ulmeni 1-1. Gaz Metan II Mediaș a stat.

Aici puteți vedea clasamentul complet al Seriei V.

Rezultate FC Bistrița în acest sezon: 2-1 cu Unirea Jucu, 1-3 la ACSF Comuna Recea, 0-1 cu Sănătatea Cluj, 0-1 la FC Zalău, 1-2 cu FC Hermannstadt, 2-2 la Gaz Metan II Mediaș, 2-1 cu Recolta Dorolț, 2-3 la ASA Tg. Mureș II, 0-11 la Unirea Dej, 1-5 cu Viitorul Ulmeni, 0-4 la Avântul Reghin, 1-4 cu CS Iernut, 0-3 prin neprezentare la Metalurgistul Cugir.

7 comentarii

  • Pacat ca nimeni din cei care ar putea sustine financiar aceasta echipa a orasului (firme ,primarie ,oameni de afaceri) nu o fac, pierzand astfel intreaga comunitate ! Avem oare interes sa piara orice echipa de fotbal a orasului care ar mai aduce o bruma de spectacol fotbalistic pentru iubitorii sportului cu balonul rotund?! Se pare ca da!

  • De ce s-a ajuns in sitatia actuala:
    1. Consiliul Judetean si Primaria nu au gasit 150,000 lei pentru FC Bistrita, dar au alocat o suma de 10 ori mai mare (1,500,000 lei) pentru echipa de handbal CSM Bistrita.
    2. Conducerea clubului FC Bistrita a scris contracte cu jucatorii pe baza unui buget fictiv (s-a bazat pe niste bani de la Primarie) pe care nu ii avea. E ca si cum ai bugeta cu venituri din participarea in Europa League si nu te califici.
    3. Jucatorii de Liga 2 si Liga 3 din Romania au pretentii salariale exagerate.
    In Danemarca jucatorii de Liga a 2-a sunt semiprofesionisti. Nu pot trăi cu banii castigati in Liga a-II-a. Cand nu au meci sau antrenament, pregatesc grupele de copii si juniori ale clubului.
    Dati-i la fiecare jucator o grupa de copii.

    • nu te supara, dar echipa de handbal macar încearca sa faca CINSTE orasului.
      aia dupa ce ca au numai figuri în cap mai sunt si vai de mama lor ca fotbalisti.

  • Repet ceea ce am afirmat intr un comentariu anterior : o singura echipa in Bistrita de liga III -a(prin alaturarea Academiei) si aferente, echipe de pitici si juniori ! Nu mai este loc de orgolii, ambitii desarte sau experimente… Ne risipim aiurea si ramanem fara un fotbal serios …Asa cred ca ar fi bine. Cu respect,MNPop

  • Nu se vrea fotbal in Bistrita. Daca s-ar vrea, chibitii ar veni cu solutii, variante, chiar si sume mici de bani, etc. Altfel, degeaba vorbesc pe la colturi, ca nu ii face asta mai „smecheri”. Si…Doamne cati astfel de oameni mai sunt in orasul asta!… Trist

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.