Actualitate Recomandări

Ștrandul Codrișor a intrat în modernizare. Când vor fi gata lucrările (FOTO)

Au început lucrările de modernizare a Ştrandului Municipal Codrişor, unde se vor face numeroase amenajări şi se vor monta panouri solare, iar bazinul pentru adulți va fi acoperit cu folie solară pentru prelungirea perioadei de utilizare a acestuia.

Firma care a câștigat licitația pentru contractul de execuție, în valoare de 4.177.360 lei, este SC Record SRL, iar termenul de finalizare a lucrărilor este septembrie 2016.

De la bugetul local a fost alocată anul acesta suma de 4.280.000 lei pentru obiectivul de investiții ”Modernizare Ştrand Municipal, str. Codrişor nr. 12”.

Din cauză că lucrările nu au putut începe în primăvara acestui an, procedurile durând mai mult, municipalitatea a deschis ștrandul pentru public, însă acesta va fi închis în vara anului viitor, cel puțin în prima parte a sezonului estival, când lucrările vor fi în toi. Lucrările prin care Ștrandul Codrișor va deveni o zonă de agrement modernă ar putea fi gata mai repede dacă vremea le va permite muncitorilor să lucreze la iarnă și cât mai devreme în primăvară.

1 lucrari modernizare strand sep 15 2 lucrari modernizare strand sep 15 3 lucrari modernizare strand sep 15 4 lucrari modernizare strand sep 15

Proiectul prevede acoperirea bazinului cu folie şi utilizarea de panouri solare (utilizarea unei folii solare care să acopere suprafaţa de apă împreună cu utilizarea panourilor solare pentru încălzirea apei din bazine) pentru prelungirea perioadei de utilizare a bazinului pentru adulţi, cu un consum minim de energie şi reducerea pierderilor de apă.

Vor fi realizate şi alte amenajări: sistem de filtrare, tratare şi recirculare a apei cu preaplin pentru cele trei bazine, bazin de compensare şi sala echipamentelor, reţele de canalizare, amenajarea aleilor de legătură, dotarea cu mobilier urban (şezlonguri de lemn, umbrele de soare, bănci, banchete pentru tribună, coşuri de gunoi, cişmelele de apă), refacerea duşurilor exterioare, amenajarea unui spaţiu de joacă pentru copii şi a unui teren de sport multifuncţional destinat jocurilor cu mingea (baschet, volei/fotbal-tenis, minifotbal), amenajarea vestiarelor, a unui chioşc la intrarea în incintă şi a unui panou informativ de afişaj cu harta Ştrandului Codrişor, refacerea grupului sanitar, inclusiv dotarea acestuia cu obiecte sanitare adaptate persoanelor cu dizabilităţi, amenajarea spaţiilor verzi, zonă distinctă pentru picnic dotată cu mese şi bănci, grătare, locuri pentru ceaun, cişmele cu apă potabilă, coşuri de gunoi, toalete ecologice şi pichet de incendiu, realizarea unei instalaţii de sonorizare şi trei locaţii pentru conexiune hot-spot wireless la internet, realizarea sistemului de iluminare de incintă şi supraveghere video pentru obiectivele principale, înlocuirea gardului existent cu o împrejmuire transparentă.

Această variantă de peste un milion de euro, votată de Consiliul Local în septembrie 2014, a fost cea recomandată de către proiectant (acoperirea cu folie). Aceasta este soluţia de acoperire cu costuri minime, care poate fi considerată şi ca o primă etapă pentru realizarea Variantei III (închidere bazin adulţi cu structură metalică cu închidere verticală cu panouri mobile şi acoperiş retractabil şi utilizare panouri solare şi pompe de căldură – 3,4 milioane euro), în cazul accesării unor fonduri europene.

5 lucrari modernizare strand sep 15 6 lucrari modernizare strand sep 15 7 lucrari modernizare strand sep 15 8 lucrari modernizare strand sep 15

7 comentarii

  • Avand in vedere aprobarea in sedinta Consiliului Local a proiectului initiat de Asociatia Bistrita Civica (ABC), proiect care vizează modernizarea Pădurii Codrişor şi transformarea acesteia într-o zonă de agrement, Strandul Codrisor trebuie privit si tratat ca parte din acest ansamblu de agrement . In plus, Strandul este legat si de parcul municipal prin puntea lui Keinzel, fapt pentru care orice interventie de reabilitare trebuie gandita ca un tot unitar.Desi o modernizare a strandului Codrisor este absolut necesara, ea nu trebuie facuta izolat de restul imprejurimilor cu care se invecineaza . De aceea, nu trebuie aglomerate in incinta strandului locurile pentru picnic dotate cu mese şi bănci, grătare sau locuri pentru ceaun. Acestea pot fi amplasate inafara strandului prin amenajarea Padurii Codrisor dupa modelul locurilor de picnic de la padurea Schullerwald. De asemenea ar trebui avuta in vedere si asfaltarea drumului de pe malul stang al raului Bistrita situat la poalele Padurii Codrisor intre Podul Budacului si Podul Jelnii, iar pe portiunea dintre strand si pana prin zona din spatele stadionului sa fie prevazute si locuri de parcare.

  • In timp ce in orasul Beclean, recent a fost inaugurat un bazin de inot acoperit, la Bistrita se vorbeste mult si nici macar bazinul in aer liber de la strandul Codrisor nu a fost reabilitat.
    Ba mai mult, orasul Beclean se apropie de statutul de statiune turistica si balneara, datorita unui primar cu viziune si vointa care a reusit sa faca din lacurile sarate de la Figa o adevarata minune. Cu toate ca si orasul Bistriţa dispune în apropiere de locaţii cu izvoare sărate (Saratel, Sărata şi Slătiniţa) nu s-a facut nimic pentru atragerea de fonduri europene in vederea valorificarii acestor facilităţi prin amenajarea unor staţiuni balneare locale. Si nici acum nu se intreprinde nimic, din cauza ca la Bistrita este un primar mediocru, lipsit de orizont care a ramas incremenit in tampenia numita pompos si neromaneste Wonderland, un proiect fara perspectiva situat pe pasunea din Unirea pentru care nici un investitor nu se incumeta sa dezvolte aici o afacere.

    • Misu draga , daca te referi laa acel loc de la Saratel cu casute si bazinul cu apa sarata si namol , afla ca acel loc apartine de Domnesti si e proprietate privata iar patronii nici nu vreau sa auda de parteneriat cu primaria sau sa investeasca. Il doresc asa cum e …mai linistit si fara betoane….alegerea le apartine.

  • nu va mai bateti capul… las ca face marele carmaci Wonderlandul si acolo vor fi bazine cu lapte si miere in loc de apa sarata. ce utopie!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS