Uniunea Salvaţi România va începe la Bistriţa şi în alte localităţi din judeţ o amplă acţiune de strângfere de semnături pentru modificarea Constituţiei în sensul ca persoanele condamnate penal pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie să nu mai poată candida pentru funcţii publice. Iniţiativa „Fără penali în funcţii publice” aparţine a 19 cetăţeni printre care scriitorul Gabriel Liiceanu, filosoful Mihai Şora sau a fondatorul grupului Rezistenţa Mihai Tudorică.
„Acţiunea Fără penali în funcţii publice este foarte importantă. Noi am depus la Primăria Bistriţa şi la celelalte primării cereri pentru a putea ieşi în spaţiul public ca să avem interacţiuni cu cetăţenii şi să strângem cele 500.000 de semnături care sunt necesare pentru a depune această iniţiativă legislativă care interzice persoanelor condamnate penal care nu s-au reabilitat să candideze pentru funcţii publice. Rolul nostru este să trezim cetăţenii, să fie activi şi să vină să semneze aceste liste. Este important de asemenea să îi facem mult mai conştienţi despre importanţa implicării lor şi mai departe de importanţa participării la vot”, a spus deputatul Cristina Iurişniţi.
Ea a explicat că, pentru a interzice penalilor să acceadă în funcţii publice, trebuie modificat artiocolul 37 din Constituţie care reglementează dreptul de a fi ales prin inserarea unui nou alineat: „Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.
La rândul lui, deputatul Emanuel Ungureanu a spus : „O mamă al unui copil cu handicap grav ca să primească indemnizaţia de însoţitor trebuie să depună cazier, iar la noi, la această oră, poate fi o persoană condamnată definitiv al treilea om în stat. Faceţi abstracţie că îl cheamă Dragnea. Mai avem şi o altă situaţie paradoxală. În Agenţia Naţională de Transplat avem un om, domnul Zota, care e condamnat definitiv pentru trafic cu ovocite şi care are un rol foarte important în această agenţie fundamentală. În zonele cheie ale societăţii sunt persoane imorale. La Cluj, senatorul Nicoară e condamnat pentru că a condus sub influenţa alcoolului, iar PNL nu a dat nici o jumătate de comunicat de presă că regretă situaţia în care se află acest senator. Nici nu poate fi vorba ca el să renunţe la poziţia publică. O bună parte a societăţii e tolerantă cu aceste persoane care ajung în funcţii cheie. Primarul din Baia Mare a luat 80% din voturi din închisoare. USR susţine o iniţiativă cetăţenească a unei categorii minore, nu e politică. Sunt oameni care îşi doresc o altfel de ţară, dar nu sunt suficient de populari. Modul de om cinstit e incongruent cu statutul de politician. Noi venim din Raiul Mincinoşilor, aşa se numeşte Parlamentul pentru mulţi dintre cetăţeni şi nu e departe de adevăr. (…) Această acţiune e una progresistă la care nu a achiesat domnul Emil Boc, spre exemplu. A refuzat să semneze probabil că îl mustră conştiinţa că l-a susţinut pe domnul fost primar Apostu, poate îl bântuie amintirile. Trebuie să facem atâta tevatură, cort şi nu mai ştiu ce, pentru o banalitate. Portarul de la Parlament nu se poate angaja fără un cazier curat, iar cel care conduce instituţia, nu”.
Nu e abordarea politică câștigătoare.
USR-ul dacă vrea să câștige în loc să-și canalizeze energia spre un subiect polarizant, chiar dacă în aparență câștigător politic, ar trebui să-și mobilizeze oamenii și echipele de pe teren, ca să utilizeze timpul de interacțiune cu oamenii ordinari în a culege prin interviuri care sunt problemele care aceștia le semnalizează.
Asta e baza politicii, ascultarea cetățenilor și adresarea problemelor lor.
Ca să câștigi o campanie.
Așa a câștigat Macron(en marche) 25 000 persoane intervievate, așa a câștigat Obama.
A, că după ce câștigi, există varianta creerii artificiale a problemelor pentru a-ți menține avantajul(după ce evaluezi unitatea populației vs diferite subiecte) ca și diversiune în momente de slăbiciune politică- ceea ce face PSD-ul cu subiectul familiei tradiționale, e un alt scenariu.
Și răspunsul e simplu.
Nu toți sunt interesați de problemele cu penalii.
E o constatare tristă după ani de observație.
În schimb deschiderea USR pentru doar a asculta…i-ar aduce puncte importante în campanie din partea celor neobișnuiți cu temele USR și celor care au reticențe.
Macron și Obama au adresat mesaje diferite fiecăruie grup care aveau doleanțe diferite. Se numește adaptare, flexibilitate și pragmatism politic.
După ce câștigi ai șansa să-ți implementezi viziunea politică de bază.