Actualitate

Studiul de fezabilitate pentru autostrada Bistrița – Vatra Dornei, aproape de final

Rombat

Studiul de fezabilitate pentru tronsonul de drum Bistrița – Vatra Dornei, parte din Autostrada Nordului care va lega Baia Mare de Suceava, se apropie de finalizare.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a postat pe Facebook:

”Județul Bistrița-Năsăud, în centrul autostrăzii care unește Nordul României! Ne apropiem de obținerea ultimelor avize pentru finalizarea studiului de fezabilitate al Autostrăzii Nordului • Baia Mare – Suceava (Lotul 2: Bistrița – Vatra Dornei), care traversează județul nostru pe o lungime de 41 km, aducând dezvoltare și conexiuni rapide cu restul țării!

Lucrări ce se vor realiza pe raza județului nostru:

  • 4 noduri rutiere, care vor asigura acces fluid către DN 17 și localitățile din jur
  • 132 structuri (poduri, pasaje, viaducte) pe traseu și în noduri
  • 15 tuneluri, însumând 6.400 metri, care vor străbate zone greu accesibile din Munții Bârgăului
  • 26 relocări de drumuri pentru integrarea perfectă în infrastructura existentă
  • 2 spații de servicii pentru șoferi și transportatori
  • 2 centre de informare și control (CIC-uri) – siguranță sporită și supraveghere modernă

Platformă rutieră conformă cu standardele europene:

  • 2 benzi pe sens
  • bandă mediană și benzi de urgență
  • 29-32 m lățime totală în zonele cu noduri rutiere
  • parapet marginal pentru siguranță maximă

Acest tronson de autostradă va lega Bistrița de Vatra Dornei și mai departe de Suceava!”.

Reamintim că tronsonul Bistrița – Vatra Dornei, stabilit să fie autostradă, ar urma să fie realizat în județul Bistrița-Năsăud pe traseul Livezile – Josenii Bârgăului – Prundu Bârgăului – Tiha Bârgăului – Lunca Ilvei. Ofertantul declarat câştigător pentru elaborarea studiului de fezabilitate aferent Lotului Bistriţa – Vatra Dornei este SC Explan SRL Cluj-Napoca, valoarea contractului fiind de 15.793.026,12 lei fără TVA. 

Drumul de mare viteză Baia Mare – Bistrița este împărțit în Lotul 1 Baia Mare – Dej și Lotul 2 Dej – Bistrița. Valoarea contractului de servicii (studii) pentru Lotul 1 este de 12.746.666,57 lei fără TVA. Valoarea contractului de servicii pentru Lotul 2: 8.376.369,89 lei fără TVA. În primăvară au început studiile de teren pentru drumul expres Dej – Beclean – Bistrița, care cuprinde și varianta ocolitoare a municipiului. Traseul agreat (începând cu centura Bistriței spre Dej) este următorul: Livezile – Ghinda – Jelna – Buduș – Simionești – Monariu – Sărata – Sigmir – Blăjenii de Sus – Șintereag – Beclean – Braniștea – Uriu – Reteag – Ciceu Mihăiești – Cuzdrioara – Dej.

Etichete

14 comentarii

  • Construcția Autostrăzii Transilvania a început în anul 2003….termenul de finalizare a ajuns in 2031….Vă dați seama cât o să dureze asta…

    41
    45
    • Centura Bistriţei pe la Monariu se poate construi foarte repede în 2 ani poate fi gata nu trebuie să aşteptăm să se facă toată autostrada

      43
      4
  • Să o iei din Livezile prin Ghinda – Jelna – Buduș – Simionești – Monariu – Sărata – Sigmir – Blăjenii de Sus – ca să ajungi la Șintereag e o tâmpenie! O să ajute asta la scoaterea traficului de tranzit din Bistrița fix cât ajută podul spre Beclenuț la decongestionarea circulației în Beclean.
    Singura rațiune pentru care reprezentanții politici ai PSD au decis varianta asta în locul variantei Livezile – Slătinița – Șintereag e aceea că e mai lungă cu 40 de kilometri și speră să împartă ei banii firmelor de casă pentru execuție. O prostie costisitoare. Încă una!

    35
    57
    • Nu e o tampenie. Centurile inconjoara localitatile. Mai trebuie sa faca consiliul judetean centura de nord Livezile Slatinita Sigmir si atunci ai centura tot roata in jurul orasului ceea ce e foarte bine.

      57
      7
  • Drumul cel mai scurt intre 2 puncte este cel in linie dreapta. Distanta Sigmir – Bistrita-Livezile=16km.Distanta Sigmir-Sarata- Monariu-Simionesti- Budus- Jelna-Ghinda-Livezile=34km.Deci centura o sa fie folosita doar de tirurile in tranzit care au interdictie de a intra in oras.

    16
    54
    • Asta e din categoria “dacă a fost prezență de 30% la vot cum a putut un candidat să obțină 36%?”!!!
      Da, distanța e mai mică în linie dreaptă dar timpul pierdut diferă în funcție de viteza de deplasare! Așa că oare cum e mai bine: să faci 16km cu o medie de 20km/h sau mai mică (0,8h) sau să faci 34 km cu o medie de 60km/h sau mai mare (0,56h)?

      11
      10
  • stati cuminti ca autostrada asta nu are nici o sursa de finantare. Nu a intrat in nici un masterplan. E doar un vis maret al marelui conducator. Si al nostru 🙁
    Stirea asta e venita pentru a atrage atentia de la ceea ce se intampla prin tara.

    24
    7
    • Visul lui e stadionul, nu autostrada. Autostrada e o petarda cu care mai da cand se agita fraierii, adica noi.

      10
      6
  • Desigur că centura pe care ocolești 35 de km este o prostie. Dar nu vă mai certatți, nu se va face absolut nimic, doar studii pe bani mulți! Studii care expiră, apoi se fac alte studii pe milioane de euro și tot așa. Titlul este foarte corect, STUDIUL SE APROPIE DE FINAL. Așteptăm știrea că s-a excavat prima cupă de pământ. Știre care nu va veni niciodată.

    22
    8
  • Sa văzut CLAR că este o vicisitudine în a rumega un drum la anumite precipitații ale naturii.
    Acuma că vreți să mergeți cu mașina și să plonjați…!
    Autostrada Nordului are ceva bază bună pe la Monar,dar mai la NE nu este nici un drum fiabil in județul Bistrița-Năsăud!
    Mai la Nord este,dar în B-N nai cum.
    Bine că proiecte sunt,dar nimeni nu tine cont de umiditatea aerului din B-N.
    Curenții de aer nu circulă doar la exterior,ei împreună cu apa macină solul.
    Nu există aparat pentru a măsura soliditatea solului acolo unde anual umiditatea depășește 75%.

    4
    4
  • Desene pe calculator din 2008 tot vedem, pana la fapte e cale lunga.
    Nu sa făcut o amarata de centura acuma ne amăgesc cu autobanda.

    6
    6
    • La Zalau consiliu judetean are un presedinte PNL si consilieri : PNL=11 ,UDMR =8, PSD=9, AUR =2

      La Bistrita consilul judetean are un presedinte PSD si consilieri :PSD =15 , UDMR = 2,PNL=9,AUR=4

      O explicatie a lipsei centuri ocolitoare a orasului Bistrita.

Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Totikő Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.