Actualitate

Subunitate în zona de câmpie și pregătirea unui echipaj de scafandri, printre obiectivele ISU în 2017

Evaluarea activităţii ISU Bistrița şi a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud în anul 2016 – Luni 30 ianuarie, la sediul inspectoratului a avut loc activitatea de evaluare a ISU Bistriţa, eveniment la care au participat prefectul Ovidiu Frenţ, adjunctul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, col. Cezar Mihai Damian, vicepreședintele CJ Vasile Puica, comandanții și șefii unităților și instituțiilor aparținând Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, ofițeri și subofițeri din cadrul ISU.

Inspectorul şef al ISU Bistriţa, col. Constantin Florea, a prezentat analiza activităţii inspectoratului, pe toate domeniile de activitate – intervenţia operativă, componenta preventivă, nivelul tehnicii de intervenţie, obiectivele propuse şi realizate pentru anul 2016, cât şi obiectivele unităţii pentru anul 2017. Nu în ultimul rând, au fost evidenţiate eforturile depuse de-a lungul anului 2016 pentru salvarea și protejarea cetățenilor în cazul producerii diverselor situații de urgență.

Marţi 31 ianuarie, la Palatul Administrativ, a avut loc evaluarea activităţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, iar preşedintele comitetului, prefectul Ovidiu Frenţ, a prezentat membrilor CJSU o sinteză a acţiunilor întreprinse, în sistem integrat, pe timpul situaţiilor de urgenţă cu care s-a confruntat judeţul în anul 2016.

ISU a prezentat principalele direcții de acțiune pe 2017. Printre ele, perfecţionarea continuă a personalului, creşterea şi eficientizarea activităţii de prevenire, creşterea responsabilităţii primarului în managementul situaţiilor de urgenţă, implicarea serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă în informarea preventivă a populaţiei, continuarea modernizării reţelelor de comunicaţii pentru a se reduce timpul necesar alertării gărzilor de intervenţie şi a timpului de răspuns, continuarea lucrărilor la baza de pregătire în funcție de buget, continuarea demersurilor pentru înființarea unei subunități în zona de câmpie a județului în urma finalizării construcției pentru subunitatea din Lechința, continuarea reînnoirii parcului auto, operaționalizarea centrelor de coordonare şi conducere a intervenției şi finalizarea Sistemului de Management Informațional pentru Situații de Urgență, sărbătorirea a 80 de ani de la înființarea primei unități de pompieri din județ și primirea drapelului de luptă a inspectoratului în luna aprilie, pregătirea unui echipaj de scafandri.

Structurile ISU Bistrița au participat în 2016 la un număr de 10.827 intervenţii, cu o medie de 29,66 pe zi, iar comparativ cu anul precedent, numărul acţiunilor a crescut cu 2,82 %. Repartiţia pe tipuri de intervenţii este următoarea: 9.535 intervenţii de prim ajutor calificat şi descarcerare (SMURD); 244 incendii; 98 misiuni de descarcerare; 742 acţiuni pentru protecţia comunităţilor; 61 incendii de vegetaţie uscată; 78 alte situaţii de urgenţă; 69 acţiuni de asistenţă persoane; 338 deplasări fără intervenţie, alerte false, întoarceri din drum şi asigurări/supravegheri.

În urma analizei statistice a datelor privitoare la timpii totali de intervenţie în cazul pacienţilor traumatizaţi (care reprezintă aproximativ 19,24% din totalul intervenţiilor) este de remarcat, în primul rând, că la aproximativ 91,13% din intervenţii pacienţii au beneficiat de management care să respecte principiul ”orei de aur’’. Timpul total de intervenţie s-a încadrat în intervalul de 30-50 minute, interval în care s-a lucrat eficient pe pacient, atât tehnic cât şi medical şi au fost furnizate echipelor de traumă intra-spitalicească în timp optim pacienţi corect pregătiţi pentru rezolvarea definitivă a leziunilor. Pe timpul intervenţiilor echipajelor SMURD, după manevre de BLS (suport vital de bază) urmate de ALS (suport vital avansat) precoce au fost resuscitaţi 146 pacienţi în stop cardio-respirator.

În anul 2016 au fost emise 109 de avize de securitate la incendiu, 2 avize de protecţie civilă respectiv 47 autorizaţii de securitate la incendiu şi 0 autorizaţie de protecţie civilă și 53 de alte categorii de avize. După verificări, au fost respinse 210 de cereri depuse în vederea obţinerii avizului, din care 200 de securitate la incendiu şi 10 de protecţie civilă. Au fost respinse 85 cereri de autorizare de securitate la incendiu.

În anul 2016 au fost 1.149 controale de prevenire, au fost constatate 4.639 deficienţe, 908 au fost soluţionate pe timpul controalelor, fiind aplicate 3.120 sancţiuni din care 2.938 avertismente (mai multe cu 16% față de anul precedent) şi 182 amenzi contravenţionale în cuantum de 426.801 lei.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS