Actualitate Politică

Suciu, dacă tăceai, filozof rămâneai. Nu de alta, dar ”gura păcătosului adevăr grăieşte”

Deputatul Daniel Suciu nu a înţeles nimic din declaraţiile liderului PNL Stelian Dolha referitoare la "bărbaţii" din PSD. Vineri s-a înfoiat timp de câteva minute, în lipsa altor subiecte mai consistente, să explice că are familie şi copii şi nu poate fi acuzat că ar fi "nebărbat". Mai mult, a scos şi primarii la înaintare şi, fără să vrea, a făcut dezvăluiri despre cum a câştigat alegerile USL. ( AUDIO )

În conferinţa de presă de vineri, în lipsa altor subiecte, Daniel Suciu l-a atacat din nou pe vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Ioan Oltean (PDL), ale cărui sâmbete pare să le poarte în continuare, şi a avut apoi o mică tentativă eşuată de a vorbi şi despre preşedintele Traian Băsescu. În final, convins că opinia publică moare de curiozitate să afle poziţia sa legată de declaraţiile deputatului PNL Stelian Dolha (care a cerut liderilor PSD să fie bărbaţi şi să spună direct dacă mai vor PNL la guvernare), Suciu a emanat următoarea declaraţie:

„Pentru sănătatea USL de la Bistriţa vă spun că mă îngrijorează fanteziile prietenului meu Stelian Dolha. Suntem foarte mulţă bărbaţi în PSD, căsătoriţi, cu copii şi chiar nu credem că trebuie să ne dovedim bărbăţia în spaţiul public aşa cum ne-a cerut colegul nostru de alianţă. Ştiu că fostul premier Adrian Năstase a avut o formulare considerată de unii fericită, de alţii nefericită de alţii. Se referea tot la bărbăţie, la ouă făcute de găini. Eu, din respect faţă de Stelian nu am să folosesc această formulare, dar vă spun că, la acel Consiliu Naţional la care a făcut Stelian Dolha vorbire, erau în sală Iustian Muntean, primarul de la Teaca, Iosif Gabor, primarul de la Milaş, Daniel Moldovan, primarul de la Cetate pe care i-am ştiut bărbaţi în decembrie anul trecut când, de mână l-au plimbat pe Stelian Dolha şi l-au făcut deputat. Astăzi sunt trei parlamentari ai PNL şi el, în calitate de preşedinte, ar trebui să ştie că, bărbaţi, nebărbaţi, mai mult sau mai puţini bărbaţi, au ajuns parlamentari cu aportul substanţial, ca să nu zic major, al bărbaţilor sau mai mai puţin bărbaţi din PSD. Înainte de conferinţă, m-au sunat nişte primari şi mi-au spus să-i transmit, tot în semn de bărbăţie, că cu toţii ne vom demonstra bărbăţia în mai 2014 la alegerile europarlamentare şi sunt curios ce o să vorbească atunci Stelian Dolha despre bărbaţi sau nebărbaţi mai ales că vom fi fiecare pe barba noastră”, a spus Suciu.

Întrebat dacă e sigur că a înţeles corect afirmaţiile liderului PNL Stelian Dolha care nu se referea nici la „ouăle făcute de găini”, familii sau copii, ci la curajul de a spune lucrurilor în faţă, Suciu a răspuns: „Am înţeles foarte bine. Sper că Stelian Dolha nu se aştepta să-l huiduim pe Mircea Geoană când îşi ţinea un discurs. Nu stă în firea mea sau a colegilor noştri, 4000 de oameni, să ne huiduim un fost preşedinte chiar dacă ne-a produs o mare dezamăgire când a pierdut alegerile. Dacă vrea un răspuns la întrebarea domniei sale, da, astăzi PSD are nevoie de PNL şi PNL are nevoie de PSD pentru o guvernare eficientă. Cred că reacţia domniei sale a fost profund nefericită şi nu aş vrea să cred că are de-a face cu altă fantezie. Nu cred că trebuie să ne demonstrăm bărbăţiile la Bistriţa-Năsăud. Ar trebui să fim preocupaţi de alte aspecte şi Stelian Dolha a ajuns deputat pe bărbăţia colegilor mei ca să o spun mai pe şleau”, a declarat Suciu.

Când i s-a atras atenţia că opinia publică crede faptul că Stelian Dolha a ajuns deputat fiindcă a fost votat de nişte oameni, Suciu a dat-o la întors: „A fost foarte ajutat să ajungă în casele oamenilor. Putea ajunge singur, dar rezultatul era altul”.

[audio:https://timponline.ro/wp-content/uploads/2013/11/daniel_suciu_psd_15-15-2013.mp3|autostart=no|titles=Daniel Suciu PSD]

Cristiana Sabău

36 comentarii

  • Stiti bancul cu oamenii mici care nu fac fata ideilor prea mari?
    „Vine un pitic la doctor:
    – Domn doctor am probleme sexuale .
    Doctorul:
    – Bine domnule, suie-te pe masa!
    Se suie piticul pe masa. Ii baga doctorul mana-n chiloti, trage si vede o scula babana.
    Doctorul :
    – Pai bine ba piticule… cu scula asta imi spui mie ca ai probleme sexuale?
    – Domn doctor, problema este ca atunci cand mi se scoala cad in cap . „

  • doamna sabau cine v-a invatat sa scrieti? ati citit articolul inainte de a-l publica? nu cred…atatea greseli nu am mai vazut niciodata intr-un articol…vai de capul vostru de jurnalisti…

    • Cu siguranţă că nu aceeaşi persoană care l-a învăţat pe domnul deputat să vorbească. Am uitat să vă spun că am reprodus mot-a-mot. Dacă am greşit, discursul fiind extrem de coerent, îmi cer iertare.

    • APROPO daca a amintit cineva de odorhei dani ti-a placut cind tu ai luat 400 voturi si IONUT DENES 600 VOTURI sa stii ca aici este si valoare lu gore cu toata garnitura de la primarie ,dascali.si clienti lui vterinaru(PDL FOST) , parinti elevi etc.plus 200 voturi nu este un semn de intrebare pentru bolsevici… mai vedem cu tot asfaltul vostru noi tot nu va mai vrem….

    • Ha,ha,ha! Cum e domnule Suciu, cum va simtiti cand vi se spune „piticule”? Si inca in spatiu public! Nu e frumos, nu-i asa? Dar voi, ca v-ati luat mereu de Boc si de inaltimea lui fizic modesta, era frumos ? „Cine scoate sabia, de sabie va pieri”. Nu uitati ! Asta in caz ca nu va trebuie traducere, ca in cazul declaratiei lui Dolha.

  • Mai copile,nu te bata grija cu europarlamentarele ca ne-ai convins de valoarea ta cu activitatea din Parlament.Ai gura mare in ziarele locale,la Bucuresti nu faci pentru judet…

  • Acest „pitic porno” al politicii bistritene „loveste” din nou. Ca de fiecare data nu cu o declaratie interesanta ca sa nu zic desteapta ci cu o ineptie pe masura prostiei. Domnule Daniel Suciu, nu mai bine mergeti la Bucuresti sa faceti ceva de mancare cu colegul de la Hi-q? Nu de alta dar va sta mai bine in bucatarie decat in parlamentul Romaniei.

  • O fi el barbat in acte dar isi da drumul foarte repede.Barbatia este sa nu-ti dai drumul asa repede.
    Hooo, golanilor ca numai la prostii va sta gandul.
    Isi da drumul repede la gura.Cel putin.

    • tot povestiti dar domnul DANIEL SUCIU este deputatul nostru noi l-am ales si ne mindrim cu el ,fiti energic dl. deputat….

    • Nici tu nu crezi ce spui, dar cred ca simti un pic de…mila. Mie imi era mila de Boc pentru ca el chiar nu merita atacurile la persoana, nedrepte, de care a avut parte. Dar comparatia cu Boc este mult prea magulitoare pentru unul ca Suciu care nu i se ridica nici pana la glezna domnului Boc.

  • Se pare ca nici de aceasta data comentatorii de serviciu nu au inteles aproape nimic. De fapt este tipic pentru persoanele care nu au argumente sa lanseze atacuri la persoana. La fel se intampla si cu Emil Boc, Daniel Funeriu etc. Si mai exista exemple de-a lungul istoriei ultimilor 20 ani…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS