Actualitate Recomandări

Suciu: Să lăsăm deoparte zbaterea inutilă

Deputatul Daniel Suciu, vicepreședinte PSD Bistrița-Năsăud, spune că generația tânără de politicieni trebuie să lase la o parte ”micimea orgoliilor” și să se comporte conform așteptărilor oamenilor.

”Nu am mai scris demult referitor la tineret și mai precis cu gândul la tinerii din partidul nostru. Recunosc, am așteptat i am analizat, iar acum pot să spun niște concluzii oarecum detașat, având în vedere că am trecut de vârsta activității în TSD. Mi-aș dori ca foarte mulți colegi de-ai mei de generație să fie preocupați să construiască. Echipe, proiecte și speranța pentru cei de-o vârstă cu noi. Mi-aș dori ca micimea orgoliilor, nevoia de a avea o funcție să fie excepții și nu regulă de bază. Mi-aș dori să văd prospețime de idei, conectare cu generația noastră si nu lupte de dragul funcțiilor. Voi da mereu exemplul organizației de tineret de la Bistrița, una care tace și face, un grup de prieteni din mijlocul cărora am avut onoarea să cresc și să ajung ceea ce sunt astăzi”, a menționat Suciu pe Facebook.

El a adăugat: ”Le spun unora că poți să nu mai fii președinte și să susții echipa ce vine după tine, asta dacă ții cu adevărat la tot ceea ce ai clădit. Îmi doresc respect între colegi, altfel nu ne va lua nimeni în serios. Sper ca principiile acestea, pe care mulți colegi din țară știu că le respectă și le doresc, vor fi puse în prim plan la congresul tineretului din decembrie. Sper să facem ceea ce trebuie să facem ca generație în politică și să lăsăm deoparte zbaterea inutilă din ultima vreme. Ca o părere personală, strict personală, cred în proiectul Gabrielei Podașcă și îi doresc mult succes în a aduna oameni valoroși și idei bune. Sper să înțelegem cu toții care ne sunt prioritățile și să ne comportăm așa cum oamenii se așteaptă de la o generație tânără, atât de așteptată în politică”.

Etichete

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS