Actualitate Recomandări

Surprize pentru șoferi, în săptămâna Crăciunului, din partea polițiștilor (VIDEO)

În săptămâna premergătoare Crăciunului, polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud, împreună cu cei ai structurilor rutiere teritoriale, au desfășurat acțiuni în orașele Bistrița, Beclean și Sângeorz-Băi, care au avut ca temă neatenția în conducere.

Polițiștii le-au dăruit șoferilor care nu au în dotarea autovehiculului sisteme de tip ”mâini libere” căști wireless pentru telefon.

Activitățile s-au desfășurat în cadrul campaniei naționale de prevenire a accidentelor rutiere produse pe fondul neatenției în conducere, iar cei opriți în trafic au primit de la polițiști pliante referitoare la campanie, pentru a putea aprofunda rezultatele studiilor privind concluziile ce au stat la baza acțiunii, informează Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud: ”Polițiștii rutieri le-au explicat conducătorilor auto că pierderea atenției în timpul conducerii autovehiculului, chiar și pentru o clipă, poate avea consecințe dintre cele mai grave”.

De la începutul acestui an și până în prezent, polițiștii din Bistrița-Năsăud au aplicat peste 350 de sancțiuni contravenționale pentru folosirea telefoanelor mobile atunci când conducătorii de vehicule se află în timpul deplasării pe drumurile publice.

”Utilizarea telefonului mobil în timpul condusului rămâne una dintre principalele cauze pentru care șoferii își pierd atenția în timp ce conduc. Așadar, polițiștii vă recomandă: Utilizați telefonul mobil doar prin intermediul unui dispozitiv de tip ”mâini libere”, sau conectat la mașină prin Bluetooth! Dacă este cazul, opriți din când în când, pentru a răspunde la mesaje. Locul unde opriți trebuie să fie unul sigur, și unul unde puteți face asta legal. Planificați-vă călătoriile, iar înainte de a pleca la drum setați, dacă este nevoie, destinația pe GPS. Cât timp vă aflați la volan, concentrați-vă pe ceea ce contează. Orice altă preocupare vă poate face să pierdeți atenția, iar de cele mai multe ori nu este nevoie decât de o clipă pentru a pierde și controlul”, transmite IPJ BN.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS