Actualitate

Sute de oameni l-au condus pe ultimul drum pe Ștefan Sîngeorzan, fostul primar din Feldru

Sute de oameni, majoritatea locuitori ai comunei Feldru, l-au condus, marți, pe ultimul drum Ștefan Sîngeorzan, cel care le-a fost primar timp de 12 ani. Slujba de înmormântare s-a ținut în curtea casei sale, iar înhumarea s-a făcut în curtea bisericii ortodoxe, unde e îngropată și soția lui, Lenuța.

Membrii familiei, cei trei copii și rudele apropiate, au stat în jurul sicriului înconjurat de flori, iar oamenii s-au adăpostit de căldura toridă – 32 de grade la ora prohodului – care pe unde a putut.

Înainte ca preoții să se roage pentru sufletul celui adormit, femeile au cântat pricesne.

Mulțimea îndoliată s-a rugat pentru iertarea păcatelor celui care a condus Primăria Feldru timp de 12 ani, apoi a reprezentat comunitatea în calitate de ales local.

În ultimii ani, a promovat în social media locurile frumoase din Bistrița-Năsăud, dar și din Bucovina – în special comuna Dorna Condrenilor.

Își va dormi somnul de veci în curtea Bisericii Ortodoxe, acolo unde este înmormântată și soția sa Lenuța.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.