Social

Suveraniștii, în stradă și la Bistrița. Cer ”Libertate!” și ”Turul doi înapoi!”

Proteste împotriva deciziei Curții Constituționale de a anula primul tur al alegerilor prezidențiale au loc și la Bistrița, însă numărul celor care se adună să ceară alegeri libere este destul de mic.

Cei care se strâng în Piața Petru Rareș strigă ”Libertate!”, ”Turul doi înapoi!” sau afișează pancarte cu mesajul ”Poporul este suveran!”

Imaginile sunt distribuite în mediul online și de reprezentanții Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), formațiune care anunţă organizarea unui ”protest masiv pentru libertate şi democraţie”, pe data de 12 ianuarie, împotriva deciziei abuzive a ”regimului condus de Klaus Iohannis” de a anula alegerile prezidenţiale: ”Anularea alegerilor reprezintă un precedent periculos, care poate transforma România într-un stat dictatorial. Nu vrem dictatură, nu vrem abuzuri și încălcări flagrante ale drepturilor noastre fundamentale. Votul este un drept sfânt, iar democrația trebuie apărată!”, afirmă reprezentanții formațiunii.

69 comentarii

  • Pacat ca se folosesc copii in acest demers.Nu cred ca 20 la suta reprezinta poporul pe care il clameaza ei.Cei 80 la suta vreau altceva,nu anarhie.

    131
    51
    • POT SA VIN SI EU?
      AM 20 DE ANI SI VREAU ELIMINAREA PENSIILOR SPECIALE DE ORICE FEL……

      91
      18
    • Păcat că că stai în casă și bați din gură de pomană ! Nu uita că și dreptul tău de a vota a fost anulat. Cât despre copii , trebuie să știe și ei despre civism și apărarea drepturilor primite de la Dumnezeu. Patriotismul nu se învață de pe telefoane și tablete . Somn ușor !

      80
      106
    • @“Daca vreau…
      Poti merge și tu .
      Să nu fii surprins ca alături de tine sunt tocmai cei ale căror pensii le vrei tăiate , adică pensionari securiști, milițieni, apv-sti și politruci comuniști .
      Ei sunt cei mai marii susținători ai marelui “patriot “ crescut la țâta securității ceaușiste .
      Cei ca tine sunt doar masa de manevră !
      Ei , securiștii bătrâni și progeniturile lor , își vor lua țara înapoi .
      Voi veți lua o nouă m…!

      85
      30
    • Dar când useriștii ieșeau cu copiii de mână și urlau „plăcuța suedeză”, era bine?

      25
      8
    • 🇷🇴Copiii merg (sunt duși)pt că li se pare „funny” ,
      Ei vor să fie cu părinții,le place să pozeze in adulți, și sa fie fotografiați când flutură STEAGUL!🇷🇴

      9
      3
  • Pentru ca, sa strigati asemenea „‘lozinci””,trebuie sa intelegeti ce inseamna suveranitate si dictatura! P
    ana va dumiriti, mai cititi cate ceva! Multi dintre voi ,va jucati prin curte acum 35 de ani! Poate cititi si un pic de istorie sa aflati ce si cum, despre legionari…..,despre antisemitism….Poate parintii,bunicii,n-au avut timp sa va povestesca despre URSS! Mare pacat!

    182
    43
    • Poi hotaraste-te, ori legionari, ori rusi! Apropo de istorie, legionarii nu erau pro rusia!

      50
      36
    • Nu știu de se publică asemenea mizerii cu trei păcălici care dacă îi întrebi (spre exemplu) de cate ori ne-au invadat rușii de-a lungul istoriei și dacă le vei răspunde că : răspunsul corect este 12 și că în regimul lui Antonescu au fost uciși peste 300000 de evrei iar Armata română a avut cele mai mari pierderi, acești păcălici (șapte sau câți sunt acolo) și-ar înghiți limba aia spurcată

      98
      33
    • @Grigore Balan. Astia sunt un mix de legionari si ceausism, adica exact cei mai mari criminali din istoria Romaniei. Sa nu uitam zicala de dupa 1945 : „Legionare, nu fi trist, garda veche te asteapta, in partidul comunist”.

      48
      19
    • Nu stiu cata istorie cunosti dumneata dar m-am convis de lipsa de principialitate dublata de aroganta pe care o afisezi! Istoria se creaza nu se opreste la legionari si URSS, si noi vrem sa cream istorie macar pentru a putea raspunde copiilor nostri unde am fost noi romanii cand drepturi fundamentale, constitutionale sunt incalcate de politrucii vremii. Drepturi pentru care multi tineri au murit, sau istoria asta mai recenta nu prezinta interes pentru domnia ta?!
      Sa distorsionezi realitatea ba chiar sa o infirmi in situatia data ,cand alegeri validate sunt apoi invalidate ca nu a iesit persoana care trebuia sistemului asta ticalosit, denota ca cunostintele dvs. nu pot acoperi lipsa totala a virtuti umane :demnitatea! Sa lupti pentru un principiu asta da calitatea si demnitatea unui om!

      46
      73
    • Drepturi primite de la Dumnezeu aparate de bisnitari, coafeze evazioniste si pensionari speciali, care au supt, fentat legea si au profitat de stat toata viata lor. Lupi in costum de oaie si pupatori de funduri rusesti. Hai sictir, Emile!

      47
      13
    • Nu amesteca mai titratule sapa ci furca. Aici este vorba de dictactura unor privilegiati. Poporul , lasa VOTUL POPORULUI SA DOMINE IN DEMOCRATIE!

      18
      9
    • Ce faceți voi acuma ce se numește ? Când iei de la gură copiilor și va îmbuibați între voi nu va mai satura Dumnezeu de bani , oamenii ies in strada de bine ce le merge ? Tise pare normal sa dai 45 % din salar la stat ? Vă zic doar un lucru să vă fie frică poporul se ridică !

      10
      8
    • Și ce sa le facem noi la evrei dacă 90% din primii comuniști din Romania erau evrei ; și ăia veniți din Polonia la schim cu independenta din 1877

      4
      4
    • Au trecut vremurile alea Popica. Legionarii erau de dreapta, URSS de stanga deci nu dezinforma. Citeste tu articolele 1 si 2 din Constitutie ca sa vezi de unde vine treaba cu suveranitatea si suveranistii. Nu-i vorba de rusi aici. E vorba de resursele Romaniei masluite de PSD si PNL de 35 de ani – gaz, petrol, lemn, aur, uraniu, care aduc bunastare in Austria si Germania si noi culegem capsuni in Spania sau emigram definitiv.

      1
      4
  • Anarhia se instaleaza atunci cand nu numai legile sunt incalcate , ci chiar si constitutia tarii! Trebuie sa ai un motiv legal , dovedit, sa anulezi alegerile! Altfel nu mai exista reguli, se instaleaza oricand legea bunului plac! PS : 20 la suta si 80 la suta se traduce dupa sondaje astfel: 80-20= 60% pt “hulitul”!

    57
    24
    • Stimate ,,Cum va place… «,Teoretic,aveți dreptate! Dar,în situații excepționale cum este aceasta,se iau măsuri excepționale! Se pare că românașii noștri,sau nu au văzut ce era să se intămple în Rep.Moldova sau suferă de”orbul gainilor”(hemeralopie nocturnă)! Asta înseamnă pentru mulți,lipsa unei educații adecvate și a studiului individual!

      106
      34
  • Este foarte bine ca demonstrează, mai bine mai târziu decât niciodată.
    Oamenii pot demonstra, împotriva lui Dragnea, pentru Palestina, împotriva exploatării de hidrocarburi, împotriva tăierii de fonduri pt educație, etc.
    Foarte bine ca își exprimă părerea.

    Este o supapă prin care nemulțumiții se răcoresc, se calmează.
    Mai bine așa, verbal, la demonstrații și pe Tic-Tok decât să facă acte de violență.

    Acești oameni reprezintă 18% AUR + SOS 7% + POT 6%, deci o treime dintre alegători.
    La redistribuire au luat și mai mult , aproape 40% din locurile din parlament.

    Trebuie consultați și ținut cont de părerea lor, altfel , dacă vor fi ignorați, la următoarele alegeri vor crește și mai mult.

    Bugetarii , bucureștenii , clujenii care au apartamente de 250.000 euro, merg în in concedii în Grecia, și IT-istii care merg la Untold, nu înțeleg de ce o treime din populația țării e nemulțumită! 😀

    62
    27
    • ❄️PARCA PICA… „LA FIX” perioada pt „ieșit în stradă”. -IARNA – frumoasă ,frig,g,lapoviță, sau ploi!

      Deeeeee,
      🐷A trecut magia Crăciunului, am terminat de halit,”magiat”și jumările și jumătate din rezerva d slana și cârnați;
      🍾S-a dus și spuma Revelionului,,
      Noroc k…
      Ne-am mai trezit puțin, după ce-am primit niste Apa sfințită în nas și pe cap, di_un fir de busuioc in ochi di’ la sfantuIon, ….
      Și uite k e frig, e înnorat, economiile s-au dus, se anunță un An „al covrigului” 🥨, an auster, incert, ciudat!
      La tv fotbal nu e, liga campionilor nu e, telenovele -slabut,
      Deci, Cum ne petrecem serile de iarna mohorâtă?
      La o „șezătoare stradală”!!!!
      Traiascaaaaaaaaa!

      8
      2
  • Această hoție pe față, a ”redistribuirii” voturilor celor care n-au făcut pragul de 5% , trebuie să înceteze.
    Mandatele aferente acelor voturi ar trebui anulate, iar în parlament să intre mai puțini aleși cu numărul de parlamentari corespunzător voturilor anulate.
    Adică este vorba de cca 12-15% din voturile exprimate, care au fost date unora care n-au întrunit pragul de 5% și n-au intrat în parlament. Voturilor lor corespund la cca 50-60 de parlamentari.
    Ei bine, aceste voturi au fost ”redistribuite” și – deși oamenii au votat nu numai altceva, ci chiar împotriva a PSD,PNL – ele au fost atribuite PSD;PNL;UDMR;AUR;SOS, care au mai câștigat astfel, nedemocratic, de la 4 la 20 de parlamentari.
    Democrația originală a lui Ion Ilici Iliescu , cel fără de moarte, dăinuie, că a prins rădăcini serioase.

    61
    6
  • Dacă vreți ca oamenii să voteze PSD/PNL/USR trebuie să dispară nedreptatea dintre privilegiați și restul (pensionari tineri la stat, salarii la stat mari ca la privat, impozite mici pt cei care au prea mult).

    Diferențele dintre bogați și săraci sunt inacceptabil de mari, se rupe coeziunea socială, avem două lumi paralele .
    Unii trebuie să trăiască putin mai prost, alții să trăiască mai bine și toată lumea va fi mulțumită !

    Dublarea impozitelor pe locuințele mari și scumpe
    Dublarea impozitelor pe câștigurile la bursa și dividende
    Dublarea impozitelor pe casele de vacanță
    Dublarea taxei de înmatriculare a mașinilor mai scumpe de 20.000 euro.
    Impozitarea progresivă

    Să trăiască bine toți românii, nu doar elitele!
    Să știți ca diferențele dintre oameni din Danemarca nu sunt atât de mari. Un necalificat câștigă 3000 euro, un medic specialist 9000 euro.
    Decide 3 ori mai bogat decat necalificatul nu de 10 ori mai bogat
    Asta asigura liniștea sociala

    38
    13
  • Amu ma gat sa vin in strada.
    Dar mai intai ma duc la pescuit si daca mai am timp mananc bine beau o bere si ma culc.
    Oricum sunt destul de suveran si traiesc in DEMOCRATIE deoarece Romania asigura o larga participare a tuturor minoritatilor prezente in Parlament.
    Suntem aici un model de urmat in UE si ne situam pe primul loc.
    Si atunci la ce sa urlu ca daca ne uitam la ceea ce zic romanii cand sosesc acasa si ce zic turistii despre transformarile Romaniei toate sunt la superlativ.
    Ce sa strig eu in strada ?
    Pentru alte partide ? Sa fac loc la altii sa se catere in fotolii ?
    Dar voi ati iesit cand ECOLOGISTII v-au chemat sa aparam principii si valori ECO in oras si judet ?
    No ma puteti astepta la Sfantul Asteapta !

    31
    28
    • Mai bine taci! Tu ai ieșit în stradă să aperi vezi doamne justiția in față la judecătorie cu o pancardă pe care scria: „Jos dictatura parlamentară!”. Ai ieșit în stradă să aperi privilegiile, salariile astronomice și pensiile speciale ale magistraților! în locul tău aș intra în pământ de rușine!

      12
      4
    • Așa e! Am văzut și eu pancarda lui Bălan atunci, culmea! parlamentarismul e esența democrației iar Bălan dorea contrariul.
      Asta e culmea ipocriziei, niște foști activiști securiști ne axplică acum cum e cu democrația.

      9
      3
  • Suntem invadați in prezent de țări occidentale foste aliate in al doilea război mondial ! Actul din 23 August 1944 a rămas în memoria fasciștilor ! De la Revoluție până astăzi asistăm la o răzbunare ! Am ajuns să fim servitori in țara noastră unor urmași ai fasciștilor ! Profitul făcut în România de firme occidentale este de peste o sută de ori mai mare decât fondurile ,,europene” pentru orice, numai pentru dezvoltare durabilă nu !

    18
    39
    • Se vor mai aduna!😁

      🫂👥👤👥👤👥👤👥👤👥👤
      Este doar începutul….prima zi!

      Așa cum.s-au adunat și pt boxerul mutilat, și pt minorul de s-a izbit cu mașina pe Dealul Negru ,
      Sau pt studenții bătuți de drogalai la Big!
      Fiecare își va striga NECAZUL!
      -nu vrem ursii langa oraș;
      – vrem grădinițe renovate/ deschise;
      – vrem pensii decente pt pensionarii „de rând”;
      – fără droguri!
      – fără traficanți langa scoli și licee!
      Etc etc etc

      22
      8
  • Când îi văd pe acești oameni viguroși, bine îmbrăcați, plesniți de sănătate, când îi aud strigând <>, imi dau seama ca nici macar nu au habar ce semnificatie are cuvantul.
    In primul rand nu isi dau sema ca faptul ca pot striga si protesta insemna <>
    O săptămână ar trebui să fie România ca în ’85, ’86, ’87, ’88, ’89 și să trăiască ei în bezna aia gălbuie, tuberculoasă. Dacă te duceai să te uiți mai lung la o cladire institutie a statului sau pur și simplu te plimbai prin față pe acolo, în maximum 3 minute apăreau 2-3 inși, în costume de gata, care veneau și te întrebau <>. Te luau pentru simplul fapt că te uitai pe stradă. Te luau la intrebari pentru simplu fapt ca iti era parul mai lung si nu erai tuns scurt.
    Atunci se murea de foame, nu acum, știe „puștimea” asta ce e foamea, ce e frigul, sau le pasă? Și ei ies în stradă și strigă <>???
    Ce s-a diluat în ultimii 30 de ani este un soi de solidaritate sănătoasă, care ținea societatea mai închegată. Divizarea tot mai pronunțată lasă senzația unei confuzii generalizate, unei lipse de direcție.
    Si din pacate n-aveți cum să-i convingeți, sunt o generație în neștire, ignoranți, habar n-au, nu-i interesează de nimic, sunt de un egoism feroce, sălbatic, riguros. Educatia este in suferinta.

    49
    13
    • În anii 85, 86, 87,88,89……se murea de foame?! Unde cetațene Kane? Unde ai trăit domnule și totuși ai reușit să supraviețuiești?
      Vremurile nu au fost tocmai roz, dar nici nu exagerați în halul acesta.

      11
      10
  • Oamenii au adesea dorința de a părea speciali. Atunci când apare o idee nouă, mulți o îmbrățișează mai degrabă din dorința de a atrage atenția asupra lor decât dintr-un interes autentic.

    Este de remarcat faptul că alte probleme grave din societate, precum condițiile de trai ale copiilor din orfelinate, situația din azilele de bătrâni sau consumul de droguri în școli, nu mai sunt considerate subiecte populare. Prin urmare, acestea nu reușesc să capteze atenția celor care protestează pentru a obține vizibilitate. Mai mult decât atât, acești protestatari nu își dau seama că acțiunile lor sunt, în esență, motivate de propria nevoie de a atrage atenția asupra lor.

    18
    9
    • Nu confunda legionarii romani, cu legionarii din Legiunea franceza.Sunt doua lucruri distincte.In garda lui Georgescu,sunt fosti soldati din Legiunea franceza,nu urmasi ai fosrilor legionari de la noi,cum stiti voi si pentru care l-ati etichetat,ca fiind legionar.

      4
      1
  • Pt.Anamaria V….Sa fie clar! Nu doresc ca ,extrema stangadreapta(e o confuzie in capul lor!) sa preia puterea in Romania!Iti propun sa-_ti canalizezi energiile….spre domenii mai practice: voluntariat,asistenta sociala,etc…..Toata lumea ar avea de castigat,conform unor virtuti ,precum:milostenia,toleranta,empatia….

    29
    13
    • Abia astept ca Strunf sa preia groielanda pentru ca si bunica a avut 5 hectare de pamant dat pe 4 kile de branza la amant si actele s la fel.
      Abia astept
      O SA FAC LA FEL PE 20 IANUARIE
      Am in cap sa acaparez si canalul morii din sat, este apa si o vreau!!!

      8
      10
  • Oameni buni… nu sunt fan Georgescu, chiar deloc. Dar dacă e democrație, să fie democrație. A fost validată candidatura lui CG la președinție? A fost. Dacă asta e dorința majorității, trebuie să ne supunem. Că tiktok că alte povești… au votat oamenii, nu roboții. Dacă majoritatea vor să iesim din ue, atunci să ieșim. Dacă majoritatea vor să mergem cu rușii, atunci să mergem cu rușii. Dacă majoritatea vor să se rupă țara, atunci să se rupă (pentru că asta se va întâmpla dacă iese CG, vom intra sub influența rusă, iar Put1n va da Ardealul prietenului Orban). Trebuia să lasă alegerile să mergem in turul 2, cu CG si Lasconi. Ieșea Lasconi și mergeam înainte cu USR, nu era mare lucru. Asta e esența democrației. Ne supunem majorității.

    24
    18
    • A fost validata candidatura, dar Georgescu nu a jucat cinstit, a trisat. Si, ca si in orice joc, atunci cand trisezi si esti descoperit risti sa ti se anuleze jocul prestat (exact ca si la sportivi cand se dopeaza).
      Sper data viitoare cand se valideaza candidaturile sa isi caste adormitii aia ochii, ca altfel ajungem sa platim cu totii pentru incompetenta si miserupismul lor!!!

      37
      20
    • Eu tot nu înțeleg ce a trișat. Voturile primite nu sunt reale? Nu provin de la cetățenii români? Că a declarat că a cheltuit 0 lei și el de fapt a băgat niște bani, ăsta nu e motiv să se anuleze alegerile. Își face reclamă unde vrea. Punem pariu că dacă în turul doi intra Georgescu cu Ciolacu, nu se anulau alegererile? Asta a fost defapt, PSDNL-ul a disperat că pierd puterea, nu le venea să creadă că au rămas pe dinafară! Era clar că iese Lasconi, matematica nu minte. De ce au cerut să numere din nou voturile? Le-au renumărat, nu au găsit nereguli. Abia după aceea, disperați, au găsit o altă chichiță să anuleze alegerile. Dacă motivul pentru care s-au anulat alegerile este VALID, atunci trebuiau anulate din prima, nu să pună să renumere, ca și cum ar fi fost furați la numărătoare! Repet, nu sunt fan Georgescu, știu, fură curent la greu, e prorus etc, dar la faza asta cu alegerile PSDNL au jucat absolut jegos! Acum chiar îmi doresc să iasă Lasconi presedinte, mai bine decât jegoșii și parșivii de la PSD, care au călcat în picioare democrația, au dat toată țara peste cap pentru interesul propriu!

      17
      12
    • Cine știe cine iese? La vot că la vot. Dar sa dam un exemplu de candidat. Vreau să știu ce vrea să facă CG că eu vad doar „vorbe frumoase inofensive”. Intrebat: in Ucraina este război? Răspunsul lui: Ați fost acolo sa vedeți? Eu mă întreb ce trebuie sa ințeleg din asta? Pe așa ceva nu pot vota.

      13
      5
  • Se striga libertate la o saptamana de cand s-au deschis larg granitele tarii. (Schengen, visa waiver). Oare ce e in capul lor?! Daca asta nu e libertate atunci pe vremea lui Ceasescu ce a fost?

    42
    12
    • Alte posibile lozinci:

      🎷Jos Sistemul mafiot?!

      🙂 Fără amante în funcții publice!

      📣Jos Corupția!

      📢Huuuu sistemul Ticăloșit?!

      🔊Ifetiniti mâncarea!!

      🎺Nu dați banii pe prostii vrem „corn moale
      Și lapte proaspăt la copii”!!! Etc :-/

      @

      4
      1
  • Pesti si recidivistii vorbesc despre suveranism, oameni condamnati pentru prostitutie protesteaza in centrul Bistritei, asta insamna in mare parte partidul AUR – o adunatura de scursuri ale societatii! Pacat – prin asta toti tinerii care ar avea ceva de spus vor fugii de politica mereu!
    Aveti clase cat trenul, toti la un loc..

    36
    12
  • Toti cei care comentati puteti merge la fata locului sa vedeti ce se intampla. Veti observa ca inafara adolescentilor cu role care se intalnesc (si acolo!) ceilalti participanti sunt oameni normali (chiar si mai in varsta , dintre cei care au trait in anii de dictatura) , sunt chiar familii cu copii (probabil nu au cu cine sa-i lase) , nu sunt fascisti , nu sunt rasisti , nu sunt misogini , nu sunt prorusi ci au o singura dorinta pe care o striga in gura mare: „Vrem turul doi inapoi!” Altfel , se difuzeaza din timp in timp imnul national si se intoneaza cantece patriotice. E adevarat ca se mai striga cate ceva si despre fostul presedinte care nu se da dus… Si despre libertate si despre hotia celor ce-si spun proeuropeni.Nu cred ca deranjeaza trecatorii ocazionali. Este un manifest pasnic datorat modului in care CCR a anulat alegerile din Romania. Actiunea si reactiunea !(de la fizica!) sau altfel spus , „dupa fapta si rasplata!” Constitutia (bat-o vina!) fost facuta de oameni rationali si ar trebui interpretata tot de catre oameni rationali. Dar indiferent de care parte a „baricadei” va aflati trebuie sa fiti de acord ca 9 oameni (constituiti in „curte”) , intr-o democratie adevarata nu ar trebui sa infranga vointa unui popor liber iar actiunile si actele emise de catre „dansa” trebuie contracarate de catre alta putere in stat , altfel spus cineva trebuie „s-o bata pe umar” si sa-i spuna ca se afla intr-o grava eroare. Daca nu este asa atunci inseamna ca nu mai exista democratie in tara noastra.

    20
    24
  • Dragi români, istoria ne-a învățat că momentele în care ne-am lăsat dezbinați ne-au costat scump. În vremuri de cumpănă, trebuie să ne amintim de curajul celor care, în decembrie ’89, au ieșit să ceară libertate, nu ură. Ei nu au fost extremiști, ci oameni simpli care au crezut într-un viitor mai bun pentru copiii lor. Să nu lăsăm ca furia și frustrarea să ne transforme în ceea ce nu suntem. România e o țară a inimii deschise, a dialogului, nu a zidurilor ridicate.

    Privind spre trecut, vedem cum extremismul a adus doar suferință – fie că a fost roșu, maro sau de altă culoare. Să învățăm de la cei care, în loc să dea vina pe alții, au ales să construiască. Haideți să ne întrebăm ce lăsăm în urmă: o țară unde ne certăm între noi sau una unde găsim soluții împreună? Noi suntem România, și România înseamnă speranță, nu teamă. Alegem lumina, nu umbra!

    România nu a fost niciodată despre suveranism, ci despre libertate și bunătate. Suntem o țară a inimilor deschise, a oamenilor care își întind mâna, nu își ridică pumnul. Puterea noastră stă în libertatea de a visa și în bunătatea de a ne sprijini unii pe alții. Să nu uităm cine suntem cu adevărat.

    15
    5
  • Rezultatele „suveranistilor” le puteti vedea in Ungaria lui Orban. De cand a preluat conducerea Ungariei, Orban, acest patriot care vrea pace, nu a facut altceva decat sa duca o politica de „nationalizare”, chiar el exprimandu-se ca practica un „capitalism de stat”. Ce s-a intamplat mai exact? Politica lui Orban de „nu ne vindem tara” a dus la plecarea multor investitori straini si la cumpararea de catre stat si distribuirea catre baronii lui Orban a ceea ce au lasat acestia in urma. Rezultatul? In 2010, Romania avea un decalaj de vreo 50% din punct de vedere economic fata de Ungaria. In 2024, Romania a depasit Ungaria cam la toti indicatorii economici. As vrea sa ii intreb totusi pe suveranisti, de ce salariul mediu in toate tarile „suverane”, necalcate de „forte occidentale ostile”, precum Rusia, Iran, China, Coreea de Nord, Belarus, Venezuela, etc. nu este de vreo 2000-3000 de euro net?

    Vreti suveranitate ceausista? Vreti „intelepciunea ruseasca” a lui Georgescu? Vreti Rusia si BRICS, in loc SUA, NATO si UE? Vreti modelul economic bazat pe nationalizari propus de Georgescu, SOS, AUR, POT? Vreti sa fiti obligati sa consumati doar produse romanesti si sa alungam toate companiile de tehnologie din tara? Vreti un exod de vreo cateva sute de mii de medici, ingineri, muncitori calificati, etc.? Nicio problema, ne putem intoarce exact in suveranismul anilor ’80 – ’90, cand salariul mediu era de 100 de dolari.

    26
    13
    • O completare, dolarul în 1989 era la cursul oficial 19 lei, dar el se tranzacționa peste tot, inclusiv la celebrele shop-uri, la 100 de lei. Deci in 1990 un muncitor avea salariu 20 de dolari, ca un inginer să ajungă la 40-50 dolari. Astea erau salariile în acei ani, dar comparația nu e corectă, erau alte prețuri. Benzina 9 lei (0,09 dolari, față de 1,8 USD acum), un suc (nașpa cum era) 2 lei, adică 0,02 dolari, față de 2 dolari acum, o Dacia noua 80.000 lei, adică 800 dolari, față de 15.000 acum. Desigur calitatea era proastă, nu se prea găseau, de tehnologie nu mai zic, așa erau vremurile. Dar cam asta ar fi comparația corectă.

      11
    • @bist,
      Sincer când ai pus acolo „sa consumam DOAR🇷🇴 doar produse românești” io m-,am gândit la MANCARE!.și asta n-ar fi rău! Să mâncăm 80%produse locale și 20% de import!

      Și aici se vede incapacitatea , incompetență, Statului(degeaba)! De ce un borcan de dulceață „produs local” costa 17 lei, iar un gem .de din Kaufl.il iau la 9,99 lei?
      –––

      P.s.
      De ce sa producem și să mâncăm local: (adică din zona unde trăim!)

      „Mai multe state și jurisdicții locale au încorporat Alimentele și Agricultura în planurile lor privind schimbările climatice și calitatea mediului. Având în vedere impactul imens pe care alimentația și agricultura îl au asupra oamenilor și a schimbărilor climatice, sănătății solului, calității apei și multe altele, fiecare stat și fiecare Guvern local ar trebui să aibă un plan sustenabil pentru a îmbunătăți relația Agriculturii cu Mediul local.

      🥦Gândește global, mănâncă local!🧅
      Think Globally, Eat Locally!
      Sursa: https://www.davidson.edu/news/2024/05/17/think-globally-eat-locally

  • Fiat iustitia, pereat mundus!
    N-ar trebui să fie vorba despre ce s-a zis că a făcut unul și altul dintre candidați, ci despre ce s-a constatat și dovedit legal că a făcut.
    Ceea ce nu este dovedit, nu există.
    Într-un stat de drept nu părerile micilor Dumnezei contează, ci verdictele legale ale justiției.
    Le-au pus talpă lui Sosoacă și Georgescu încălcând principiile statului de drept.
    Nu că aceștia n-ar fi meritat-o (potrivit părerii unora), dar încrederea oamenilor în autorități se clădește pe certitudini, nu pe păreri.
    Trei state din SUA au interzis înscrierea pe buletinele de vot a candidatului Trump, pe motiv că este cercetat, ca suspect principal, pentru tentativa de lovitură de stat din 6 ianuarie 2024 de la capitoliu.
    Lucrurile păreau cel puțin la fel de evidente, dacă nu și mai evidente ca la extremiștii noștri.
    Numai că ”Curtea” lor a statuat că ”candidatul” se bucură de prezumția de nevinovăție consacrată de constituție, fundament al oricărui stat de drept și că, până la o condamnare definitivă – dovadă a vinovăției – omul este prezumat nevinovat și trebuie trecut pe buletinele de vot.
    Și a fost , și a câștigat.
    Fiat iustitia, pereat mundus!
    Democrația cere mai mult efort pentru înțelegerea și respectarea ei , decât dictatura.
    PS – deontologii care ne dau lecții despre știința lor de carte și despre măreția dreptului ar trebui să-și pună cenușă în cap și să emigreze în Siberia – la cât de proaste sunt legile și Constituția la care pretind ( și după cât de proaste au ieșit , îi și credem) că au participat.

    13
    2
    • Am reflectat și da e coerent punctul dumneavoastră de vedere.
      Ascensiunea extremiștilor e datorată incapacității instituțiilor de a funcționa după principiile normale democratice. Practica de a ocupa politic cu salarii mari, principal posturile.de decizie , imixtiunea programată și continuată ca mentalitate statală din epoca comunostă a serviciilor. secrete..e îndeajuns de văzut şefii.SRi SIE și pasiunea lor ulterioară pentru politică a multora..nu ține de normalitate oricât unii încearcă să spună că e patriotism, practica nominalizării judecătorilor CCR, DICOT, ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE tot în sfera jocurilor politice…oricât de democratic ar.părea de fapt continuă politica de cadre a fostului PCR.
      Avem oameni cu câteva clase și formări bidon pe.posturile de decidenți pe bugete de sute de milioane euro, cu un bun simț politic și de supraviețuire..dar.și cu o cultură a șpăgii și privilegiilor ..tot.ascunse după perdeaua patriotismului.
      Deci toxicitate programată în sistem.
      Nu că în alte locuri „democrația” se poartă mai bine..
      În USA un preşedinte pe cale de.ieși de la putere și-a grațiat , salvat băiatul de.la închisoare folosind o putere excepțională, celălalt pe cale.de a intra a fost acuzat și deja găsit vinovat în unele procese dar judecătorul nu are altă șansă decât să remarce cinic că singura opțiune e să-i anuleze pedeapsa normală datorită sensibilităților legate de postul de putere exercitat..Trăim vremuri orwelliene , unii mai presus.de alții când e vorba de pedepse și privilegii.
      Ori în acest context, oamenii caută răspunsuri la anormalitatea răspunsurilor din partea Justiției și insituțiilor. E un eşec .
      Mesajul, banii și puterea mută lumea.
      Ori când abandonezi în numele lor celelalte valori de bun simț și echitabile…revoltele, zbuciumul social nu întârzie să apară.
      Derapajul de la democrație și normalitate a instituțiilor nasc revolte și alimentează extremiștii.
      Istoria e plină.de exemple.
      De la revoltele, împotriva abuzurilor regilor francezi, familiilor imperiale, dictatorilor care au acaparat cu acordul „supușilor ” Puterea….pănă la căderea și disoluția imperiilor imposibil de prevăzut în perioadele de glorie.
      Sunt rețele de putere consacrate ce vor să supraviețuiască cu orice preț, ce aduc instabilități și vulnerabilități sociale.
      Viitorul din cauza conectivității instant pe social media ce permite amplificarea masivă exponențială a sentimentului de revoltă ..reacții emoționale.colective..nu sună bine . Nici în prezența ascensională a unor tehnologii supersofisticate pe care nu le înțelegem în totalitate. Superinteligența AI ..Deconectarea și educația după baze științifice ar fi putut fi un antidot..dar modul cum natura a modelat comportamentul și răspunsul creierului uman biologic nu mai e actual.
      Eram programați să funcționăm optimal în perioade de scarcitate lipsă de resurse…abundența nutrițională ne fac mult mai leneși intelectual.
      Sunt partajat în privința capacitățile noilor lideri…chiar un Elon Musk superștiințific a avut o cădere pe plan emoțional, a găsit „vinovatul” în cultura de anihilare woke, iar acum și-a mobilizat capitalul pentru a vâna cumva vrăjitoare asociindu-se cu partea pe care ar trebui să o condamnăm colectiv..Evident o atitudine adoptată din cauza eşecul propriului copil devenit transgender la o vârstă prea timpurie ( deşi specialiștii spun că indiferent ce credem premarkerii genetici vor face ca și copiii să aibă un alt destin decât ceea ce îl imaginăm..)
      Avem oameni fără gândire și respect dar validați popular.
      Quo vadis?

  • De ce beau suveranității Coca Cola ?? Să nu mai zic că sunt îmbrăcați în haine de firmă, făcute în alte țări. Parcă văd că și în concedii merg în Grecia , că la Eforie le este greață…

    13
    7
  • Bravo și cinste manifestanților!

    Avem un președinte ilegitim, căruia i-a expirat mandatul. Au anulat alegerile nenoriciții, ei care amenințau că vin ”comuniștii” la putere, ei au omorât democrația. Rușine lor și rușine presei aservite.

    Peste câteva luni urmează noi bugete de promovare și bannere politice pe toate ziarele să fie umplute până la refuz burțile presei. Ce conflict de interese, ce deontologie.

    15
    9
  • Pt dl doctor MN Pop: principiile dvs sunt conjuncturale! Intamplarea ( sau nu?!) face sa va convina aceasta situatie in care ne aflam – incalcarea Constitutiei- fiind astfel pe o lista de “înalt nivel” impreuna cu ceva tari bananiere! Dar daca s-ar face un referendum pt revenirea la monarhie si fiind “pericol” sa iasa , s-ar anula, asa-i ca a-ti tipa ca din gura de sarpe? Sunteti , practic, persoana publica, va rog sa raspundeti cinstit la intrebare! Si , va mai rog, fara contorsionari! Da , au ba!!

    5
    9
    • Domnule ,alt Cum va place……nu încurcați borcanele! Spre deosebire de indivizii care…. pot și auroșoșiști, să iasă și să urle în pustiu,noi monarhiștii ne exprimăm în mod civilizat ,apelând la revizuirea unor documente și situații întâmplate acum 78 de ani! Există un dosar în lucru,de foarte mult timp ,care trebuie odată prelucrat și dată soluția justă! Cum,atunci în 1947 nu a fost referendum și peste noapte am ajuns Respublică,tot asa așteptăm să redevenim în mod legal,Monarhie! Asta este diferența între noi și voi așa zișii suveraniști….Ha,ha,ha…….Sper că ai înțeles,stimabile!Încă ceva…..Cultivăm cunoaștere și civilizație de tip occidental prin educație, începând cu școala gimnazială și terminând cu licența universitară! Și mai sunt multe….

      13
      8
  • Situatia era ipotetica! V-ati ascuns dupa cuvinte, v-am rugat sa nu o faceti! N-aveti “ “coloana spinarii” si nici” sira vertebrala”!Dupa cum bate vantul! Dezamagitor! Orice raspuns e nul si neavenit!

    3
    5
    • Nu înțeleg,sunteți mai mulți sau îți tot schimbi „porecla”..Observ că, nu pricepi…Cu astfel de oameni,nu pot purta un dialog! Am spus părerea mea despre” facătura „asta cu protestele și am încheiat! Aștept alegerile, conform celor stabilite!

      9
      7
  • Concluzia acestor comentarii si a actiunilor care vor veni din urma.
    Romanilor li s-a urat cu binele si o seama de tineri nascuti dupa anii 90 habar nu au ce inseamna o DICTATURA si unul din patru spun ca ar fi mai bine cu un singur partid si ar trai mai bine in DICTATURA.
    Ei nici nu fac parte din patura nostalgicilor erei comuniste ca nu s-au nascut atunci iar cei care sunt cu adevarat nostalgici sunt tot mai putini deoarece selectia naturala si-a facut treaba.
    Ingrijorator este faptul ca acestia nu se documenteaza deloc cand deschid gura s-au citesc informatii false bine dirijate de cine trebuie de pe retelele de socializare dirijate de Rusia si China care le transmit ca asa se traieste bine adica la gloata cu un singur conducator ca in vremea comunismului.
    O treime din populatia Romaniei nu au aprofundat istoria si au uitat de lipsurile din acea epoca nefasta adusa in tara noastra de trupele rusesti de ocupatie de dupa razboi si care au pus la conducerea Romaniei comunistii atei.
    Este trist ca tara noastra incepe sa penduleze intre Est si Vest si sa ne fereasca DUMNEZEU sa vina ziua in care vom fi ejectati din toate structurile occidentale NATO si UE ca se vor satura tarile civilizate de noi si de apucaturile noastre.
    Posibil ca istoria sa ne pedepseasca si sa traim din nou dupa modelul Georgiei, si Moldovei cu Transtria ei cu tot.
    Atunci sa va vad si sa va ascult , normal ca din stele dar cei care nu vor prinde asemenea zile vor fi cei mai fericiti.

    2
    4
    • România nu are nici o șansă. N-a avut niciodată fiind așezată geografic între imperii( Habsburgic, Otoman, Țarist). Rând pe rând toate au jecmânit-o. Pànă și monarhia a jecmânit-o prin cei 3 regi dilăi( Carol 2, Ferdinand și Mișu). Carol 1 a fost rege, ceilalți 3 au fost niște cretini.

      1
      2
  • Concluzia acestor comentarii si a actiunilor care vor veni din urma.
    Romanilor li s-a urat cu binele si o seama de tineri nascuti dupa anii 90 habar nu au ce inseamna o DICTATURA si unul din patru spun ca ar fi mai bine cu un singur partid si ar trai mai bine in DICTATURA.
    Ei nici nu fac parte din patura nostalgicilor erei comuniste ca nu s-au nascut atunci iar cei care sunt cu adevarat nostalgici sunt tot mai putini deoarece selectia naturala si-a facut treaba.
    Ingrijorator este faptul ca acestia nu se documenteaza deloc cand deschid gura s-au citesc informatii false bine dirijate de cine trebuie de pe retelele de socializare dirijate de Rusia si China care le transmit ca asa se traieste bine adica la gloata cu un singur conducator ca in vremea comunismului.
    O treime din populatia Romaniei nu au aprofundat istoria si au uitat de lipsurile din acea epoca nefasta adusa in tara noastra de trupele rusesti de ocupatie de dupa razboi si care au pus la conducerea Romaniei comunistii atei.
    Este trist ca tara noastra incepe sa penduleze intre Est si Vest si sa ne fereasca DUMNEZEU sa vina ziua in care vom fi ejectati din toate structurile occidentale NATO si UE ca se vor satura tarile civilizate de noi si de apucaturile noastre.
    Posibil ca istoria sa ne pedepseasca si sa traim din nou dupa modelul Georgiei, si Moldovei cu Transnistria ei cu tot.
    Atunci sa va vad si sa va ascult , normal ca din stele dar cei care nu vor prinde asemenea zile vor fi cei mai fericiti.

    5
    5
  • sa mai aud un rahat ca votul meu conteaza di blah blah ca sio ia in botic, influenceri iar daca mai aud unu ca mergeti la vot blah blah, sio ia, sa va fie rudine merg si ii odata la vot si il anulati

    3
    9
  • La mitingul de ieri din Bucuresti s-a prezentat mesajul sustinerii lui Georgescu : „Prin Georgescu se intoarce Ceausescu”.

    2
    7
  • Pentru RADU si halalalt somnambul analfabet care mi-au pomenit numele si iesitul meu in strada la Palatul de Justitie si nu pricep de ce am stat eu acolo cu o mana d3e civici bistriteni.
    Ce scria acolo pe pancarta ?
    JOS LABELE de pe JUSTITIE si se intampla in vremea coruptului Dragnea si ai lui subalterni care in noaptea aceea ca hotii au pus de ordonanta 13 cu Tudorel Toader dupa ei prin care politicienii corupti urmareau albirea dosarelor sefului lor Dragnea dar si al altora.
    Deci sa va fie foarte clar bai figurilor ca voi prindeti greu si uitati repede intamplarile prin care a trecut tara asta.
    Eu nu am manifestat nici un minut pentru favoruri si avantaje si pensii speciale.
    Sunteti sub toata critica .Greu intelegeti ce se intampla in jurul vostru !

    3
    10
  • Mitingurile astea, adunările din strada,
    Îs organizate de cine? De Haur🏆🎗️?

    Am auzit la un radio că „rugăm cei care vin la protestele AUR sa se comporte civilizat, fără obiecte contondente, etc!???”

    Poi, iar e miting politic??

    4
    4
  • Pentru Doru! Nu stiu ce scoala ai facut,dar ai facut-o degeaba! Cum poti emite asemenea aberatii si jigniri? Rautatea, invidia si ignoranta ,ies din””gandirea”‘ ta deformata! De ce nu-ti dai numele, sa aflam cine esti,suveranistule?Mare curajos! Ia cartile de istorie si citeste,dar nu cele impuse de sovietici!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.