Actualitate

Tabără de artă contemporană în natură. Unde se ţine şi cine poate participa

Asociaţia Grupul pentru Dezvoltare Personală și Comunitară Bistrița s-a gândit să organizeze o tabără de artă contemporană în natură pentru a valoriza o parte din vacanța de vară a copiilor de 7-13 ani prin activități de artă (scriere creativă, film scurt metraj, fotografie, pictură, instalații de artă cu materiale naturale) și relaxare (excursii, drumeții, jocuri în aer liber).

Activitățile artistice vor fi facilitate de specialiști (Ioana Bradea – scriitor, Dora Baba – pedagog, consilier psihologic, Veronika Serovet – coregraf, artist plastic), fiind proiectate pentru dezvoltarea abilităților creative, individual și în echipă.


„Pornim de la idei originale, construim un scenariu, pregătim costume, interpretăm/filmăm, edităm și plecăm acasă cu primul film în care am fost actori. Nu poate să lipsească albumul foto. Amintirile sunt neprețuite și rămân mărturii ale bucuriilor din viață noastră, alături de lucrările de artă plastică ce vor fi create individual și în echipă. Pe lângă atelierul de pictură, anul acesta propunem instalații pentru a-i familiariza pe copii cu modalitățile de exprimare în arta vizuală contemporană, utilizând diferite materiale dispuse în spațiu tridimensional. La fel că anul trecut, vom merge în excursii și drumeții. Frumusețea Parcului Național Munții Rodnei este de neprețuit, iar descoperirea de locuri noi e o aventură unică. De neuitat… Vom locui o săptămâna în Pensiunea Someșana, loc de răsfăț, cu mâncare sănătoasă și dealuri în curte, așezarea ce va defini noi prietenii”, a scris Scenica pe Facebook.

Părinţii interesaţi să-şi trimită copiii într-o astfel de tabără pot să o contacteze telefonic pe Dora Baba la numărul 0731838603 sau să acceseze pagina de Facebook a Scenica. Prețul taberei e 1000 lei (cu plata a 50% avans până la ultima dată de înscriere).

Foto: arhivă

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS