Actualitate

Tabără de franceză la Bistrița, ocazie excelentă pentru copii să exerseze cu vorbitori nativi de limbă (FOTO)

La Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” din Bistrița are loc zilele acestea Tabăra Camp Francophone, organizată de Asociația de Resurse Francofone Active (ARFA) și de Asociația Franche-Sylvanie Besancon – care a asigurat prezența a trei animatoare din Franța – și la care participă elevi din tot județul.

Cei circa 30 de elevi participanți ne-au spus că s-au înscris la tabără fiindcă au ocazia să își exerseze limba cu vorbitori nativi, să facă activități interesante și să cunoască alți tineri de vârsta lor care au aceleași pasiuni.

”Facem diverse activități cu acești elevi, jocuri distractive, sportive, mergem la biblioteca franceză, vom pune în scenă o piesă de teatru, îi vom învăța cântece în franceză, vom avea o vânătoare de comori și, la final, un picnic”, ne-a spus una Elodie, dintre animatoare care a mai fost la Bistrița și anul trecut, într-un stagiu în școli.

”Tradiția taberelor de franceză cred că a început prin anii 90. Primele tabere au fost la Parva, fiind organizate de generația aceea de aur: Stela Todea, Mariana Suărășan, Monica Iușan. Cred că și atunci se organizau în parteneriat cu Franche-Sylvanie, asociația geamănă a ARFA. Apoi, a fost un moment de pauză, după care, de vreo zece ani, le organizăm din nou la Bistrița. Mi se pare foarte importantă această tabără mai ales că avem animatori din străinătate și mai ales pentru că ei sunt foarte tineri, aproape ca vârstă de copii. Elevii au șansa timp de o săptămână, 5-6 zile, să interacționeze în limbă străină, să se joace. Asta ne-a fost greu să îi facem să priceapă la început că nu o să învețe cu creionul și carnețelul, ci o să se joace și o să comunice. Fiecare copil pleacă din tabără cu limba mai dezlegată, trece peste niște inhibiții, află lucruri noi, cântă, se joacă, își petrece timpul într-un mod agreabil. Am văzut, în ultimii ani, DELF-ul și tabăra se întrepătrund și avem un focar de franceză la Bistrița. În fiecare an, tabăra se termină cu o activitate altfel. Anul acesta vom avea o ieșire. E primul an cu participare masivă de la Feldru și Prundu Bârgăului. Sunt copii care fac naveta pentru tabăra de franceză și suntem foarte recunoascătoare colegelor noastre care ne ajută”, a spus profesoara Alice Trif de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița, membru ARFA.

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS