Social

Tabără de vară ”Aventură între izvoare”

Prima ediție a taberei de vară ”Aventură între izvoare”, proiect cu finanțare nerambursabilă de la Consiliul Județean și în organizarea Asociației Părinților de la Școala Generală Nr. 4 Bistrița, s-a încheiat. 43 de copii de la mai multe școli din Bistrița s-au bucurat de frumuseţile Parcului Naţional Munții Rodnei şi de activităţile pregătite special pentru ei. Astfel, aici s-au reunit elevi de la Școlile Gimnaziale nr. 4, 3 și 6, precum și de la Liceul ”Corneliu Baba”, Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” și Colegiul Național ”Liviu Rebreanu”.

Pe perioada taberei, casa copiilor a fost ”Cabana între izvoare”, situată în comuna Feldru, la limita dintre zona de protecţie integrală şi zona tampon a rezervației Parcul Național Munții Rodnei, loc foarte frecventat de către turişti.

Copiii au participat la jocuri sportive, concursuri karaoke, jocuri de îndemânare, ateliere de creație din materiale întâlnite în natură, treasure hunt-căutare de comori, activități de jurnalism, cursuri de prim ajutor, ei având posibilitatea de a merge și în două drumeții montane sub atenta îndrumare a rangerilor parcului și a jandarmeriei montane.

La final de tabără, fiecare copil a fost răsplătit cu diplome, cupe, medalii, precum și cu cărți în limba română și în limbile franceză și engleză. La festivitate a fostu prezenți primarul comunei Feldru, Grigore Țiolan, care a primit din partea echipei de proiect medalia de aur pentru implicarea în susținerea acestei tabere de elevi, și directorul PNMR, Doina Jauca. Ea a primit și o cupă în semn de mulțumire pentru reușita taberei, se arată într-un comunicat.

1 tabara aventura 15 2 tabara aventura 15 3 tabara aventura 15 4 tabara aventura 15

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS