Desfiinţarea unui părculeţ amenajat de curând în spatele Cinematografului Dacia, unde Primăria Bistriţa a montat mai multe bănci, i-a înfuriat pe locatarii blocurilor din zonă care sunt nemulţumiţi că acolo s-a luat decizia amplasării unor containere de gunoi. Oamenii spun că nu i-a consultat nimeni.
Guno, creaţia unui copil din Sîngeorz-Băi, mascota care îndeamnă la colectare selectivă (FOTO)
Vom colecta selectiv deşeurile de la jumătatea acestui an! Ele vor fi reciclate în depozitul ecologic de la Tărpiu. Pentru ca populaţia să ştie să colecteze gunoiul în containere diferite s-a început o campanie de informare. Copiii din Năsăud şi Sângeorz-Băi au participat chiar la un concurs. Ei au creat mascota „Guno” şi au fost premiaţi. Urmează o campanie în licee, dar şi alte acţiuni de informare.
În mediul rural, taxa de salubrizare ar putea deveni taxă locală. La oraş se ocupă operatorul
După intrarea în vigoare a contractului privind serviciul public de salubrizare la nivelul judeţului, primăriile din mediul rural ar putea institui taxa de salubrizare ca şi taxă locală, în timp ce la oraşe operatorul de colectare este obligat să gestioneze contractarea clienţilor şi implicit facturarea şi încasarea banilor. 35 de autogunoiere compactoare vor asigura transportul deşeurilor.
Tarife mai mici pentru serviciile de salubrizare. Ce le transmite cetăţenilor Radu Moldovan
Dacă acum un bistriţean plăteşte 9,37 lei pe lună pentru colectarea şi transportul gunoiului, contractul semnat de Consiliul Judeţean cu noii operatori prevede achitarea unei sume lunare de 3,51 lei. În mediul rural, fiecare cetăţean va plăti 1,81 lei pe lună. Care va fi frecvenţa de colectare a deşeurilor menajere.
S-a încheiat luna curăţeniei, urmează luna mizeriei. Urbana ameninţă că nu mai ridică gunoiul
În 15 aprilie, s-a încheiat Luna curăţeniei, aşa că poate începe Luna mizeriei. Una dintre asociaţiile de proprietari ameninţată că va rămâne cu gunoiul la uşă este cea de pe strada Petru Maior. Deja, pe uşile de intrare în scările de bloc au fost lipite afişe prin care Urbana anunţă că nu va mai ridica gunoiul.
Firmele cresc tarifele pentru gunoi cu până la 25% fiindcă sunt obligate să îl ducă la Tărpiu
Firmele de salubritate care operează pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud au început, de luni, să crească tarifele pentru ridicarea şi transportul gunoiului cu 15 până la 25% întrucât din aceeaşi zi au fost obligate să îl transporte la depozitul ecologic de la Tărpiu.
Depozitul ecologic de la Tărpiu, în sfârşit funcţional (FOTO)
De acum, groapa ecologică de la Tărpiu este singurul loc din judeţ autorizat pentru depozitarea gunoaielor. Centrul de management integrat al deşeurilor din comuna Dumitra a devenit operaţional. La deschiderea de luni au participat preşedintele CJ Radu Moldovan, prefectul Ioan Țintean, primari şi şefi de instituţii. ”Un proiect important, derulat cu multe obstacole”, a spus şeful CJ.
Codrişor SRL, firma lui Grigore Iuga, scumpeşte tarifele pentru ridicarea gunoiului
SC Codrişor SRL, firma omului de afaceri Grigore Iuga, liderul UNPR Bistriţa-Năsăud, scumpeşte, de luni, cu 14,6% tarifele pentru colectarea şi transportul gunoiului. Iuga motivează scumpirea prin aceea că e obligat să ducă gunoiul la groapa ecologică de la Tărpiu.
Cedează terenul la groapa de la Tărpiu, recunoaşte şi Vasile Moldovan
Informaţia dată publicităţii de primarul comunei Feldru, Ştefan Sângeorzan, potrivit căruia groapa ecologică de la Tărpiu se surpă e confirmată parţial şi de managerul de proiect Vasile Moldovan. Potrivit acestuia, sunt unele probleme care vor fi remediate în perioada următoare de constructor.
„Războiul gunoaielor”. Scorul e deocamdată 1-0 USL-CJ!
Războiul dintre primarii USL din judeţ şi conducerea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud în ceea ce priveşte contractul de colectare a gunoaielor din judeţ tinde spre pace. După ce, la sfârşitul anului trecut edilii au refuzat să-şi dea acordul în legătură cu caietul de sarcini, joi, a avut loc o nouă şedinţă a ADI pentru gestionarea integrată a deşeurilor.