Mii de credincioşi sunt aşteptaţi, vineri, la Mănăstirea Rebra-Parva care sărbătoreşte hramul Sfinţii Petru şi Pavel, la slujbă anunţându-şi prezenţa şi Mitropolitul Clujului Andrei Andreicuţ.
Ioan Oltean şi-a sărbătorit ziua de naştere la Mănăstirea Salva
Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, a împlinit vineri, de Izvorul Tămăduirii, 59 de ani. În zi aniversară, neobositul om politic a ales să fie alături de electoratul din colegiul său, aşa că a participat la hramul Mănăstirii Salva.
Obştea Mănăstirii Dobric, invitată la masă de familia care a dat pasca
Toată obştea Mănăstirii Dobric este invitată la masă, în a treia zi de Paşti, de familia care a dat pasca de Înviere. Părinţii directorului adjunct al Casei Judeţene de Pensii, Terente Ciui, sunt cei au fost invitaţi în ziua de Paşti să mănânce alături de măicuţe, iar a treia zi le-au întors invitaţia.
„Nicula Ţibleşului” îşi aşteaptă pelerinii
Mii de credincioşi de pe Valea Ţibleşului, dar şi din alte părţi, sunt aşteptaţi, începând de azi, la hramul Mănăstirii Dobric, supranumită „Nicula Ţibleşului”.
Mare pelerinaj astăzi pe Valea Rebrei
Mănăstirea Rebra-Parva își sărbătorește hramul de ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Mii de oameni vin an de an să se roage aici mai ales după ce mănăstirea a fost grav afectată de o alunecare de teren și apoi ridicată din nou.
Hram de vară, duminică, la Mănăstirea Strâmba
Mănăstirea Strâmba din localitatea Josenii Bârgăului își sărbătorește, duminică, hramul de vară la care invită toți credincioșii.