Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) susţine că angajaţii din educaţie vor primi salariile cu o întârziere de aproximativ o săptămână, din cauza...
Tag - salarii
Proiectul de buget pentru anul viitor nu prevede majorări de salarii pentru primari, dar o astfel de măsură poate fi introdusă în Parlament, în timpul...
Profesorii care fac voluntariat în timpul lor liber, cei care se implică în Programul "Şcoală după şcoală" şi în alte activităţi ar trebui să primească...
Colegiul Medicilor din România (CMR) a trimis membrilor organizaţiei scrisori prin care îi anunţă că vor fi organizate proteste în stradă, calendarul detaliat...
Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară, aşa-numitele ADI, au fost înfiinţate pe vremea fostului preşedinte al CJ, Liviu Rusu (PDL), care a avut grijă să-l...
Şcolile din judeţ sunt obligate să achite fiecare în medie 300 de lei reprezentând cheltuieli de judecată dacă au profesori care au câştigat procese în...
Doi maiştri de la Liceul Forestier Bistriţa vor avea salarii cu 25% mai mari în următorii ani datorită gradaţiilor de merit. Iniţial, comisia nu le-a acceptat...
Preşedintele PDL BN, Ioan Oltean, a spus că au trecut 10 luni de la începerea mandatului actualei conduceri a CJ iar judeţul se află într-o stare...
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, l-a rugat public pe Liviu Dragnea să găsească soluţiile necesare pentru...
Cei peste 4.500 de membri ai Uniunii Judeţene a Sindicatelor Libere din Învăţământ (UJSLI) Bistriţa-Năsăud au început să deschidă procese la Tribunal pentru a...







