”USR Bistrița-Năsăud nu este de acord cu majorarea tarifelor propusă de Aquabis. Chiar dacă costurile cu energia s-au majorat o mare parte din cheltuielile...
Tag - USR
”Orice politician de la oricare partid, dacă îl întrebi, o să spună că este împotriva pensiilor speciale, dar când trebuie votat în privința asta se întâmplă...
(VIDEO) Liderii USR Bistrița-Năsăud au susținut o conferință de presă în care au vorbit despre situația politică actuală, în care la nivel național se...
Dacian Cioloș a reacționat luni seara după ce PNL a anunțat că va negocia cu PSD formarea unui guvern. „Din acest moment, pentru USR începe o nouă etapă...
Biroul Naţional al USR a agreat lista de miniştri şi forma finală a programului de guvernare, iar Comitetul Politic al partidului a validat această listă, cât...
”Ca să înțelegem de ce nu a funcționat bine și nu va funcționa această guvernare PNL-USR PLUS-UDMR. Pentru că PNL și toate celelalte partide se opun vehement...
”În ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Bistrița, din data de 30.09.2021, am adus în discuție 4 subiecte de interes pentru cetățenii...
”În ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Bistrița de săptămâna aceasta, l-am întrebat pe domnul primar Ioan Turc, cum are de gând să identifice...
”În fiecare an, la 1 octombrie, este marcată Ziua internaţională a persoanelor vârstnice. Dincolo de măsurile administrative sau guvernamentale, este un bun...
”La Bistrița, coaliția PNL-USR-PLUS funcționează la fel cum funcționează și la nivel național. Se împlinește aproape un an de când am fost aleși de către...







