Actualitate

Tânăr care a furat dintr-un magazin și a agresat o angajată, prins de un fost polițist

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 21 de ani din Năsăud, cercetat pentru tâlhărie calificată. Iată ce s-a întâmplat.

În 5 noiembrie, în jurul orei 13.00, tânărul a pătruns într-un birou al unui magazin din Bistrița, de unde a furat un portofel în care se afla suma de 1.000 de lei, bani ce aparțineau unei angajate.

Tânărul a fost observat de femeie, iar când aceasta a încercat să-l oprească, a agresat-o. Femeia a strigat după ajutor, moment în care a intervenit un bărbat care se afla în magazin în calitate de client și care este fost polițist. Acesta l-a prins și imobilizat pe tânăr până la sosirea echipajelor din cadrul Biroului de Ordine Publică, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Tânărul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Bistrița pentru audieri, în cauză fiind întocmit dosar penal privind infracțiunea de tâlhăria calificată.

El a fost dus în arestul IPJ Bistrița-Năsăud, fiind prezentat apoi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea arestării preventive. Judecătorul de drepturi și libertăți a dispus măsura arestării preventive pentru 30 zile.

Intervenție salvatoare a polițiștilor din Beclean

În seara de 3 noiembrie, în jurul orei 22.40, un echipaj din cadrul Poliției Beclean, în timp ce efectua activități de patrulare pe raza orașului, a observat pe podul care face legătura peste râul Someșul Mare, dintre centrul orașului și strada Beclenuț, o persoană îmbrăcată sumar, sprijinită de balustrada podului, având intenția de a se arunca.

Polițiștii au intervenit imediat, reușind să-l salveze. Ulterior s-a stabilit că este vorba despre un bărbat de 45 de ani, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS