Social

Tânăr care a plecat din arestul la domiciliu și a condus fără permis, reținut

Polițiștii Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de evadare, conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Vizat de comiterea faptelor este un tânăr de 21 de ani care era plasat în arest la domiciliu, la locuința sa din Budacu de Sus.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, la data de 31 ianuarie, acesta a încălcat cu rea-credință obligațiile dispuse, a părăsit locuința fără a avea încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura preventivă, a condus pe un drum comunal din localitatea de domiciliu un autovehicul neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule.

Tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 ore, plasat în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și urmează a fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

(Foto cu caracter ilustrativ)

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS