Social

Tânăr de 20 de ani, prins cu droguri de jandarmii din Colibița

Un tânăr de 20 de ani care avea asupra sa un plic cu o substanță de culoare albă a fost depistat azi-noapte de către jandarmii montani din Colibița, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.

”Am fost solicitați la fața locului de către unul dintre elevii care s-a aflat la noi în perioada de practică. Acesta, aflându-se în timpul liber, pe raza localității Bistrița Bârgăului a constatat că un tânăr care era foarte agitat avea în mână un plic transparent, autosigilant, care conținea o substanță de culoare albă, care produce efecte psihoactive. Acesta l-a interceptat, dar cel în cauză a aruncat pliculețul peste gardul din imediata apropiere și a fugit. Cu toate acestea, viitorul nostru coleg l-a urmărit și a reușit să îl imobilizeze, timp în care am fost solicitați să intervenim pentru identificarea acestuia. Ne bucurăm că viitorul nostru coleg și-a însușit foarte bine cunoștințele și deprinderile în perioada în care s-a aflat alături de noi în misiuni pe perioada de practică și îi mulțumim pentru spiritul civic de care a dat dovadă”, spune plt. adj. șef Daniel Buhai, șeful Postului de Jandarmi Montani Colibița.

Ajunsă la fața locului, patrula de jandarmerie a constatat că tânărul deținea substanța respectivă pentru consum propriu, dar știind că deținerea acesteia este ilegală s-a panicat și a încercat să scape, fugind de la fața locului.

În urma verificărilor s-a stabilit că acesta are domiciliul în localitatea Prundu Bârgăului.

Pe numele lui jandarmii au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, care au fost predate polițiștilor, în vederea continuării cercetărilor.

Foto: IPJ BN

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS