Social

Tânăr drogat și fără permis, reținut de polițiști. Autospeciala, acroșată în timpul urmăririi

Polițiștii din Beclean au dispus reținerea unui tânăr de 21 de ani din Feleac, cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și distrugere. El a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, care a decis arestarea preventivă.

În dimineața de ieri, polițiștii rutieri din Beclean, aflați în serviciul de patrulare pe raza orașului, au efectuat semnale de oprire unui autoturism cu privire la care aveau suspiciuni, însă conducătorul acestuia nu a oprit.

A fost urmărit în trafic pe Drumul Național 17, iar ulterior, pe Drumul Județean 151, în Chiraleș, a fost blocat de autospeciala de la rutieră. Conducătorul auto nu a oprit, acroșând autospeciala și continuându-și deplasarea.

Polițiștii au continuat urmărirea până în localitatea Feleac, unde a fost imobilizat și condus la sediul Poliției. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Totodată, a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței metamfetamină și a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice.

Tânărul a

De asemenea, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 38 de ani, din Prundu Bârgăului. Acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și a fost depistat de polițiști la data de 31 iulie a.c., în timp ce conducea o autoutilitară pe raza localității de domiciliu, aflându-se sub influența alcoolului. Rezultatul în urma testării cu aparatul etilotest a fost de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, au constatat faptul că, anterior depistării, ar fi acroșat cu autovehiculul un stâlp de electricitate.

În cursul zilei acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, care a decis arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS