Social

Tânăr din Feldru, prins drogat la volan. Ce au găsit polițiștii în mașină

DrugTest pozitiv în cazul unui tânăr conducător auto din Feldru. Mai multe obiecte descoperite și ridicate de polițiști, în vederea continuării cercetărilor, în urma controlului autoturismului pe care-l conducea.

În cadrul acțiunilor preventive și de monitorizare a traficului rutier, polițiștii rutieri din Năsăud au oprit în trafic, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Fedru.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drug Test, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței metamfetamină, și a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea determinării cu exactitate a substanței consumate.

La controlul autoturismului, polițiștii au descoperit obiecte cu urme de substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv. Totodată, în buzunarul unei haine ce se afla în autoturism și care ar aparține unui alt tânăr, de 19 ani, tot din Feldru, au mai fost descoperite 4 cartușe pentru armă letală, de tir-sportiv, și 2 tuburi ce conțineau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. Toate obiectele descoperite au fost ridicate de polițiști, în vederea continuării cercetărilor.

La fața locului au fost solicitați în sprijin polițiști din cadrul Serviciului Rutier, ai Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și luptători de la Acțiuni Speciale.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanțe psihoactive și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Filtre și controale în trafic, desfășurate într-o acțiune comună a polițiștilor de la Secția 1 Poliție Rurală Bistrița, Serviciul Rutier și Acțiuni Speciale

Premergător sărbătorilor pascale, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, împreună cu cei ai Serviciului Rutier și luptători de la Acțiuni Speciale, au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

În cadrul acțiunii organizate pe Drumul Județean 154, pe raza comunelor Șieu, Șieuț și Mărișelu, a fost utilizat și aparatul radar, pentru depistarea celor care conduc cu viteză peste limita legală.

Astfel, ieri, în intervalul orar 06.00-14.00, în cadrul acțiunii, a fost constatată, în flagrant delict, o infracțiune de conducere fără permis, vizat fiind un bărbat de 36 de ani, din Șieuț care ar fi condus un autoturism, deși avea permisul suspendat din anul 2021, fiind cercetat în cadrul altui dosar penal.

Totodată, doi conducători auto au rămas fără permis, doi fiind depistați cu viteză peste limita legală și sub influența alcoolului. Pentru neregulile constatate la autovehiculele oprite pentru control, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

În total, pentru abaterile constatate, au fost aplicate 71 sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 28.420 lei, toate conform OUG 195/2002.

Etichete

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS