Actualitate

Leșu: Tânăr care a furat ceasuri de 1.800 de euro, prins de polițiști

În 15 ianuarie a.c., în urma cercetărilor într-un dosar penal de furt, polițiștii Postului Leșu au identificat un tânăr de 22 de ani bănuit de comiterea faptei.

”Astfel, din cercetările efectuate până în prezent, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 15 martie 2016, acesta ar fi pătruns într-o locuință, de unde ar fi sustras 4 ceasuri, în valoare de 1.800 de euro”, informează Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud.

3 ceasuri, în valoare totală de 1.500 de euro, au fost recuperate de polițiști iar cercetările continuă, urmând a fi propusă o soluție legală prin unitatea de parchet competentă.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.