Actualitate

Tânăr din Mureșenii Bârgăului, prins de mai multe ori băut la volan și fără permis, reținut

Polițiștii Serviciului Rutier au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 22 de ani, din Mureșenii Bârgăului, pe care îl cercetează pentru conducere cu alcoolemie și conducere fără permis, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Pe parcursul anului 2020, tânărul a fost depistat de polițiști de mai multe ori conducând fără permis și sub influența alcoolului.

Tânărul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bistrița, care a dispus măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

Acțiuni pentru siguranța elevilor desfășurate de polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară, Rutieră și Ordine Publică, sprijiniți de jandarmi și polițiști locali

Înperioada 24 februarie – 2 martie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au organizat și desfășurat o acțiune la care au participat polițiștii structurilor rutiere, cei ai polițiilor orășenești și secțiilor rurale din tot județul.

S-a acționat în domeniul transportului școlar de elevi și cel public de persoane, desfășurat pe traseele aflate în proximitatea unităților de învățământ sau care deservesc această categorie de unități. Verificările au fost efectuate pentru  diminuarea riscului de victimizare rutieră a elevilor, verificarea respectării normelor rutiere în vigoare de către conducătorii auto ai mijloacelor de transport anterior indicate, dar și cu privire la respectarea regulilor generale de prevenire a infecțiilor cu SARS-COV-2.

În total, în perioada menționată, au fost verificate de polițiști 121 de microbuze școlare și 124 de mijloace de transport în comun, fiind instruiți cu privire la importanța respectării normelor rutiere, dar și a celor de limitare a infectărilor cu Sarv-Cov-2 190 de conducători auto.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 115 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 19.175 de lei, din care 65 pentru abateri la regimul rutier, 2 pentru nerespectarea condițiilor care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier, 46 pentru nerespectarea Legii 55/2020 și 2 pentru abateri prevăzute de Legea 61/1991.

La acțiunile desfășurate au participat 294 de polițiști de la rutieră, ordine publică și siguranță școlară, 23 de polițiști locali și 59 jandarmi.

Acțiuni pentru prevenirea și combaterea pestei porcine africane

În cadrul acțiunilor de monitorizare a traficului rutier, desfășurate constant de polițiști, sunt efectuate controale care vizează și prevenirea și combaterea pestei porcine africane, în județul Bistrița-Năsăud.

Astfel, ieri, 2 martie, în cadrul unor astfel de acțiuni, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au oprit pentru control o autoutilitară care circula pe raza localității Șieu. A fost identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat din Aluniș, județul Mureș, iar în urma verificărilor efectuare, polițiștii au constatat faptul că acesta transportă 13 porci pentru care nu deținea documente sanitar-veterinare.

Au fost sesizați reprezentanții Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în vederea dispunerii măsurilor legale, fiind aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 3.600 de lei, conform HG 984/2005.

Intervenție a polițiștilor Secției 2 la un caz de violență în familie, ordin de protecție provizoriu emis și dosar penal întocmit

Ieri, 2 martie, în urma unei intervenții la un caz de violență în familie, polițiștii Secției 2 Poliției Rurală Prundu Bârgăului au întocmit un dosar penal de violență în familie și au emis un ordin de protecție provizoriu.

La fața locului, s-a constatat faptul că, din cauza consumului de alcool, o femeie de 50 de ani, din Mureșenii Bârgăului ar fi fost agresată de soțul ei cu care locuiește, un bărbat de 50 de ani. În urma agresiunii, i-au fost provocate leziuni traumatice care necesită 2-3 zile îngrijiri medicale.

În urma celor constatate, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu și au  întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS