Actualitate

Târgul de Purici, ediția a IV-a. Lions Club Bistrița: Fiecare poate ajuta și arăta că îi pasă!

Lions Club Bistriţa organizează a patra ediţie a Târgului de Purici, în vederea strângerii de fonduri pentru susţinerea proiectelor sale umanitare, în perioada 23-29 octombrie, în cortul din Piaţa Centrală. Donațiile se fac între 23 și 25 octombrie, iar vânzarea – între 26 și 28 octombrie.

Cu ajutorul colegilor de la clubul omolog din Sankt Polten – Austria, și anul acesta va avea loc un eveniment care s-a impus deja în peisajul bistriţean ca unul de referinţă.

”Dorim ca într-un fel sau altul să atragem cât mai mulţi bistriţeni în acest proiect deja atât de popular în ţările cu tradiţie democrată. Ca voluntar care să ne stea aproape, donator, sponsor sau simplu cumpărător, fiecare poate ajuta la bunul mers al acestui târg, arătând astfel că ne pasă de cei de lângă noi şi de lumea care ne înconjoară. Fideli crezului care ne uneşte în cadrul celei mai mari asociaţii de voluntariat din lume, vrem să facem încă un pas către coagularea societăţii civile în jurul unei idei generoase care înseamnă voluntariat, compasiune pentru cei în nevoie, reciclare…”, informează Lions Club Bistrița.

În perioada premergătoare deschiderii târgului, mai exact 23-25 octombrie, între orele 10.00-18.00, toți cei care doresc să facă donaţii pot aduce la cortul din Piaţa Centrală obiecte care le prisosesc (haine, electrocasnice, mobilier, veselă, carte…), care ulterior vor fi expuse spre vânzare, pentru sume modice, publicului așteptat în număr cât mai mare.

În comunicatul Lions Club Bistrița se mai arată:

”Suntem convinşi că şi bistriţenii vor dori să fie părtaşi la succesul Târgului de Purici, proiect care tinde să devină un eveniment al orașului, pentru a susţine proiectele noastre şi pentru a demonstra că  societatea civilă bistrițeană este tot mai matură.

Iată câteva dintre proiectele noastre:

Vedere clară-ochi sănătoşi – screening ocular pentru  depistarea defectelor de vedere la copii;

Ziua Diabetului – screening glicemic pentru cetăţenii Bistriţei;

Cupa Lions la şah pentru elevii claselor I-IV şi V-VIII din judeţul nostru, din care s-au derulat deja 5 ediţii; Premii pentru concursurile de şah şi cultură generală pentru nevăzători;

Sponsor al taberei de creaţie ”Artele plastice sub semnul culorilor primare”, Clubul nostru a asigurat  transportul pentru 10 elevi şi 2 profesori din Republica Moldova, deja la a cincea ediţie;

Noi ajutăm vârstnicii singuri – acţiune care a ajuns la a 11-a ediţie, prin care peste 50 de pachete consistente cu alimente ajung în preajma sărbătorilor de iarnă la persoane cărora nimeni altcineva nu le aduce o bucurie;

Un gest mic pentru un suflet de copil – acţiune destinată copiilor de la Preventoriul TBC de la Ilişiua, copii cu vârste între 3 şi 14 ani, proveniţi din abandon sau din familii care pur şi simplu nu îi pot întreţine, preocupare permanentă;

Pădurea Lions – acţiune de plantare de arbori, în cadrul căreia, în colaborare cu asociaţia Tăşuleasa Social, mai apoi cu Cluburile Lions din Cluj si Mureş, am împădurit 3.5 hectare de teren, acţiune care va continua şi în anii viitori;

Munţii nostri curaţi, nu curăţaţi – acţiune de ecologizare, informare şi conştientizare a cetăţenilor în vederea protejării habitatului montan;

Teralogic – Tineri în era tehnologiilor digitale – proiect prin care încurajăm tinerii să rămână şi să studieze în Bistriţa;

Cupa generozităţii la fotbal- concurs sportiv prin care promovăm mişcarea şi premiem tineri sportivi cu rezultate deosebite;

Afişul pentru pace – concurs internaţional de desen pe tema păcii;

Copii frumoşi cu dinţi sănătoşi – proiect prin care, împreună cu Colegiul Medicilor Stomatologi şi în colaborare cu Inspectoratul Şcolar, furnizăm educaţie stomatologică copiilor din comunităţile izolate ale judeţului Bistriţa-Năsăud. În cadrul acţiunilor de anul trecut, 2.700 de copii au beneficiat de periuţe şi paste de dinţi gratuite, împreună cu orele de igienă orală ţinute de medici tineri;

Lions Quest – program integrat pentru deprinderea unor abilităţi sociale necesare în viaţă, implementat în parteneriat cu ISJ BN;

Tânărul ambasador Lions al sec. XXI – se adresează tinerilor implicaţi în activitatea de voluntariat, cu aptitudini remarcabile în domeniul de leadership, dar si scolar. Voluntarii noştri au obţinut locurile 1şi 2 la faza regională de la Oradea;

Programul BatPro – prin care am oferit Asociaţiei nevăzătorilor din judeţul nostru 50 de computere dotate cu un soft special care le face accesibilă o bibliotecă  de 40.000 de cărţi audio, ziare şi reviste, meteo, curs valutar, youtube”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS