(FOTO) 13.000 de elevi de gimnaziu din cinci județe au plantat 41.000 arbori la ˝Ziua Bună! – Ziua Voluntarilor Mici”. În cadrul proiectului aflat la a treia ediție, 13.000 de elevi din județele Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Maramureș și Sălaj au plantat 41.000 arbori pe o suprafață însumată de 10 ha, alături de voluntarii Asociației Tășuleasa Social și Die Johanniter.
Voluntarii Tășuleasa Social au transportat în peste 70 de localități arbori din mai multe specii (stejar, molid, paltin, tei, frasin, arbuști ornamentali, pomi fructiferi etc), care au fost solicitate de comunitățile locale în funcție de locul unde s-a efectuat plantarea. Astfel, cu sprijinul voluntarilor, elevii au putut planta sămbătă 1 aprilie copaci în curtea școlilor, în parcuri, pe terenuri degradate din comună etc.
Această acțiune a fost etapa finală a proiectului ”Ziua Bună! – Ziua Voluntarilor Mici” din acest an, proiect început în luna decembrie 2016. În etapele anterioare, fiecare școală participantă s-a înscris în proiect și a putut trimite câte doi reprezentanți (un profesor și un elev), pentru a participa timp de un weekend la ateliere cu tematică de mediu în campusul Tășuleasa Social. Costurile acestor vizite cât și procurarea puieților pentru plantări, au fost suportate de către organizatori.
Obiectivele proiectului au fost: responsabilizarea membrilor comunităților locale față de problemele de mediu, educarea elevilor cu privire la mediul înconjurător și mobilizarea autoritățile locale astfel încât acestea să susțină astfel de activitati. La finalul programului, elevii au primit diplome și au făcut fotografii în prezența voluntarilor Tășuleasa Social, se arată într-un comunicat.
„Problemele de mediu pe care le avem acum sunt o îndatorare pentru generația viitoare. Este absolut necesar să găsim împreună cu ei soluții să îi putem pregăti pentru ce îi așteaptă”, a spus Alin Uhlmann-Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social.
”Ambasadorul” zilei de 1 aprilie a fost Ada Milea care a plantat alături de micii voluntari. Ada a declarat: „În hărnicia colectivă declașată de Tășuleasa, am văzut bucuria copiilor încrezători într-un viitor respirabil!”.
Adaugă comentariu