Pompierii au fost chemaţi marţi dimineaţa la ora 7.00 să stingă un incendiu care a izbucnit la o casă din Tăure. La sosirea echipajului de intervenţie, ardeau de fapt două case, într-una dintre ele rămânând blocată o femeie.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, femeia a fost salvată de pompieri şi predată echipajului de prim ajutor. Avea arsuri minore şi suferise un atac de panică.
După aproximativ o oră și jumătate de luptă cu flăcările, pompierii militari au reușit lichidarea incendiului. În urma incendiului a mai suferit arsuri la nivelul membrelor superioare și soțul femeii salvate de pompieri, a precizat ISU BN.
Au fost salvate patru vaci, un cal și doi porci.
Pompierii au reușit extragerea la timp a unei butelii.
A ars acoperișul primei case pe o suprafață de aproximativ 110 mp si anexele din apropiere, la cea de-a doua casă au ars doar cornii.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric.
Sursa foto: ISU Bistriţa-Năsăud
Adaugă comentariu