Comuna Telciu fierbe din nou după ce compania de apă Aquabis a refuzat să predea gratuit Primăriei stația de filtrare a apei, solicitând suma de 1,5 milioane de lei în schimbul acesteia. O parte dintre aleșii comunei ar vrea, în aceste condiții, să convingă cetățenii că cea mai bună soluție este să se întoarcă la serviciile Aquabis, în timp ce unii localnici care au instigat la revoltă vor contrariul.
”În 30 iunie la ora 13.00, la sala de nunți, va avea loc o ședință publică cu cetățenii, privind apa și predarea acesteia înapoi spre Aquabis SA, după ce rețeaua a fost preluată de comună”, a transmis Nelu Pop, unul dintre liderii protestelor de la Telciu.
Potrivit acestuia, se dorește informarea cetățenilor în legătură cu ce au decis consilierii locali, unii dintre ei fiind pentru ”predarea înapoi spre Aquabis” a serviciului de apă și canalizare.
”Bineînțeles, noi nu suntem de acord cu faptul că Aquabis nu dorește actualmente să predea stația de filtrare spre comună, în ciuda faptului că au fost predate celelalte rețele, invocând că Primăria Telciu trebuie să le dea 15 miliarde de lei vechi pe care ei îi pretind ca bani proprii, după ce au contribuit la nivelul comunei cu 9% din investiție, care era undeva la 1 milion de euro. Acest lucru nu se justifică, deoarece 9% nu ar fi 15 miliarde, ci ar fi undeva la 5 miliarde, nu știm pe ce criteriu ar fi calculat această sumă. Domnul președinte de ședință Nelu Homei a spus că el își asumă că va convinge cetățenii să se facă predarea rețelelor înapoi spre Aquabis”, a mai scris Nelu Pop.
Potrivit acestuia s-a trimis și o notificare de la Minister pe adresa Primăriei Telciu conform căreia administrația locală nu ar putea ieși din ADI Apă -Canalizare decât dacă plătește.
”Bineînțeles că noi știm care este motivul acestor presiuni de sus. Pilonul 2 este prins în satul Bichigiu cu 1,7 milioane de euro pe Masterplan, din cei 230 de milioane de euro investiție la nivelul județului. Ieșirea din ADI presupune revizuirea Masterplan-ului și redistribuirea banilor, ceea ce domnii de la județ probabil nu doresc. Ei nu doresc amânarea proiectului pe Pilonul 2, de 230 de milioane de euro, asta e problema. Sugerăm ca cetățenii să participe la ședința publică de la sala de nunți, împreună cu domnii consilieri și domnul primar, pentru a vedea ce soluție se poate găsi pentru comună și localitate”, a transmis Nelu Pop.
Reamintim că, în noiembrie 2021, comuna Telciu a decis să iasă din ADI Apă-Canalizare.
”La Telciu, au avut ședință de CL, au aprobat ieșirea din ADI, se lucrează la documentele prin care ei vor trebui să achite cheltuielile care s-au făcut pe proiectele de finanțare în localitatea Telciu. Din păcate, va trebui să suporte și cotă parte din refacerea aplicației pe POIM pentru că erau cuprinși cu un milion și ceva de euro pentru alimentare cu apă în localitatea Bichigiu, localitate ce va trebui scoasă afară pentru că, nefăcând parte din ADI, nu poate beneficia de investiții. Aceasta a fost dorința unora dintre cetățeni care i-au agitat și pe ceilalți. Este problema dânșilor. Vor trebui să înapoieze și banii investiți de noi în rețeaua de canalizare, deci vor vedea ce vor face în continuare. Noi, Aquabis, va trebui să anunțăm Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud că nu mai operăm acolo ca să controleze de acum încolo dacă apa este potabilă sau nu. Deocamdată, apa trece prin stație (de tratare -n.r.), nu ne-am dus să închidem stația, deși ar trebui să o facem ca să meargă apa pe direct (fără a fi tratată -n.r.). Vom vedea după ce vom avea și o ședință în CA ce decizii mai luăm. Deocamdată, se fac documentele pentru informarea Ministerului Fondurilor Europene prin care s-au derulat investițiile”, a declarat atunci directorul general al Aquabis Ion Șandru.
Doresc un pește mare și gras dar să cântărească puțin…. așa ceva nu există, peștele cântărește atât cât trebuie să cântărească!!!
Până la urmă e în beneficiul lor, e calitatea viețiilor lor, infrastructura comunei, ce-a ce supune/vine cu un cost așa e cum funcționează peste tot.
Cunoscut cazul doar deasupra.
Cei care ati comentat mai înainte habar n-aveti cum se fura banii aia europeni.
De exemplu acuma se realizeaza niste lucrari de canalizare si introducere a apei potabile prin niste comune din judet.
Baietii smecheri (firmele alea arhicunoscute ca-s vreo 3 sau 4 prin tot judetul) contracteaza „cascavalul” si subcontracteaza lucrarile unor ageamii care abia stiu sa scrie si sa citeasca darmite sa aiba habar de perpendicularitati si alte alea când cupleaza conductele si verifica înclinatia (pentru ca apa curge si la deal, nu-i asa?)
Iar astia vin si sapa o tura si baga canalizarea, dupa care astupa santurile, urmând ca data viitoare sa mai sape înca o data acelasi sant si sa bage si conducta de apa.
Adica sapam de doua ori si evident ca facturam de doua ori cam aceeasi lucrare.
Si apoi ne miram ca unii care au coae iau atitudine si îi blamam în timp ce suntem furati ca niste prosti si limitati ce suntem.
De aia suntem fi f….ți si cu banii luați…Totdeauna sunt cateva cozi te topor si lingai care dezavueaza si blameaza oamenii curajosi. Si daca sunt de acord oamenii sa o plateasca sa zicem in 5 ani? Daca socotim sumele incasate aiurea cu costuri aiurea ca sa sustina armata de pile eu cred ca nici 5 ani nu sunt necesari. Ar merita incercat doar ca sa le arate si altora ca se poate.Bineinteles ca,, statul de drept” nu va fi de acord cu un asemenea przcedent.
@ Gica, Este mai greu să faci ceva fiindcă aprobările le obține tot de la stat adică de la Apele Române care sunt bineînțeles mână în mână cu Aquabisul, și pentru aprobări te pot purta și amâna de nu te vezi sau îți găsec ei nod în papură să nu ți-le dea fiindcă legile la noi sunt făcute inteționat să fi interpretabile așa cum vor ei de la caz la caz diferit.
Deci totul centralizat și după se pot crește tarifele după bunul plac
Pentru a reuși în această țară trebuie să treci peste obstacolul numit România! Dacă reușești să o faci ești super, super tare, dar șansele sunt destul de mici. Doar uniți o putem face, luptând pe cont propriu, să fim corecți, nu vom avea nicio șansă, României fiindu-i foarte ușor să ne îngenunchieze! Suntem rezultatul neputinței, indolenței și prostiei noastre. Dacă vedem că unii încearcă să se lupte cu un stat mega corupt, putred, malign și securistic, ce să vezi, în loc să-i apreciem și să ne aliniem lor sărim să le dăm în cap și să-i blamăm. Întrebare: oare suntem sănătoși la căpățână? Mai putem gândi lucid pentru noi și nu pentru ei? oare mai putem să luptăm pentru interesul nostru și nu pentru al lor? Felicitări telcenilor! Mafia este atât de mare în această țară, iar putregaiul este atât de generalizat, încât în orice lucrare aparent în regulă există o neregulă majoră, doar trebuie căutat după ea și scoasă la iveală!