Social

Telciu iese din ADI. Ion Șandru despre ce efecte va avea ”dorința unor cetățeni care i-au agitat și pe ceilalți”

Comuna Telciu a decis să iasă din Asociația de Dezvoltare Comunitară (ADI) pentru Servicii de Alimentare cu Apă și Canalizare, fiind adoptată în acest sens o hotărâre a Consiliului Local. Urmare a acesteidecizii, considerată de unii dintre cetățenii comunei un succes, Aquabis ar putea închide în perioada următoare stația de tratare de la Telciu, apa urmând să curgă prin conducte așa cum vine de la sursa de captare. De altfel, Aquabis va informa și Direcția de Sănătate Publică despre faptul că nu mai operează în zonă, iar instituția este cea care va verifica potabilitatea apei.

Prin ieșirea din ADI, comuna Telciu pierde investiția în extinderea rețelei la Bichigiu, va trebui să restituie Aquabis banii investiți deja în rețele de apă și în canalizare, dar și să suporte o parte din costurile pentru refacerea proiectului ce va fi depus din nou pe POIM.

”La Telciu, au avut ședință de CL, au aprobat ieșirea din ADI, se lucrează la documentele prin care ei vor trebui să achite cheltuielile care s-au făcut pe proiectele de finanțare în localitatea Telciu. Din păcate, va trebui să suporte și cotă parte din refacerea aplicației pe POIM pentru că erau cuprinși cu un milion și ceva de euro pentru alimentare cu apă în localitatea Bichigiu, localitate ce va trebui scoasă afară pentru că, nefăcând parte din ADI, nu poate beneficia de investiții. Aceasta a fost dorința unora dintre cetățeni care i-au agitat și pe ceilalți. Este problema dânșilor. Vor trebui să înapoieze și banii investiți de noi în rețeaua de canalizare, deci vor vedea ce vor face în continuare. Noi, Aquabis, va trebui să anunțăm Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud că nu mai operăm acolo ca să controleze de acum încolo dacă apa este potabilă sau nu. Deocamdată, apa trece prin stație (de tratare -n.r.), nu ne-am dus să închidem stația, deși ar trebui să o facem ca să meargă apa pe direct (fără a fi tratată -n.r.). Vom vedea după ce vom avea și o ședință în CA ce decizii mai luăm. Deocamdată, se fac documentele pentru informarea Ministerului Fondurilor Europene prin care s-au derulat investițiile”, a declarat directorul general al Aquabis Ion Șandru pentru AS TV.

În replică, Nelu Pop, unul dintre inițiatorii demersului de ieșire a comunei din ADI a scris pe Facebook: ”Prin efortul colectiv al cetățenilor comunei Telciu, prin decizia Consiliului Local, comuna a ieșit din ADI. În comunicatul (declarația dată postului local AS TV -n.r.) transmis de domnul Șandru reiese că acesta dorește să trimită o notificare spre Ministerul Fondurilor Europene pentru recuperarea investiției.

Noi dorim să îi transmitem acestuia că și noi, locatarii comunei, avem intenția să facem mai multe sesizări spre Ministerul Fondurilor Europene și altor instituții pentru a vedea dacă lucrările s-au făcut corect și conform normelor europene (dacă corespund apometrele normelor europene la temperaturi joase, dacă infrastructura s-a făcut după norme cu pat de nisip și panglică de protecție, etc).

În comunicatul dumnealui, domnul Șandru ne anunță că vor trimite specialiști pentru a verifica dacă apa este potabilă. Ținem să menționăm că stația a fost făcută de Aquabis după norme europene, iar acum domnul Șandru pune la îndoială faptul că ea ar fi potabilă. Sperăm că deznodământul va fi amiabil pentru ambele părți”.

14 comentarii

  • Telciu trebuie doar sa conteste valoarea investitiilor pe care Aquabis zice ca le-a facut.
    O sa dureze procesul cam 3-4 ani in total

  • Felicitări telcenilor! Democratia funcționează dacă există interes și implicare. În privința investițior, lucrurile se vor descâlci și se vor așeza în timp. Serviciile publice trebuie gestionate în interesul cetațenilor si deciziile trebuie luate la cel mai apropiat nivel.
    S-a ajuns mult prea departe cu sfidarea din partea companiilor de servicii si a ADI-urilor, alte structuri de capusat politic banul public. Le-au ajuns cetățenilor pozele cu fratele lui Raducu si cu consilierele vârâte în AGA, cu investițiile în jeepane, cu chefurile și vânătorile platite din apa de ploaie.

  • ”Aquabis ar putea închide în perioada următoare stația de tratare de la Telciu, apa urmând să curgă prin conducte așa cum vine de la sursa de captare.” – Odată ce se oprește stația de tratare, care din ce se înțelege este investiția Aquabis-ului, posibilitatea ca apa ce vine de la sursa de captare să fie potabilă este sub semnul întrebării…. În acest caz Telciu rămâne alimentat doar cu apă menajeră, apa potabilă fiind posibilă doar cu o investiție într-o stație de tratare.

  • Spurcată foaită asta de tzărănoi din Telciu, aștia se cred cu două perechi de…oaie! Toată lumea trăiește în normalitate numai ei în prostia lor de la țară, provocați de tot felul de ciuflingari plecați vezi doamne pe Italia sau Spania, cum se exprimă ei mândru(!!!)???, dau o palmă la rahatul lor propriu!

  • Foarte bine au făcut cei din Telciu ! Aquabis este o firmă care nu merită să încaseze niciun ban , nimic ! La Beclean apa este mai mult întreruptă decât funcționează, câteodată ești anunțat după ce se oprește că nu o să ai apă toată ziua ! Țevile sunt din anii 70 , dar ei vor să le peticească încă vreo 40 de ani . Să investească și pe urmă să aibă pretenția că oamenii să plătesc! Nu sunt stat în stat , ei lucrează pentru binele comunității, nu doar pentru propriile buzunare!!

  • Bravo! Felicitări telcenilor! Aquabis nu mai poate face nimic, probabil va fi obligată să asigure calitatea apei în continuare. Aquabis nu e companie rusească de distribuție gaze. Au meritat acest duș rece. Sunt sigur ca acesta acțiune, a țărănoilor adevărați, va fi benefică și pentru amorțiți din Bis…

  • Brvo lor!
    Dacă fiecare comună ar pune astfel presiune pe Aquabis, poate aceasta ar gospodări mai cu folos resursele și nu ar mări prețul la apă de a devenit mai scumpă decât în Sahara.
    Democrația înseamnă și să-și slujești cu bună credință comunitatea, chiar dacă te costă mai scump, dar ești transparent și ști pe ce dai banii.
    Să vedem, mai sunt alt consilii locale cu sânge în loc de apă chioară în conductă.

  • Oameni buni in situatia de fata sunt doua entitati care isi revendica un bun. Aquabis pe de o parte si Telcenii pe de alta parte. Problema (exact ca si la procesul care va urma pentru ca va fii) se pune in felul urmator:
    – cine a initiat proiectul de investitie
    – cine a finantat proiectul ( daca sunt mai multe entitati se va specifica cota parte a fiecaruia)
    – cine a receptionat lucrarea
    Analizind cele trei puncte se ia o decizie prin care bunul va trece in patriomoniul de exploatare a uneia dintre entitatii dar cu conditia de despagubire a celeleilate entitati.
    Si stiind cazul in urma procesului care va urma Telcenii vor pierde si vor avea de platit enorm de mult.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS