Social

Telciu poate ieși din ADI Apă-Canalizare săptămâna viitoare. Câți bani are de dat

Aleșii comunei Telciu se vor întruni, săptămâna viitoare, într-o ședință în care vor decide dacă părăsesc sau nu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Servicii de Alimentare cu Apă și de Canalizare în județul Bistrița-Năsăud. Dacă vor decide să iasă din ADI, comuna va avea de plătit cel puțin 10 milioane de lei, a spus managerul Aquabis, Ion Șandru.

”La Telciu, așteptăm ședința de consiliu local de săptămâna viitoare. Atunci vor decide dacă rămân sau nu în ADI. Li s-a explicat la o ședință aici, la Consiliul Județean, clar care sunt consecințele, că vor suporta cheltuielile efectuate până acum și li s-a dat tema respectivă de gândit. Dacă vor să rămână în continuare, vom trece la finalizarea încheierii contractelor. Dacă vor să se retragă, trebuie să plătească și nu sunt sume mici. În prima fază, pentru partea de apă erau în jur de 6 milioane de lei, dar nu erau luate în calcul cheltuielile din Masterplan pentru că au Bichigiu care face parte din comună, dar au avut investiția și pe canalizare și, cu siguranță, vor trebui să plătească și pentru investiția respectivă, dar, cu siguranță, va trece de 10 milioane de lei”, a spus Ion Șandru.

Potrivit acestuia, la Telciu sunt 310 contracte din 1170 de branșamente care s-au făcut.

”În afară de localitatea Telciu, tot ce a fost prins în contractul de lucrări în masterplan și s-au făcut branșamente sau racorduri s-au încheiat și contracte. Am avut grijă și am aplicat legea acolo unde nu s-a dorit și care obligă cetățeanul, dacă s-au executat lucrări pe fonduri rețele pe apă și canalizare sunt obligați, să se racordeze. În caz contrar, suportă rigorile legii. Este vorba de o amendă între 2000 și 4000 de lei dată de Garda de Mediu pentru cei care nu se racordează la canal, că aici e problema”, a spus Ion Șandru.

Reamintim că, la Telciu, au avut loc o serie de proteste în care s-a implicat și Diaspora Europeană, oamenii fiind nemulțumiți de faptul că autoritățile locale au decis, fără să-i consulte, intrarea în ADI Apă-Canalizare, predând către Aquabis o rețea realizată de localnici în parteneriat cu o comunitate din Elveția cu care este înfrățit Telciu.

Etichete

9 comentarii

  • Diaspora europeana sa-si vada de treaba ei! La sparanghel e treaba lor. Transformă o răfuială politică într-un jug financiar pentru comuna Telciu. Legea spune clar și fără echivoc că atunci când te retragi dintr-un ADI, trebuie să dai banii înapoi pentru toate investițiile realizate în comună, în perioada în care ai fost membru în ADI.
    Bieții telceni sunt duși de nas de către niște iresponsabili. Au impresia ca dacă ies din ADI, apa le vine prin conducte gratis, ca nu trebuie tratată, monitorizata, ca conductele nu se mai sparg, nu mai trebuie reparate.
    Cine va raspunde de calitatea apei pe viitor diasporenilor?

    • Nici o lege nu spune așa ceva. Nu trebuie nimeni să dea nimic înapoi. Să se judece și or vedea ei peste 20 de ani când s-or termina procesele cine, ce și cui are de plătit. Nu cetățenii au cerut să se bage în ADI. Pe ei nu i-a întrebat nimeni și nimeni nu le-a explicat că vor trebui să-i plătească salariul lui Macarie și campania electorală a lui Răducu. Să plătească dacă o fi de plătit ceva, cei care cei care au produs toată mizeria. Primarul poate să depună și el mărturie cum a fost atras în ADI, ce i s-a promis și ce s-a ales de toate promisiunile. Nu mai pune nimeni botul la ce spun postacii lui Răducu, președintele ADI.

    • Alex intradevar nu oamenii de rand au decis daca intra sau nu in ADI pentru asta este ales un primar si consilieri locali sa reprezinte oameni de rand.
      Data viitoare sa voteze cum trebuie si cu cine trebui.

    • Citește legea deșteptule, că habar n-ai pe ce lume trăiești! Sunteți puși numai pe harță și distrugere,m dar nu veniți veci cu soluții. Stai liniștit că judecata nu durează 20 de ani.

  • Din cei 10 mil lei, doar 6-7 mil lei ar valora de fapt lucrările restul sunt spagi, comisioane, atenții și altele…. dacă ar fi o analogie este egal cu cei 38 % pierderi de apa, pierderi care le plătesc cosumatorul de rand.

  • Telcenii ar trebui să-și vadă de treaba lor, și să plătească apa și canalizarea. Nimic nu e gratis!
    Eu plătesc pe un m3 de apă 35 lei (in Danemarca)
    Apa e 12 lei, dar epurarea apei e de doua ori mai scumpă decât apa ( adică mai plătești încă 23 lei pt epurare/canalizare)

    Daca telcenii vor sa iasă din Aquabis, pot sa ia un credit bancar cu durata de 30 de ani.
    Plătesc rata bancară in 360 rate (luni) x 27.000 lei.
    Câte 5 lei pe luna de locuitor. Sau 10 lei/luna daca populația stabilă nu corespunde cu datele oficiale, pt ca mulți sunt la munca in străinătate.

    • @JJ
      Sunt de 5 ani pe Timponline,, iar la postāri cred cā doar Marius Bălan mă întrece.
      Eu sunt pe un onorabil loc 2, medalia de argint!

      După 5 ani de postări pe Timponline, am ajuns la concluzia , că este mai bine să NU citesc răspunsurile la postările mele.
      Tot felul de psihopati, neciopliți, îmi strică buna dispoziție cu înjurături și comentarii de prost augur!
      Nu va obosiți să îmi răspundeți, pt. că nu vă citesc comentariile! Pentru a mă proteja de energiile negative și pentru că nu vreau să îmi stricați buna dispoziție!

  • Desființarea , Aquabis” și trecerea apei la Consiliile Locale ar fi o soluție ideală. Nu este firesc că apa de la Telciu să fie cumpărată de la Bistrița. Aceeași situație de monopol este in tot județul.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Sparanghel expres Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS