Actualitate

Telescaunul funcţionează. Imagini amuzante din Wonderland (VIDEO)

În timp ce deschidere oficială a pârtiei din Wonderland, investiţie de circa 7 milioane de euro, e amânată de la o zi la alta, apar imagini amuzante de pe Dealul Cocoşului. Profesorul de geografia turismului Ioan Bâca de la Extensia Bistriţa a Universităţii „Babeş-Bolyai” a postat pe Facebook un filmuleţ pe care l-a intitulat „Telescaunul funcţionează”.

În imagini apar două femei şi doi copii care urcă dealul trăgând după ei săniuţe, în timp ce telescaunul funcţionează, într-adevăr, însă în gol.

Postarea a stârnit tot felul de comentarii care mai de care mai hazlii: „Perfect! Deci oficial, schiem în weekend?”, „Pe 8-9 grade?”, „Mere dacă e îngheţată cu o noapte înainte.. plus că, să vedem cu alea 8-9. S-ar putea să se mai schimbe”. „Nu o să îngheţe, aia îi problema”. „M-am uitat şi eu iară.. mdea.. Bine că vine canicula. Acuma ca mere pârtia” , „Ye, la fix o picat”, „Nu este stoc de apă pentru zăpada artificială! S-a omis!”, „Dragilor, nu vă mai panicaţi atâta că nu este zăpadă.. Dacă nu ninge se face cea artificială!! Şi da.. Se poate skia la 7-8 grade”, „Şi cum se produce zăpadă la 8 grade… ? Din polistiren ?”, „Pârtia aceasta este în jud. Bistriţa la Viişoara?”, „Super!!!!”, „Telescaunu funcţionează şi pârtia se deschide la vară….. Toate sunt de circ în România… Vai de neamu nostru :))))”.

Pentru sfârşitul acestei săptămâni se anunţă temperaturi chiar şi de 10 grade Celsius, cu plus.

Primarul Ovidiu Crețu a spus că încă nu se știe data la care va fi deschisă oficial pârtia de pe Dealul Cocoșului.

8 comentarii

  • Mai conteaza? Banii au fost cheltuiti. Orasul s-a indatorat iar edilul a bifat o realizare proprie in ciuda tuturor. De acum ne ramane sa mergem la schi sa platim pt buzunarul celui ce va administra partia si apoi sa nu uitam sa platim taxe si impozite ca din astea se acopera cheltuielile. Si toate astea pt ce? Pt ambitii. Eu vreau sa ne facem si litoral! Da chiar asa! Uite i-am dat o idee. Mai are timp? Ceausescu nu a vrut si el sa duca marea la Bucuresti?

    • ceausescu daca traia facea canalul dunare baia mare la cati politicieni sunt in romania!

  • ”Țara arde și baba se piaptănă”! Am rezolvat toate problemele în acest oraș și acum numai distracția ne ramâne! Domnule primar, vine căldura azi mâine și ce faceți cu focarele de mizerie și infecție îngropate, ce faceți cu ”depozitele” de gunoi din oraș! Poate trebuie să le împrejmuiți și să puneți niște plăcuțe cu ”zonă interzisă”, ”pericol de explozie” de la biogazul emanat de deșeurile depozitate.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS