Economie

Teraplast s-a mutat de tot la Sărăţel ca să poată vinde spaţiile din Bistriţa

Sediul social al firmei Teraplast a fost mutat la Sărăţel. Firma va vinde clădirile din Bistriţa ca să facă rost de bani.

Potrivit unui comunicat al companiei, personalul administrativ a fost mutat în clădirea Centrului de Cercetare şi Dezvoltare, construit în 2010 în Parcul Industrial Teraplast, după ce anul acesta imobilul a fost amenajat pentru a fi conform cu necesităţile de spaţiu, în urma unei investiţii de aproximativ 350.000 lei.

Ştefan Bucătaru, director general Teraplast: „Iniţial aveam în proiect construirea unui nou sediu administrativ, însă am optat pentru varianta de amenajare şi extindere a facilităţilor de birouri existente, deoarece în condiţiile actuale de piaţă nu era oportun să imobilizăm resurse financiare într-o altă clădire administrativă. Am preferat să direcţionăm fondurile aferente investiţiilor înspre proiecte de optimizare operaţională şi de creştere a competitivităţii”.


Terenul şi clădirile rămase libere după mutarea facilităţilor administrative şi de producţie din Bistriţa au o suprafaţă totală de aproximativ 50.000 mp, iar compania intenţionează să vândă activele astfel eliberate, pentru a-şi asigura necesarul de finanţare pentru activitatea operaţională şi pentru investiţii.

Parcul Industrial Teraplast, situat în extravilanul municipiului Bistriţa, are o suprafaţă totală de aproximativ 200.000 mp, din care 143.500 aparţin companiei Teraplast, 29.000 mp sunt în proprietatea subsidiarei Plastsistem, iar restul de 27.500 mp aparţin companiei Politub, membră a Grupului Teraplast.

1 comentariu

  • Este vorba si de constructia si terenul amplasat langa Stil Exprima, care a sectionat traseul drumului de centura, transformand in vis fluidizarea circulatiei spre Vatra Dornei? Ce intentioneaza Primaria in acest caz? Macar acum.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS