Economie

TeraPlast vinde terenul fostei fabrici din Bistrița către FAR Foundation

TeraPlast informează investitorii și publicul larg că a încheiat un contract de vânzare a terenului situat pe strada Zefirului din municipiul Bistrița, pe care a funcționat în trecut una dintre unitățile sale de producție.

Activul a rămas neutilizat în urma relocării operațiunilor Teraplast în parcul industrial din Sărățel, în perioada 2010-2011.

Tranzacția a fost realizată cu FAR Foundation, companie românească cu peste 15 ani de tradiție și experiență solidă în domeniul construcțiilor civile și industriale. Valoarea totală a tranzacției este de 2,71 milioane de euro. Viziunea comună pe care FAR Foundation și TeraPlast le au cu privire la dezvoltarea comunităților a catalizat realizarea acestei tranzacții, se arată într-un comunicat al companiei TeraPlast.

”Prin această tranzacție închidem un capitol care, din punct de vedere operațional, nu mai avea sens pentru noi și transformăm un teren nefolosit într-o sursă concretă de lichiditate. Ne-am dorit de mult să vindem acest teren, însă am preferat să așteptăm momentul potrivit: o ofertă corectă și un proiect care să aibă substanță, să aducă valoare reală comunității. A contat mult și faptul că autoritățile locale au avut aceeași abordare, susținând prin PUZ o dezvoltare corectă a zonei. În plus, vindem către o companie românească, cu experiență în construcții și cu forța financiară necesară pentru a dezvolta un proiect amplu, un mic orășel, foarte aproape de centrul orașului Bistrița. În acest fel, terenul reintră în circuitul economic și contribuie la o dezvoltare urbană sănătoasă, într-o zonă centrală, în beneficiul locuitorilor orașului”, a declarat Dorel Goia, președintele Consiliului de Administrație TeraPlast.

Vânzarea acestui teren face parte din strategia Grupului TeraPlast de optimizare a portofoliului de active și de utilizare eficientă a capitalului, prin valorificarea activelor care nu mai susțin obiectivele operaționale și financiare ale companiei.

Compania consideră că această tranzacție susține disciplina financiară a Grupului și contribuie, totodată, la dezvoltarea economică și urbană a zonei.

(Foto cu caracter ilustrativ)

7 comentarii

  • Il doare pe el in dos de dezvoltarea economica si urbana a zonei, de beneficiul locuitorilor – auzi ce porumbei scoate! Limba de lemn, parca ar fi evadat din congresul partidului. Care partid? Ala “care este”!

    23
    3
    • Mai este pe care ii doare. Daca tu gandesti asa asta nu inseamna ca toti gandesc la fel . Ertem ? Dar e grele cu sportul asta.

      1
      7
    • Pentru AMM: nu ai citit articolul; eu ma refer la individul numit Goia, cel care locuieste in Cluj si vorbeste despre binele oamenilor din Bistrita, despre dezvoltarea zonei de pe str. Zefirului. In privinta felului de a gandi, voi psd-istii aveti scutire pentru ca vorba ta, “e grele cu sportul asta” si dupa ce ca nu foloseste la nimic, mai este si periculos. Plus ca gandirea te poate abate de la jefuirea zilnica a bugetelor publice la care accesul se poate face numai cu metode consacrate si agreate de tovarasi de nadejde ca Stanescu & Co, Valcov, Ghita, Ciolacu etc.

    • Chiar daca-l doare in pix macar Goia este din Romania, dar peste 90% din firmele vechi au fost vandute la straini si vad ca nu deranjeaza pe nimeni, chiar daca deloc nu-i doare in pix de noi.

  • Glumind un pic , sa speram ca blocurile vor avea fundatii bune. Poate fac si o biserica in zona , care sa aiba crucea putin mai inalta. Decat blocurile , desigur…

    2
    3
  • Rezultatul va fi o nouă îngrămădeală de blocuri fără spaţii verzi, fără locuri de parcare, fără aerisire, tipic coliviilor cu găini de vânzare. Estimez vreo 200 de maşini care se vor îngrămădi în fiecare dimineaţă pe Cuza Vodă pentru a ajunge în oraş… Da, ăsta e urbanismul cleptocraţilor care este net inferior celui comunist!

    12
    2
Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Leo Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.