Actualitate

CCR se va pronunţa în legătură cu referendumul până în 31 august

Curtea Constituţională (CC) a anunţat că s-a decis, vineri, preschimbarea termenului stabilit pentru examinarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului din 12 septembrie în 31 august, ”în vederea asigurării soluţionării cu celeritate a cauzei”.

Plenul Curţii Constituţionale s-a reunit, vineri, pentru a lua în discuţie preschimbarea termenului de 12 septembrie stabilit pentru examinarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui şi confirmarea rezultatelor acestuia, informează CC într-un comunicat de presă.

„Ţinând seama de faptul că termenul acordat Guvernului, pentru transmiterea listelor electorale permanente actualizate în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012, este 31 august 2012, în vederea asigurării soluţionării, cu celeritate, a cauzei cu care a fost învestită Curtea Constituţională, în temeiul art.3, art.14 şi art.50 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi al art.153 din Codul de procedură civilă, Plenul Curţii Constituţionale a dispus preschimbarea termenului de dezbateri acordat în cauză, de la data de 12 septembrie 2012, la data de 31 august 2012”, a precizat CC.

Curtea Constituţională va decide dacă românii cu domiciliul în străinătate sunt incluşi în cvorumul luat în calcul la referendum în cazul în care aceştia vor fi scoşi de pe listele electorale din România, Guvernul având obligaţia să indice numărul exact al românilor care locuiesc în ţară, spune premierul Ponta.

El a arătat că, potrivit datelor actuale, numărul românilor cu domiciliul în străinătate este de doar 549.000 persoane.

Ponta a precizat totodată că trebuie rezolvată şi probleme unor cetăţeni decedaţi care figurează încă pe liste electorale.

Sursa: Mediafax

Foto: ccr.ro

1 comentariu

  • nu cred ca a-ti inteles bine doamna Sabau. Termenul de 31 august se refera la data pana la care Guvernul trebuie sa transimta datele corecte (reale) cu listele de alegatori la referendumul din 29 iulie, iar 12 septembrie este data pana la care CCR se poate pronunta daca este sau nu valid referendumul.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS