Social

Tânără din Lechinţa reţinută. A furat la Frankfurt 15.000 de euro de la un cetăţean german

O tânără de 25 de ani din comuna Lechinţa a fost reţinută pentru 24 de ore, fiind prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean cu propunere de arestare preventivă. deoarece a sustras într-un restaurant din Frankfurt, de la un cetăţean german, suma de 15.000 de euro, din care a cheltuit o mare parte.

”Poliţiştii bistriţeni au fost sesizaţi de un cetăţean german, în vârstă de 51 de ani, despre faptul că în data de 04 iunie a.c. o femeie în vârstă de 25 de ani, din comuna Lechinţa, i-ar fi sustras suma de 15.000 de euro, în timp ce se aflau într-un restaurant din localitatea Frankfurt, Germania. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit  faptul că, după comiterea faptei, femeia de 25 de ani s-ar fi  deplasat în România unde ar fi cheltuit o parte din suma de bani. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au ridicat suma de 5.010 euro, precum şi două lănţişoare şi o brăţară din aur, bunuri bănuite că ar fi fost achiziţionate cu bani proveniţi din săvârşirea faptei”, a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.


Faţă de tânără a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean cu propunere de arestare preventivă.

În altă ordine de idei, Poliţia a fost sesizată de reprezentanţii unei firme de distribuţie gaze naturale despre faptul că, la un control efectuat asupra reţelei de distribuţie, un bărbat de 46 de ani, din Bistriţa s-ar fi racordat ilegal la conducta de alimentare cu gaz, prin ruperea sigiliului montat pe conductă.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului de Ordine Publică, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de rupere de sigilii şi furt.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS