Actualitate Recomandări

Doi tineri din comuna Cetate au murit în urma unui accident pe Rin

Cel puţin trei persoane au murit după răsturnarea unei ambarcaţiuni gonflabile pe fluviul Rin, la frontiera franco-germană, una dintre victime fiind o fetiţă dintr-un grup în care se aflau şi cetățeni români.

Doi români au decedat, iar altul a fost rănit uşor, în urma accidentului maritim produs în zona localităţii franceze Gerstheim, potrivit datelor preliminare obţinute de către Consulatul General al României la Strasbourg, informează MAE.


Reprezentanţii consulatului au făcut demersuri în vederea identificării şi notificării familiilor. Cetăţeanul român rănit a fost transportat la o unitate medicală din zonă pentru a beneficia de asistenţă medicală de specialitate.

Cei doi români morți erau originari din comuna Cetate și munceau în străinătate: Uțu Mujdei (29 de ani) și Florin Andrecuț (22 de ani). Pe Facebook au fost postate numeroase mesaje de condoleanțe după decesul celor doi.

Ambarcaţiunea gonflabilă s-a răsturnat din cauza curenţilor puternici, în apropierea unei ecluze. Pasagerii nu aveau veste de salvare. Una dintre cele trei persoane care au sărit în apă pentru a interveni la accident a decedat.

Foto 1: lalibre.be

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS