Actualitate

Tineri reținuți pentru că au furat un câine. Un altul a ajuns în arest pentru tâlhărie

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au dispus reținerea pentru 24 a unui tânăr de 24 de ani, din Poiana Ștampei, și a unui tânăr de 19 ani, din Tureac, bănuiți de comiterea unui furt. În cursul zilei de astăzi, cei doi vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

”Tinerii au fost depistați de polițiști în trafic, la scurt timp după ce au sustras un câine din rasa Buldog francez, din apropierea unei locuințe din Prundu Bârgăului. Cei doi se deplasau pe DJ 172 D, cu un autoturism înmatriculat în județul Suceava, iar la un moment dat au oprit în apropierea unui imobil, au sustras câinele și și-au continuat deplasarea înspre județul Suceava. Cei doi au fost depistați în scurt timp, pe raza localității Piatra Fântânele, iar în urma controlului efectuat în portbagaj a fost găsit câinele, care a fost încredințat proprietarului”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.


Polițiștii Secției 2 Poliției Rurală Prundu Bârgăului au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

În altă ordine de idei, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 20 de ani, din Rodna, cercetat pentru tâlhărie calificată.

Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că, în noaptea de 9 februarie, în jurul orei 03.30, acesta a pătruns în locuința unei femei de 50 de ani, din Rodna și, prin amenințare, i-a sustras un telefon mobil și o sumă de bani, a transmis IPJ BN.

Tânărul se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și riscă arestarea preventivă pentru 30 zile, urmând a fi prezentat magistraților în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS