Recomandări Social

Tinerii liberali din regiunea Nord-Vest, în ședință la Sîngeorz-Băi

La Sîngeorz-Băi a avut loc ședința regională a Tineretului Liberal, care a avut ca scop evaluarea filialalor din zona de Nord-Vest a României, precum și trasarea sarcinilor organizaționale aferente perioadei 2018-2020, informează TNL Bistrița-Năsăud, organizație condusă de consilierul județean Florin Moldovan.

La ședință au fost prezenți președinții filialelor județene ale TNL din zona de Nord-Vest a țării, gazde fiind reprezentanții Organizației Județene PNL. Nu a lipsit nici secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău.

”Le-am spus tinerilor liberali că indiferența față de ceea ce se întâmplă în viața publică e o atitudine pe care generația lor nu și-o poate permite. Că este un moment în care această indiferență are costuri mult prea mari. Și că este responsabilitatea lor, a acelora puțini care se mai implică în politică să-i convingă pe cei de aceeași vârstă că nepăsarea, lipsa lor de interes pentru vot duce într-o singură direcție: spre imaginea unei țări condusă de corigentii claselor, de impostură, o tară din care prietenii și colegii le vor pleca, rând pe rând, abandonând, o tară peste 20-30 de ani a pensionarilor singuri și triști. Si mai ales foarte săraci. Și că oglinda cu imaginea asta o pot sparge doar votând si doar alegând să nu rămână indiferenți”, a menționat prim-vicepreședintele PNL Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha.

4 comentarii

  • După cum PSD-ul este partidul de suflet al ciumei bubonice răspândită de la Teleorman la Bistrița de către purecii adăpostiți în blănurile hamsterului cu mustață, pavianului cu mantie.

  • Dintr-o data patru pupincuristi ai ciumei rosii fac cica educatie(sic) cu tinerii. Vai de voi impostori fara nume.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Entitatea Q Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS