Întâlnirea a fost organizată de Prefectura Bistriţa-Năsăud şi de Camera de Comerţ şi Industrie, tema dezbaterii fiind găsirea unor soluţii concrete la problemele specifice cu care se confruntă mediul de afaceri în domeniile de competenţă ale celor două ministere.
Vizita celor doi miniştri trebuia să aibă loc lunile trecute, dar, la vremea aceea, încă se mai discuta de posibila lor remaniere, aşa că nu au mai ajuns la noi. Cum remanierea nu mai este un subiect de actualitate, iată că miniştrii au participat la întrunirea cu oamenii de afaceri.
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat că bugetul propus de ministerul pe care îl conduce pentru 2012, este unul „realist”, Guvernul nefiind nevoit să treacă la majorări de impozite sau la tăieri de cheltuieli.
„Am propus Guvernului un buget (pe 2012 –n.r) cu 1,9 deficit bugetar. Sunt unii care ne critică, dar trebuie să avem stabilitate financiară pentru că deficitul bugetar trebuie finanţat din împrumuturi. Trebuie să-ţi pui întrebarea cu cât îl finanţezi şi dacă îl poţi finanţa. Deşi România are o datorie mică, de 32% din PIB, comparativ cu alte ţări care au peste 100%, nu mai vorbim de Grecia, nu poţi să te împrumuţi la orice cost şi pe o perioadă scurtă. Trebuie să ai stabilitate financiară, încredere că România merge pe consolidare fiscală fiindcă de lucrul acesta aveţi nevoie”, a declarat el.
Ministrul Finanţelor a mai spus că, anul viitor, e posibil ca Guvernul să „recupereze partea care a rămas din salarii sau indexarea pensiilor”.
„Dacă în cursul anului 2012 situaţia este bună, suntem în măsură să avem venituri mai mari şi atunci Guvernul va decide să mărească sumele pentru investiţii sau ceea ce cer cei din partea socială, să recuperăm partea care a mai rămas din salarii sau indexarea pensiilor. Aceasta va fi decizia Guvernului, dar bugetul acesta este realist. Indiferent de situaţie, nu trecem nici la majorare de impozite, nici la tăieri de cheltuieli. Am asigurat Guvernul că acest buget putem să-l ducem indiferent de ce se întâmplă pe pieţele financiare”, a declarat el.
Ministrul a spus că, deşi Guvernul ia măsuri bune, România tot este afectată de ce se întâmplă în Europa.
Ialomiţianu a spus că, indiferent de situaţie, România poate face faţă, prin bugetul pe 2012, eventualelor „şocuri”.
„Noi avem posibilitatea prin acest buget să facem faţă eventualelor şocuri care de posibil să se producă în celelalte ţări şi pe pieţele financiare. Dacă nu se iau măsuri în celelalte ţări, sigur că lucrurile nu stau bine. Sperăm că se iau măsuri în Italia, în Spania vine un nou guvern de dreapta şi va lua măsuri şi lucrurile vor merge bine”, a declarat Ialomiţianu.
Ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat că ministerul pe care îl conduce doreşte să facă în continuare privatizări.
„Ministerul Economiei doreşte să facă în continuare privatizări. Vom fi deschişi pentru aceste privatizări. Numai aşa România poate să redevină un motor de creştere economică. Ne bucurăm că anul 2011, aşa cum a fost el, după anii de criză 2009 şi 2010, pe care i-aţi resimţit din plin, are creştere economică sustenabilă, iar pentru 2012, împreună cu colegii mei din Guvern, ne-am propus ca această creştere să continue şi să fie într-un proces continuu de creştere şi în anii următori”, a declarat el.
Ministrul Economiei a mai spus că situaţia nu e uşoară din cauza „turbulenţelor din jurul nostru”, dar a adăugat că este convins că, printr-un „echilibru şi măsurile eficiente” pe care Guvernul le va lua în economie, rezultatele vor fi foarte bune.
Vezi în imaginile de mai jos cine a participat la întâlnirea de gradul zero de la Hotel Metropolis.
Salutare! Imi place ca vad extrem de multi oameni de afaceri din fruntea … institutiilor publice din judetul nostru. Cred ca oamenii de afaceri adevarati poti lua lectii de la ceilalti:::)))
Ministrul Finantelor si Ministrul Economiei servesc un aperitiv la bufet.
Dupa un timp, primul zice:
– Mai luam ceva ?
– De la cine ?